Colecţionism

1. O oră de lectură nocturnă despre Guillaume Postel, umanist enigmatic din secolul al XVI-lea. Am rămas cu două idei: că pe la o mie cinci sute şi ceva omul obişnuit nu concepea unitatea şi singularitatea sufletului, ci era, mai degrabă, înclinat să se creadă locuit de o cohortă de spiritualităţi; că manuscrisele arabe călătoreau, în vremea aceea, din Siria la Constantinopol şi apoi la Veneţia, după care la Paris, pentru ca apoi să treacă în Belgia de azi, să ajungă la Viena şi la Geneva, topindu-se, în cele din urmă, în idei europene îmbibate de miresme orientale. Frumos.

2. Răspunsuri potenţiale la întrebarea "Ce tablou pe care nu l-ai văzut ţi-ar plăcea să vezi?". Am început cu Ippolito de' Medici, de Tiţian, pe care l-am văzut, dar nu mi-l aduc aminte şi acum stau şi mă întreb de ce l-oi fi ales tocmai pe el. Nu de alta, dar e un portret după care nu mă omor. Îmi tot vin, în schimb, în minte alte alegeri, mult mai potrivite. E o poveste care mi se tot scrie în cap, de la Madona Sixtină, de Rafael, de la Dresda la un poliptic de Bosch de la Palazzo Ducale pe care l-am ratat de două ori, de la Veneţia, la portretul acela frumos de tânără fată, de Petrus Christus, de la Berlin, la unicornii prinşi în fire de tapiserie la Cloisters, dar şi la Cluny şi, trecând de convenţia tabloului, la bustul lui Nefertiti , cel cu un singur ochi, de la Neues Museum (tot Berlin). O aştept să se aşeze cum trebuie la locul ei.

3. Un text care ieri mi-a rupt sufletul. Online. Şi mai mult nu pot să spun.

4. Nişte versuri de Neruda. Revizitate. În care genele altuia se lasă grele peste ochii tăi. Ţi se taie răsuflarea de frumoase ce sunt.

5. Vocea lui García Márquez pe Youtube şi discursul lui copleşitor de acceptare a Nobelului din 1982. Vorbind despre Antonio Pigafetta, navigatorul, despre Eldorado, despre literatură, aur, crimă, otravă, iubire şi tentaţie şi, da, despre Neruda. Şi despre sine. Când îşi spune el este colombiano errante y nostálgico te trec toţi fiorii.

6. Detaliile colorate ca fâşiile de turban din care s-a scris viaţa Giuliei Gonzaga, iubita lui Ippolito de'Medici, pe care Ibrahim Paşa ar fi încercat să o răpească şi să o adauge haremului lui Soliman Magnificul, cu ajutorul corsarului Barbarossa. Planul a eşuat, dar povestea e adevărată, cu toată latura ei de legendă precursoare telenovelei. M-am bucurat să o aflu.

7. Etimologia unui nume de parfum, prin care trec mângâierile unor degete normande... Câliner, cel din franceză, vine de la caleo, calēre, din latină, care însemna a arde, a fierbe de dorinţă. Câlin, adjectivul, şi-ar avea, după unii, originea în substantivul chat, pisică. Şi, uite-aşa, parcă vezi aromele de marmeladă, smochine, răşină şi multe altele cambrându-se ca o spinare dungată la atingerea unor nări fremătătoare. Mi-a plăcut imaginea. Încă îmi place.

8. Strada Poştei, la ora 8 dimineaţa, goală, proaspătă, îngropată în linişte şi plăcerea de a dezgropa, din memoria caldarâmului, neliniştea unor sunete foarte dragi. Şase ceasuri mai târziu se lăsase căldura, zgomotele călătoreau de la o fereastră la alta şi nimic nu mai era la fel.

9. O seară la film. Ecranizare celebră, care m-a dus înapoi în cartea care a generat-o. Frazele sunau a jazz şi erau opulente în sine, dincolo de intenţia cinematografică. Am înţeles, din nou, de ce o iubesc atât de mult.

10. Un ceas petrecut cu amintirile din timpul săptămânii, aşteptând să se lege un sâmbure de imagine din care să-mi scriu povestea pentru azi. Textul de pe Liternet. Încă nu m-am hotărât despre ce-o să fie. Cumva... nu mă pot despărţi de niciuna.