Totuși, cred că e cazul să fac bilanțul unui an dezastruos. Ceea ce părea o glumă proastă prin 2015, adică taximetriștii puși pe căpătuială rapidă și discuțiile lor penibile despre masonerie, agravate de miturile conspirațiilor și prima ruptură în societate, dialectica vaccin, anti-vaccin, plus un război atroce în Europa în 2020, au condus la apariția faliei ce fragmentează înfricoșător societatea la sfârșitul unui an foarte slab. Rezistența prin cultură, un concept foarte drag mie prin 1980, s-a dovedit un mare fâs în momentul în care am realizat cât de mare este procentul indivizilor fără o minimă educație literară. Se dă vina pe oricine, politicieni, mediul de afaceri, televiziuni, mediul virtual. În mod ciudat, editurile ce publică mizeriile unor indivizi ce preamăresc agnosticismul naționalist și mistic nu sunt supuse unei analize atente a calității și mesajului literar. Afacerile sunt afaceri.
Am reușit în timpul liber să citesc zece cărți. La un moment dat m-am panicat, lista scurtă a volumelor dorite a trecut de 1.000. Că nu mai am timp, spațiul de depozitare și banii necesari, crudă realitate. M-am dus la un târg de carte îmbrăcat neadecvat, munceam în apartamentul fiului, aveam nevoie de o piesă și am decis cu un drum să mă opresc printre cărți. Le-am răsfoit. Depășit total am șters-o englezește jenat de salopetă, exista posibilitatea întâlnirii cu colegi de pe Ficțiuni Reale. Consecința amestecării muncii cu divertismentul, deși de prima nu m-am ferit și nici nu am avut vreodată motive de rușine. Și nu are vreun sens să par mai inteligent decât sunt. Vorba fiului: tată, ai aspect de boschetar literar.
În 2016 am propus unor edituri un roman SF despre o apocalipsă post-atomică declanșată de un conflict ruso-ucrainean după o epidemie a unui virus provenit din Asia. Am fost refuzat. Mie nu-mi mai folosește la nimic o asemenea carte. Așa că am șters-o. Inițial mi-a părut rău. După aceea, mi-a trecut. Am descoperit în anul 2024 adevărata față a editurilor și publicațiilor. Politică literară, prietenii literare, carteluri literare, frății și găști literare. Fără pecetea unui curs de scriere creativă pus pe frunte, nu ai nici o șansă să pătrunzi într-o lume ermetică. Pendulez între renunțare și self-publishing, deși ambele variante îmi par lipsite de sens și satisfacție. Probabil voi cumpăra cărțile câtorva dintre prietenii de pe Ficțiuni Reale.
O altă dezamăgire a fost opacitatea și perfidia multora. Puncte de vedere apărate cu fanatism. Nici măcar o dovadă reală nu a putut clinti fermitatea mistică, intransigentă a deținătorului de adevăr absolut. Prăpastie insurmontabilă, pârjol total.
Ce urmează? Mai am 15 volume necitite în bibliotecă. Sper să le termin până în vară. Clasici. Atunci o să decid, continui să scriu ori nu. Mi-ar place să reiau toate cărțile lui Jules Verne. Și îmi doresc să mă îndrăgostesc din nou, intens, pur, curat și profund. Pentru că până la urmă, înainte de saltul în necunoscut îmi doresc vasul plin de emoții puternice și trăiri. Până la urmă, acesta este rolul prozei și al poeziei. Să ne îndrăgostim de plăsmuirile altei ființe umane, să ne completeze lipsurile din existența și să ne ofere ceea ce noi nu avem.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)