Fără iluzii. Anul 2012

În 2012 am rămas fără iluzii. Toate au pierit pe rând. Unele s-au înecat, altele au fost călcate de maşină, câteva au fost asasinate, vreo trei au murit de inimă, una sau două au murit de cancer. Odihnească-se în pace. Întâi m-a deprimat că am rămas fără cea mai mică iluzie, ce e un om fără iluziile lui? De fapt am trăit o perioadă de câteva luni bune în cea mai pură stare de disperare. O disperare neagră şi adâncă. Apoi m-am ridicat din disperare şi am pus ordine în ce s-a mai putut pune ordine. Începutul a fost greu, iar acest început a durat şi el nişte luni bune. S-a urnit greu, a ameninţat să pleznească din încheieturi, a făcut un zgomot teribil, ca un tunet, s-a zguduit precum cuprins de cutremur din toate şuruburile, zoaie s-au scurs pe ici şi pe colo printre scândurile cârpite, dar până la urmă şandramaua a început să meargă. Eu am lovit din copite, am nechezat de câteva ori şi am tras mai departe această greutate imensă din loc.
 
A fost un an greu. Probabil anii uşori au ieşit din fabricaţie. Sentimentul meu este că a fost ultimul din cei patru ani care mi-au produs treptat, dar sigur, o reaşezare interioară. De acum nu îmi mai rămâne decât să trăiesc conform acestor schimbări. Cred că anul acesta a fost apogeul unui ciclu din viaţă care m-a maturizat şi mi-a deschis ochii în foarte multe privinţe. Chiar dacă a fost greu, nu pot susţine că regret ceva. A fost o experienţă care m-a adus înapoi la punctul zero şi m-a obligat să o iau de la capăt.
 
Nu m-am mişcat din loc cu nimic. Locuiesc acolo unde locuiam şi acum patru ani. Sînt căsătorită cu acelaşi bărbat de acum patru ani. Acelaşi copil creşte în casa mea, n-a apărut unul nou. Totuşi nu mai e nimic ca acum patru ani. O reînnoire s-a produs în noi, ceva ne-a fost luat, ceva ne-a fost dat. A fost şi bine şi rău, şi cu bune şi cu rele, dar totul a fost re-gândit. Undeva un seism ne-a scuturat din temelii şi ne-a reconstruit. Ne-a indicat punctele slabe şi punctele tari, unde ne sînt punctele vulnerabile şi unde exista minciună.

Nu mai sînt aceeaşi persoană ca acum patru ani. Nu mai gândesc la fel. Văd lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Am altă percepţie a propriei persoane şi asupra lumii.

Două cărţi care mi-au plăcut: Sieben Jahre de Peter Stamm şi On the road de Jack Kerouac.
 
Poezia preferată: Maimuţele îşi au şi ele îngerii lor de Gigi Căciuleanu.
 
Text scurt preferat: Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări de Alina Andrei

O piesă de teatru: Kill your darlings! Streets of Berladelphia, regia: René Pollesch:
http://vimeo.com/39649796
 
Un film: Bal / Miere, regia: Semih Kaplanoglu.

 
Piesa cea mai ascultată: Edward Sharpe and the Magnetic Zeros - Wash Out In The Rain



Un loc vizitat în care m-aş reîntoarce: Lindau
   
Un citat pentru anul care s-a terminat: "De ce am crezut mereu că sîntem valurile oceanului?" (Frederick Seidel)


PS: Topurile anului 2012 şi / sau dorinţele voastre pe 2013 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.