După câteva secunde un telefon a început să sune. Jimi a deschis ochii încet. Pleoapele îi scârţâiau ca obloanele de lemn ale unei case părăsite. Sunetul soneriei se auzea de undeva din apropiere. Pentru o clipă a încetat. Apoi şi-a reluat ţignalul alert şi Jimi s-a ridicat pentru a căuta cu privirea sursa de zgomot. Niciun indiciu vizual şi totuşi soneria răzbea în continuare. Într-o secundă revelaţia l-a lovit ca o muscă ce se izbeşte de un geam proaspăt lustruit: telefonul suna din tomberon. A deschis pubela încet, pregătit să sape după telefon, dar l-a găsit chiar în punga de la suprafaţă, cea aruncată de omul bine îmbrăcat de mai devreme. Pe ecranul aparatului scria "Vă apelează Bianca". Jimi a răspuns cu o voce răguşită:
- Alo?
- Eu nu mai pot! Nu mai pot aşa! Daca tu crezi că eu suport să trăiesc în mizeria asta în care vrei să ne târăşti pentru o nenorocită de curvă, te înşeli! Nu mai pot! Înţelegi? NU MAI POT!
- Da, spuse Jimi stupefiat.
- Crezi că eu o să aştept ca o slugă să te întorci acasă când ai tu chef şi să mă foloseşti ca pe o cârpă? Spune ceva nenorocitule! De ce taci?
- Păi eu...
- Eu îmi tai venele, scârbă ce eşti! M-am săturat de viaţa asta!
- Dar... stai puţin... Între timp Jimi luă din nou loc pe trotuar, lângă pătura sa verde chinezească, lângă tomberon.
- Alo?
- Da?
- George?
- Nu.
- Alo, cine e la telefon?
- Jimi.
- Doamne... George unde e? George, faci glume tâmpite?
- Cred că tu ai chef de glume.
- Nenorocitule, dacă soţu' meu păţeşte ceva o să...
- Stai puţin, cred că şi-a aruncat telefonu' la gunoi.
- Poftim?
- Telefonu'! Telefonu' ăsta l-am găsit în tomberon acum două minute.
- Dumnezeule... Du-te dracu'!
- Du-te tu! Eşti isterică.
Femeia a rămas fără replică. Jimi aştepta în tăcere reacţia ei. În scurt timp vocea isterică a fost înlocuită de un plâns molatic.
- Plângi?
- Nu. Îl ţii prizonier, sau l-ai omorât?
- Pe cine?
- Pe George, soţul meu.
- Habar n-am cine e George ăsta al tău.
- Omoară-l dacă n-ai făcut-o deja! E un nemernic împuţit!
- Nici cu asta nu cred pot să te ajut.
- N-ai cu ce? Ai mai omorât pe cineva? Eşti la prima ta execuţie, nu?
- Nu.
- Cum nu, atunci cum de ai telefonul lui George? Interogarea continuă pe un ton tânguitor.
- Eşti într-o ureche cucoană? Telefonu' de la care vorbesc, l-am găsit în tomberon.
- Cum a ajuns acolo?
- Eu de unde să ştiu?
- Cine eşti?
- Jimi.
- Şi ce făceai în tomberon?
- Nu eram în tomberon. Trăiesc lângă el. Găsesc multe surprize pe acolo, dar asta le întrece pe toate. Până acum.
- Eu... eu vorbesc cu un boschetar? Vocea ei căpăta treptat un ton serios.
- Poţi să-mi spui şi aşa. Prefer "om al străzii". Tu cine eşti?
- Bianca, răspunse spăşită vocea feminină.
- Neaţa!
- Neaţa...
- Bianca, vreau să te întreb ceva.
- Da.
- Vorbeai serios de treaba cu venele?
- Da... cred că da. Nu ştiu.
- Deci eu vorbesc cu o sinucigaşă?
- Posibil.
- După maşina soţului tău, cred că o duci destul de bine cu banii. Şi, lasă-mă să ghicesc, acum te răsfeţi pe undeva, prin vreun apartament sau vreo casă, la căldură, făcând pe nevasta disperată?
- Du-te dracu'!
Apoi îi închise telefonul. Jimi a dus aparatul de la ureche în faţa ochilor, mirat de toată conversaţia. În timp ce îşi plimba degetul pe ecranul iPhone-ului, telefonul a început să sune din nou. "Vă apelează Bianca".
