Codrul Vlăsiei redivivus

Probabil, la ora când vor apărea aceste rânduri, se vor şti rezultatele aşa-zisului concurs dedicat spaţiului care înconjoară Casa Republicii (a.k.a. a Poporului, Palatul Parlamentului). Ideea de a transforma distanţa respingătoare dintre casă şi oraş în spaţiu public nu e nici nouă, nici pentru prima dată supusă concursului. S-a mai întâmplat acest lucru într-un concurs din 1991, apoi în 1995-96, la Concursul Internaţional de Urbanism Bucureşti 2000. Pe ultimul îl amintesc pentru că, din multele premii şi menţiuni finale, nu ideea cîştigătoare, a lui Meinhard von Gerkhan şi Joachim Zeiss a prevalat în timp, ci aceea a arhitectei americane Amy Anderson, doar menţionată atunci. În esenţă, se propunea împădurirea spaţiului perimetral casei, ca să se dea timp oraşului să se aşeze. Împrejurul măgăoaiei sunt ruinele zonei Uranus şi multă energie negativă. Aşa zisul Parc Izvor nici acum, după trei decenii de la demolări, nu are o vegetaţie dincolo de arbuşti. Nu că ar lăsa-o cineva să crească, între curse de formula nu ştiu care (când s-au tăiat din pomişori sub cuvânt că vor fi plantaţi de cinci ori mai mulţi - inutil să adaug că n-au fost replantaţi nici ăia sacrificaţi), proteste şi diferite festivaluri. În fostul stadion s-au băgat bugete colosale ca să devină garaj al Parlamentului. Probabil, acei bani au fost sifonaţi, cu ei s-ar fi putut construi parcaje supraetajate cât casa însăşi, până acum. Nu mai vorbesc despre subsolurile tenebroase ale edificiului ultim pe care regimul comunist şi moştenitorul său de după 1989 îl împart cu aceeaşi nesmintită voioşie. Nu creşte iarba. Nu are timp: loc ar fi.

Dacă aţi văzut cele opt soluţii propuse, înţelegeţi deja unde bat. Cred că ar trebui plantată o pădure care să înconjoare de jur împrejur Casa Republicii. Nu un parc englezesc, franţuzesc, nu un maidan, ca acum: pădure, ca-n codrul Vlăsiei. Ar fi mai eficientă pentru microclimat, adăugându-se Cişmigiului, decât orice coloană a lui Traian, decât orice cupolă a democraţiei, decât orice alt simbol îndoielnic şi (a)fumat. Codrul Vlăsiei!

De altfel, ar trebui plantate astfel de pâlcuri de pădure, vindecătoare, în TOATE aşa zisele pieţe civice judeţene din ţară. Când se apucaseră să spele bani publici scoţând, nu e clar de ce, betoanele din centrul civic de la Tulcea, am sperat, pentru o clipă, că vor planta vegetaţie în suprafaţa aia albă, reflectorizantă, care încinge şi mai mult verile iuţi ale urbei. Dar nu, au pus tot betoane, tot neghioabe. Au refaţadat judeţeana de partid-prefectura. Dacă ne amintim, însă, că aceste pieţe au apărut prin demolarea centrelor de... municipia, cum corect ar fi să le spunem (municipium nu dă la plural minicipii...), poate că plantarea ar fi modalitatea de a ne cere o iertare colectivă, măcar câteva decenii. Pădure. Codru-i frate cu românul, parcă?

Dacă va merita, voi reveni asupra acestui subiect, despre care am tot scris de-a lungul anilor.