Lecturi în vremuri de austeritate. Ocolişuri, glose, paranteze (fragment)

Citiţi un fragment din această carte.


Erich Fromm (1900-1980), sociolog şi psihanalist, a făcut parte din Şcoala de la Frankfurt, iar în 1933 a emigrat în SUA. A mai fost tradus în limba română cu titlurile Arta de a iubi, Frica de libertate şi Buddhism şi psihanaliză.
 
Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.

Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale "consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.

Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
 
Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de "a avea", probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nu-ţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie. (Erich Fromm)
 
Consumul sănătos poate avea loc doar dacă din ce în ce mai mulţi oameni doresc să-şi schimbe modelele de consum şi stilurile de viaţă. Oamenii îşi vor da seama că un consum exagerat dă naştere la pasivitate; că nevoia de viteză şi noutate reflectă neliniştea interioară, fuga omului de el însuşi. (Erich Fromm)  
Această carte urmăreşte două din tendinţele scrierilor mele anterioare. În primul rând, ea continuă dezvoltarea operei mele în domeniul psihanalizei radical-umaniste, concentrându-se pe analiza egoismului şi altruismului, privite ca două orientări de bază ale caracterului. Ultima treime a cărţii, partea a treia, dezvoltă o temă de care m-am ocupat în lucrările The Sane Society (Societatea sănătoasă) şi The Revolution of Hope (Revoluţia speranţei): criza societăţii contemporane şi posibilităţile de a fi soluţionată. Repetarea ideilor exprimate anterior a fost inevitabilă. Dar sper că noul punct de vedere din care este scrisă această carte şi conceptele sale extinse vor fi compensaţii chiar şi pentru cititorii cărora scrierile mele anterioare le sunt familiare.
 
De fapt, titlul acestei cărţi este aproape identic cu cel al altor două lucrări apărute anterior: Gabriel Marcel, Être et Avoir (A fi şi a avea) şi Balthasar Staehelin, Haben und Sein (A avea şi a fi). Toate cele trei cărţi sunt scrise în spiritul umanismului, dar ele abordează subiectul în trei feluri diferite: Marcel scrie dintr-o perspectivă teologică şi filosofică; cartea lui Staehelin este o dezbatere constructivă a materialismului în ştiinţa modernă şi o contribuţie la Wirklichkeitsanalyse (analiza realităţii); acest volum face o analiză empirică psihologică şi socială a celor două moduri de existenţă. Recomand cărţile lui Marcel şi Staehelin cititorilor care sunt interesaţi de acest subiect.
 
Pentru a face această carte mai uşor de citit, notele de subsol au fost reduse la minimum, atât ca număr, cât şi ca lungime. Deşi unele trimiteri la cărţile consultate apar în paranteză în cadrul textului, referinţele exacte se regăsesc în secţiunea Bibliografie.
 
O altă chestiune pe care vreau să o clarific priveşte utilizarea generică în limba engleză a substantivului "om" şi a prenumelui "el". Socotesc că am evitat orice limbaj care ar da impresia că mă adresez doar bărbaţilor şi îi mulţumesc doamnei Marion Odomirok pentru că m-a convins că o astfel de folosire a limbajului are o importanţă cu mult mai mare decât obişnuiam să cred. Doar asupra unui singur punct nu am putut să ne punem de acord în privinţa utilizării limbajului sexist, şi anume la cuvântul "om" (engl.: man - care înseamnă şi "om", şi "bărbat" - n. red.) ca termen de referinţă pentru specia Homo sapiens. Folosirea substantivului "om" în acest context, fără a face vreo diferenţiere sexuală, are o lungă tradiţie în gândirea umanistă şi nu cred că ne putem lipsi de un cuvânt care indică în mod clar natura speciei umane. În limba germană nu există o astfel de dificultate: pentru fiinţa umană nediferenţiată sexual se foloseşte cuvântul Mensch. Dar chiar şi în engleză cuvântul "man" are acelaşi înţeles nediferenţiat ca şi termenul german Mensch, care desemnează fiinţa umană sau rasa umană. Cred că este oportun să restituim cuvântului "om" semnificaţia sa nonsexuală, în loc să-l înlocuim cu alte cuvinte care sună ciudat. În această carte am scris cuvântul "Om" cu majusculă pentru a clarifica diferenţele în privinţa utilizării sale. (...)
 
(Erich Fromm, New York, iunie 1976)