- Du-te dracu'!, ameninţă vocea feminină.
- Cred că m-am dus demult. Mi-ar plăcea să fiu în locul tău.
- Şi eu în al tău.
- Eşti sigură? După voce, nu cred că ai rezista o zi fără baie.
- O, ba cred că şi tomberonul în care trăieşti tu ar fi mai bun decât să fii fraiera unui nemernic.
- Ţi-am zis că nu stau în tomberon. Dar dacă insişti, după ce facem schimb de vieţi, o să îţi dau voie să dormi în el.
- Cum ai ajuns pe stradă?
- Cam asta păţeşti când începi să nu-ţi mai plăteşti facturile, întreţinerea...
- Ai rămas şomer?
- Cam aşa ceva.
- Ai o vocea prea, altfel, pentru un bos... om al străzii. Ce ai făcut înainte?
- Eram prof de fizică.
- Vorbeşti serios?
- Serios ca Galilei.
- Şi cum ai ajuns aşa?
- Asta ţi se întâmplă când nu prea mai ştii de ce trăieşti.
- Eu habar n-am de ce trăiesc şi încă nu sunt pe străzi.
- Şi după ce rămâi singur...
- Singur? Cum adică?
- Adică îţi moare soţia.
- Îmi pare rău.
- Şi mie. Cică timpu' vindecă, dar la mine mai degrabă infectează.
- Jimi, tu pe unde stai?
- Pe stradă, ţi-am zis.
- Da, ştiu, adică am înţeles, dar în ce zonă?
- În jurul Pieţii Floreasca. Sunt un fel de vagabond de Dorobanţi. Cred că am nimerit în elita vagabonzilor.
- Jimi, vreau să mai vorbim.
- Păi nu te sinucizi?
Un motor ambalat rupse tăcerea străzii unde Jimi vorbea la telefon. Cu un scârţâit de roţi, acelaşi Rover de mai devreme s-a oprit impunător în faţa lui. Din maşină s-a dat jos omul rotofei bine îmbrăcat. Tocmai realizase greşeala comisă, îşi aruncase mobilul la gunoi. Dar mai mare i-a fost mirarea când a văzut telefonul la urechea unui vagabond.
- Bă nenorocitule, tu îmi furi mie telefonu'? Apoi îl lovi cu piciorul.
Jimi zâmbi imun la lovitură şi îi întinse telefonul fără a protesta. Când omul a văzut numele "Bianca" pe ecran, s-a înfuriat.
- Bă jigodie perversă tu o suni pe nevastă-mea? Alo păpuşa, ţi-a zis ceva boschetaru' ăsta? Alo, păpuşa?
Jimi s-a ridicat în picioare zâmbind. Apoi a început nepăsător să-şi împacheteze pătura verde. George îi ajungea până la umăr. Speriat de fizicul impozant al omului străzii, adulterul ameninţa pe un ton golănesc în timp ce se retrăgea spre maşină.
- O să te calc în picioare bă fraiere! Tu nu furi de la mine, auzi bă?
Jimi se apropia cu paşi siguri spre el până când George se sui la volan şi închise uşa. În zgomotul de motor ambalat şi scârţâit de roţi Jimi se întoarse spre tomberon. Era curios ce noutăţi au apărut acolo peste noapte.
***
PrezentareM-am născut pe 13 iunie, într-o zi de vineri a anului 1986, o coincidenţă care a făcut ca numărul 13 să îmi aducă mereu noroc. Am absolvit cursurile Academiei de Studii Economice şi ale Universităţii din Maastricht. Povestea mea cu scrisul a început când aveam 15 ani. Ea continuă şi azi pentru că entuziasmul meu se hrăneşte în permanenţă din poveşti, din cărţi, filme şi din scris.
Cursul de Creative Writing Punct... a fost organizat de Asociaţia Culturală Control N în perioada 22 ianuarie - 26 martie 2013 şi susţinut de scriitorul Cristian Teodorescu. Povestirile scrise de participanţii la acest curs vor putea fi citite în fiecare sîmbătă în această rubrică. Unul dintre participanţii la acest curs, Cristian Boricean, a primit bursa LiterNet, care constă în posibilitatea de a publica 15 povestiri pe LiterNet în 2013.