Parcul Domeniilor şi funcţionarii statului
Există un punct comun ce leagă majoritatea opiniilor pe care le-am ascultat, în special venind de la cei mai în vârstă locuitori ai cartierului: zona este destinată elitei, indiferent de regimurile care au condus România în aproape un secol. Aflăm, aşadar, că vilele erau locuite de funcţionari în anii treizeci, iar o dată cu instaurarea regimului comunist, nomenclatura s-a mutat în imobilele de aici prin naţionalizarea lor. După 1989, aceasta a rămas una dintre zonele de lux ale capitalei, preferinţa fiind motivată de creşterea veniturilor şi de atenţia faţă de statutul social. Pentru cei mai vechi din cartier, mutările succesive, atât înainte de 1989, cât şi după, sunt percepute mai degrabă în termeni negativi.
Aşa cum menţionam în articolul precedent, parcelarea era construită pentru funcţionarii Ministerului Agriculturii, iar dacă planurile datează din anul 1916, este verosimil să deducem că termenul de zece ani în care proprietarii nu aveau voie să înstrăineze lotul expira în 1926. Deşi construirea propriu-zisă a parcelării este aprobată abia în anii 1922 - 1923 (ceea ce ar însemna că perioada de zece ani ar fi fost încheiată abia în 1932-1933), numeroase mărturii orale şi puţinele documente înclină balanţa spre prima variantă. Acest lucru înseamnă că, după 1926, construcţia caselor se accelerează, concomitent cu înstrăinările din ce în ce mai dese ale terenurilor, de către funcţionarii Ministerului. De altfel, niciunul dintre locatarii cu care am vorbit nu îşi aminteşte ca părinţii să fi fost funcţionari ai Ministerului. În plus, persistă o confuzie între Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Coroanei) şi ceea ce locatarii îşi amintesc, şi anume, un Minister al Domeniilor Statului.
Una dintre locatarele care a moştenit casa de la părinţi, mutaţi încă din 1931, ("o casă modestă, dar cu grădină mare în spate"), îşi aminteşte că au fost construite începând cu 1926 şi că nu puteau fi vândute timp de zeci ani, întărind şi mai mult ipoteza menţionată mai sus. Cert este că, în documentele Comisiei Tehnice (din cadrul Primăriei), în anul 1928 se menţionează numele a doi generali care îşi construiau case aici. Pe plăcuţele care încă se mai păstrează, observăm numele companiei de asigurări Adriatica, una dintre cele mai importante la acea dată. Tot plăcuţele indică, în unele cazuri, şi numele arhitectului unora dintre vilele Parcului. În general însă, nu se cunosc numele arhitecţilor zonei, sau al propriei case. Totuşi, unele semnături consemnează aceste nume, altele sunt legate de numele lui [Ion] Berechet (deşi prima interlocutoare crede că este arhitectul unor case din Parc, de fapt acesta este arhitectul Mănăstirii Caşin) sau Octav Doicescu. Pe lista proiectelor lui Octav Doicescu nu există însă vreo referinţă în acest sens. Sigura referinţă comună printre locatari este bombardamentul din 1944: deşi Gara era ţinta urmărită de aviaţia Aliată, una dintre bombe a căzut pe strada Zorileanu, la numărul 59, fapt certificat atât de una dintre martorele evenimentului, cât şi de o altă mărturie indirectă.
1945 şi schimbările sociale
Cea de-a doua etapă a dezvoltării acestui cartier reiese din amintirile locuitorilor, şi mai puţin din arhive: după 1945, în zonă se mută numeroşi membri ai birocraţiei comuniste. Localnicii îşi amintesc că unul dintre verii lui Nicolae Ceauşescu s-a mutat aici în toamna lui 89, şederea lui fiind de scurtă durată, acesta fiind forţat să se mute după ce vecinii au scris pe gardul casei sale de pe strada Zorileanu. Pe lângă acesta, aflăm că în cartier au mai locuit un căpitan de vapor, cunoscut pentru gestul de a scrie mesaje împotriva conducerii comuniste pe vaporul său (referindu-se probabil la Florentin Scaleţchi) dar şi Alexandru Jar, un scriitor român de seamă printre intelectualii perioadei. Deşi într-una dintre case a locuit Petre Pandrea, o placă memorială amintind acest fapt, niciuna dintre mărturii nu îl menţionează. Naţionalizarea caselor este percepută de către locatari ca un fapt abuziv, în special din cauza numeroasele presiuni la care au fost supuşi vechii proprietari. De altfel, interesul crescut al noilor elite pentru această zonă rezidenţială a capitalei este în continuare caracterizat ca fiind excesiv. Referitor la schimbările arhitecturale în această perioadă, menţionăm construirea unor blocuri P+2 sau P+4 pe strada Sănătescu, dar şi pe celelalte străzi, păstrându-se însă trăsăturile zonei.
