De după cortină, 2012

2012, în prima sa înfăţişare, desemna doar un pas făcut spre Examenul de Bacalaureat. Încărcat de presiune, dosea plăcutul după cărţile de română, culegerile împovărate ale matematicii şi, în acelaşi timp, se juca "de-a v-aţi ascunselea" ghiduş sărind de pe un raft, pe altul.

Cu timpul, greutatea rafturilor creştea, iar locuri de ascunziş au devenit din ce în ce mai puţine. Printre rândurile lui Coelho, fugind călcând literă cu literă, 11 minute mi-a deschis apetitul pentru citit. Pendulează de la cer la infern, trăieşti viaţa halucinant, învaţă să primească de la univers şi se piteşte cu lacrimi pe file de jurnal.

De la cărţi la teatru, un suflet le desparte. Bazându-te pe Matei Vişniec, calci cu încredere în sala de spectacol. Petru Vutcărău pune în scenă idei şi pe chipul spectatorului primele zâmbete sincere. Caii la fereastră - unul din cele mai frumoase spectacole în care uşile n-ar trebui trântite, marile idei n-ar trebui idolatrizate şi firmituri n-ar trebui să pătrundă în parchet. În spatele fiecărui personaj se ascunde multă durere, manipulare, suferinţă şi războaie. Matei Vişniec lasă mult loc de interpretare, de dezbatere, iar pentru regizori a pregătit un material modelabil.

Zilele grele de şcoală se sting cu pahare de bere şi începuturi de vară, cu spuma mării şi nisip pe tălpi, sâni şi iubiri lăsate departe. Ştii că e vară când începi să îţi cauţi iubirea în fiecare femeie şi realizezi că nu poţi oferi nimic, ai lăsat totul în capace de sticlă şi între firele de nisip. Eşti liber, departe de obligaţii şi fiecare alegere îţi aparţine. Te ridici, ţipi, cânţi, te cerţi pentru castraveţii în oţet şi apropo: cum să nu îţi placă, Doamne, castraveciorii în oţet? Numai dacă te gândeşti că merg mănuşă cu pateul vegetal şi liniştea unei dimineţi de vară. Şi uite, să fie complet, pe seară nu ai cum să uiţi să adaugi în paharul de scotch o felie de castravecior în oţet, nu, nu ai cum!

Verile, pe alocuri, le poţi cântări în bilete de tren.
Destinaţia: Ideo Ideis, Alexandria, Teleorman.

Fiecare hop asigurat de CFR merită îndurat. 8 zile de teatru, fiecare diferită de cealaltă. Nu ştii dacă plângi, dacă ai timp să fugi, dacă-ţi va prii pauza de ţigară sau dacă îţi va ajunge doar un creion. Înveţi să-ţi stăpâneşti limitele, să creezi şi să furi din personajele altora, ca într-un final, să nu mai ai unde să-ţi pui hainele în bagaj. Strângi din dinţi că e iubita altuia, arunci şi te încui în cameră, te găseşti pe scenă, dimineaţa ieşi de la duş ţurţure şi la revederea trenului, plângi.

Afli într-un final că teatrul se rezumă la o foaie de hârtie, la urme de cretă pe tablă, la o îmbrăţişare, la un zâmbet ce aduce a căscat, la o şoaptă zisă în grabă, la fiecare dintre noi. Ideo Ideis te învaţă că fiecare secundă trebuie preţuită, iar singurele pauze sunt cele în care alergi de la un moment la altul. Pleci cu un bagaj greoi de-ţi plâng degetele de durere.

Adolescenţa se naşte din vară, teatru, cafea de dozator şi şoapte. De adolescenţă trebuie să se molipsească fiecare tânăr, pentru că nu tinereţea, ci adolescenţa te îndeamnă să greşeşti şi tot ea te învaţă să accepţi palme şi reproşuri. Ea îţi e călăuză în ale iubirii, deschizându-ţi uşi şi oferindu-ţi oportunităţi.

Beznă, adolescent caut iubire.

Găsesc într-un final simplitatea feminităţii în cuvinte. Mi s-a spus din cărţi că iubirea înseamnă ochi frumoşi, buze bine conturate, forme şi eu găsesc iubirea numai în cuvinte. Ce-i drept, buzele se conturează doar în cazul celor mai alese cuvinte, iar ochii se măresc doar când înseninează obrajii cu lacrimi. Femeile frumoase sunt cele ce iubesc, celelalte reuşesc doar să-şi aprindă tacticos ţigara. Femeile trebuie să lase mereu în amintirea oricărui bărbat numele unei cofetării, căci, pe zi ce trece, îţi va rămâne tatuat pe creier mirosul pateurilor de pui, în cazul meu, al cofetăriei Bristena. Cofetăriile sunt doar pentru a-ţi aminti de ele şi de mirosul care, odată, ţi s-a impregnat în haină.

Zilele de vară începi să le numeri, cafelele băute înainte şcolii nici nu le simţi, teatrele se răcesc, oamenii pe ici, pe colo - se anunţă noul an şcolar. Gândurile nu se găsesc pe foi, necesită mult timp, săruturile au împânzit holul liceului, profităm din plin de puţinele ore de somn, încălecăm fiecare sfârşit de săptămână şi nu uităm pe pernă în nicio zi adolescenţa.

Toamna e vestirea iernii, a zilelor de Cluj în care-ţi pierzi chipul în părul dezordonat, sărutul pe umerii goi, zâmbetele pe străzile înguste, privire în biblioteci şi gânduri pretutindeni. Căutăm, iubito, loc să ne mai scriem pe aceste foi mâzgălite.