"Dacă lăsăm deoparte rezistenţa iniţială, şcoala istoricistă a postmodernismului a continuat să se afirme în anii optzeci. Pe măsură ce mişcarea creştea, la fel creşteau şi diferitele sale permutaţii. Pe continentul american, Robert Venturi, Charles Moore şi Robert A.M. Stern formau un grup din ce în ce mai numeros de arhitecţi exploatând noţiunile populiste de istorie şi ironie, pe când foştii "Albi" (Grupul New York Five, n.tr.) îşi marcaseră deja cărările lor separate. Michael Graves, începând cu Portland Public Building (http://www.greatbuildings.com/) şi Biblioteca Publică de la Sf. Ioan Capistranul, (http://architecture.about.com), amândouă începute în 1980, a configurat un limbaj profund simbolic şi eclectic, aproape pictural în paleta sa de efecte istorice. Richard Meier, în proiectul său pentru Muzeul artelor Decorative de la Frankfurt (http://www.mimoa.eu, 1979-1985), poate că, deja, aderase deja la vocabularul său alb, dar la Bridgeport Center (1984-1989) şi el a trecut pragul culorii placându-şi turnurile în porţelan gri şi granit roşu. La Chicago, Stanley Tigerman, Thomas Beeby şi Helmut Jahn au apelat adesea ironic la istorie, în vreme ce la Los Angeles o nouă şi talentată şcoală de arhitectură, condusă de Eric Owen Moss, Thom Maine, Michael Rotondi - şi mai târziu Franklin Israel - au început să dezvolte un stil sculptural, ludic, bazat pe materiale, care - în lipsa lui de inhibiţii - complementa opera alăturată, aflată în devenire, a lui Frank Gehry.
În multe cercuri europene principiile raţionaliste ale lui Aldo Rossi şi O.M.Ungers rămăseseră puternice, dar această mişcare era ponderată de quasi-regionalismul lui Mario Botta sau chiar de clasicismul franc al unor Bruno Reichlin şi Fabio Reinhardt. Un clasicism exagerat e, de asemenea, de găsit în opera lui Christian de Portzamparc şi Ricardo Bofill din anii optzeci, dar numai cu un succes măsurat. Între timp, în Viena, Hans Hollein dezvoltase un idiom plin de isteţime artistică, în vreme ce James Stirling făcea acelaşi lucru de pe terenul propriu, din Anglia. În Italia, Paolo Portoghesi capitaliza pe baza amplei sale cunoaşteri a arhitecturii baroce pentru a aduce în modă experienţe spaţiale încă mai elaborate şi mai bogate vizualmente - câteodată abstracte, uneori extrem de sugestive în uverturile lor istorice. Imediateţea moştenirii istorice a Europei într-adevăr rezona în mulţi dintre arhitecţi, după cum putem deduce din expoziţia new-yorkeză a lui Emilio Ambasz şi Fulvio Irace din 1982, care identifica precedente ale modului în care postmodernismul utiliza coloanele, pedimentele şi globurile în surse aparent îndepărtate, precum în block-haus-uri inspirate de baroc din Milano-ul anilor douăzeci şi treizeci ai secolului trecut.
Sub specia teoriei pe care o subîntinde, postmodernismul a evoluat în anii optzeci. La începutul decadei, studenţi jurnalişti au lansat numărul inaugural al Harvard Architectural Review cu numărul tematic "Dincolo de mişcarea modernă". Dintr-un punct de vedere mai degrabă îngust, ei circumscriau fenomenul postmodernismului sub spectrul a cinci caracteristici: utilizarea istoriei, trimiterile culturale, anti-utopismul, proiectarea şi contextualismul urbane, şi preocupările formale. Fiecare era descrisă în câteva detalii. Spre pildă, ei defineau aluziile culturale ca un efort de a "aduce simbolurile existente şi formele expresive, înţelese şi acceptate de segmente ample ale populaţiei, pe teritoriul arhitecturii".
(Harry Francis Mallgrave şi David Goodman, O introducere în teoria arhitecturii - 1968 până în prezent, Editura Wiley-Blackwell, 2011, pp.91-2, traducere de Augustin Ioan)
0 comentarii
Arhiva rubricii
NEC 30, Augustin IoanDrd. arh. Călin Chifăr - una dintre cele mai bune lucrări de doctorat, Augustin IoanBucurești: straturi de identitate, Augustin IoanCum luăm loc? Și de unde?, Augustin IoanUnde avem loc?, Augustin IoanToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisBucureștiul străzilor uitatePublicitate