O nouă schimbare: 1989 şi elitele postdecembriste
Cea de-a treia etapă, după 1989, înseamnă mutarea a noi categorii sociale în zonă şi renovarea caselor, de cele mai multe ori, făcută aleatoriu. Deşi zona este considerată una de lux, interlocutorii subliniază faptul că unele vile au fost abandonate, fiind meritul noilor locatari că le-au renovat (probabil cele cu situaţie juridică incertă) sau că au construit imobile pe maidanele pline de gunoaie. Cartierul a atras numeroase persoane publice, printre cei mai cunoscuţi numărându-se un fost primar al Bucureştiului şi un fost Ministru al Transportului, cel de-al doilea fiind nevoit să îşi vândă casa din cartier, aparent, în urma unei campanii de presă. Interesantă este şi povestea casei de pe str. Drossu, nr. 19, denumită Casa Poetului. Cei din zonă care au trecut pragul acesteia îşi amintesc despre parterul dominat de o cameră spaţioasă şi scări masive de marmură.
Referinţă comună poartă cu sine şi una dintre temele pe care o vom dezvolta mai pe larg: intervenţiile nefericite asupra arhitecturii iniţiale a vilelor. Cunoscătoare a patrimoniului arhitectural reprezentat în zonă, prima noastră interlocutoare observă că imobilele nu pot fi dărâmate sau modificate radical, fiind obligatorie conservarea stilului iniţial. Cu toate acestea, numeroase vile au fost însă modificate, iar cei care au reuşit să demoleze sau să modifice radical vilele au beneficiat de complicitatea autorităţilor. Într-adevăr, PUZ 73 Domenii menţionează că gradul de protecţie al vilelor este "maxim - se protejează valorile arhitectural - urbanistice, istorice şi de mediu natural în ansamblul lor: trama stradală, fondul construit, caracterul şi valoarea urbanistică; sînt permise intervenţii care conservă şi potenţează valorile existente". Este previzibil în ochii locatarilor că aceste încălcări ale legilor se pot face foarte uşor, dată fiind influenţa celor stabiliţi în zonă. Mai mult, tot în PUZ se menţionează că unele agresiuni au fost deja făcute, cartierul suferind "transformări ale construcţiilor existente, care nu sînt, de obicei, în spiritul arhitecturii originale, apariţia unor noi clădiri (imobile de raport, cu apartamente de lux), care nu respectă regulile după care s-a construit întreaga parcelare (aliniere, regim de înălţime, calitatea arhitecturală), ducînd la degradarea calităţilor urbanistice ale zonei."
În privinţa cartierului Domenii, au existat numeroase sesizări în presă: un articol semnalează demolarea unei clădiri pe strada Aviator Maior Ştefan Sănătescu nr. 37. Autoarea articolului subliniază implicarea vecinilor care au semnat acest abuz: "numai datorită vecinilor care locuiesc pe Strada Aviator Maior Ştefan Sănătescu, unii dintre dânşii de mai mult de 50 de ani, a fost semnalat acest abuz". În plus, "nimic nu a fost prea mult, începând din anul 2006, cereri la DCCPCNMB, la Ministerul Culturii şi Cultelor, la Disciplina în construcţii, la Ministerul Mediului, la Primăria Sectorului 1, la Preşedinţie, la INMI şi denunţuri la Procuratură. Nu este loc unde dânşii să nu fi semnalat această ilegalitate. Domnul director Eugen Pleşca de la DCCPCNMB, care a semnat primul avizul de desfiinţare, domnul Georgescu şi domnul Laurenţiu Malarxim de la Disciplina în construcţii, domnul primar Andrei Chiliman, toţi au fost sesizaţi, nimeni nu a reacţionat." În ciuda faptul că relaţiile de vecinătate au fost alterate în numeroase rânduri, se pare că există iniţiative comune ale locatarilor. Alte trei prevederi ale PUZ au intenţia de a reglementa modul în care se poate construi sau modifica arhitectura parcelării: prima ne asigură că arhitectura (cel puţin a faţadei) se va menţine în cazul lucrărilor de consolidare "orice intervenţie asupra monumentelor de arhitecturã declarate sau propuse a fi declarate, se va putea realiza numai în condiţiile legii. Prin restaurarea clădirilor existente (inclusiv prin măsurile de consolidare a structurilor), se va păstra sau se va reveni la (dacă este cazul) arhitectura iniţiala a faţadelor). A doua încadrează vila respectivă în armonia bulevardului (străzii) pe care este situată): "arhitectura noilor clădiri va respecta caracterul arhitectural general al bulevardului, înscriindu-se, înainte de toate, în scara definită de clădirile existente." Cea de-a treia ar trebui să asigure nu doar proporţiile intervenţiei, ci şi calitatea materialelor, interzicând "suprafeţe vitrate de mari dimensiuni (perete cortină), imitaţiile de materiale sau utilizarea improprie a materialelor (placaje ceramice sau suprafeţe metalice strălucitoare), utilizarea culorilor stridente." PUZ-ul este destul de clar şi în privinţa conlucrării dintre PMB şi Ministerul Culturii ("pentru faza Certificat de urbanism nu se admit derogări de la prezentul regulament;" şi "pentru faza Proiect de autorizaţie de construire este necesar avizul Ministerului Culturii;"), însă atât mărturiile din presă, cât şi cele de pe teren indică posibilitatea de a trece peste aceste aspecte. În orice caz, noua aplicaţie de pe site-ul Primăriei ne permite să vizualizăm care sunt proiectele autorizate sau în curs de autorizare, iar în Domenii sunt trei astfel de proiecte: Sandu, 30, Constantinescu 11-13 şi Constantinescu 8, toate aprobate. Aparent, toate se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal 73.
Pe lângă documentaţia aflată la Primărie, analizăm şi vilele considerate monumente istorice de pe Lista Monumentelor Istorice: astfel, din aproximativ 301 case câte sunt trecute în planul iniţial de parcelare, 19 sunt pe această listă: vilele de la numerele 34, 36, 38, 42, 51, 55 de pe strada Constantinescu Al., cele de la numerele 14, 16, 21, 28, 35, 37, 39, 63A, 84, 96, de pe str. Sandu Aldea, împreună cu Casa Poetului de pe Nicolae Drossu, nr. 19 şi Zorileanu 80 (unde se află sediul Asociaţiei Femeilor din România). Nu ştim în ce măsură proprietarii se bucură de acest statut, mai degrabă constrângător, dar datarea caselor rămâne relativă şi nu se menţionează numele arhitectului sau a personalităţii care a locuit în imobil.
În ultimul rând, admirăm şi gardurile în stil Art Deco, cele iniţiale fiind numeroase. Şi Primăria este de părere că acestea ar trebui menţinute: "se va acorda prioritate conservării gardurilor existente; în caz că este absolut necesară refacerea lor, ele vor urma acelaşi regim de avizare ca şi intervenţiile asupra clădirilor." Mai mult "gardurile spre stradã vor fi transparente, vor avea înălţimea de maxim 2,00 metri dacã sunt conform vechilor regulamente; gardurile vor avea un soclu opac de circa 0,60 metri, partea superioarã fiind transparentã realizatã din fier forjat sau plasã metalicã şi vor putea fi dublate de gard viu; pe limitele laterale şi posterioare gardurile vor fi opace şi vor avea înălţimea minimă de 2,00 metri." În ciuda prevederilor, intervenţiile demonstrează că regulile nu sunt respectate.
În concluzie, Parcul Domenii a fost considerat de la începutul construcţiei sale un cartier pentru elite, fie funcţionari ai Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, fie alţi membri ai elitei birocratice sau tehnice. Transformarea la nivel politic din 1945 a dat posibilitatea noii elite să-şi asigure achiziţia noilor vile şi după 1989. Din punct de vedere al reglementărilor, autorităţile, prin PUZ şi prin LMI, încurajează conservarea patrimoniului, fără a descuraja însă modificările pe care proprietarii ar putea să le facă. Cu toate acestea, LMI are destul de multe lacune, iar PUZ pare aplicat doar în anumite cazuri, mărturiile proprietarilor semnalând ilegalităţile comise de autorităţi.
Parcul Domenii
Un album foto.