Cartiere ceferiste care nu au mai fost construite în Bucureşti - Colentina şi Chitila

C.F.R a proiectat în anii treizeci două cartiere aproape la fel de mari ca Parcelarea Steaua: primul trebuia realizat împreună cu Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine în Colentina, iar al doilea urma transformarea Chitilei într-o suburbie aproape exclusiv ceferistă. Articolul analizează motivele pentru care aceste proiecte au fost abandonate, tipurile de case, dar şi câteva dintre străzile pe care s-au construit case proiectate de Casa Muncii C.F.R., în preajma gărilor din nordul oraşului, fie locuinţe de serviciu, fie case proprietate personală. Abandonarea acestor proiecte a coincis cu eşecul reformei împroprietăririi: încercările funcţionarilor C.F.R. de a dobândi o locuinţă proprietate personală s-au lovit de un proces birocratic complicat, dar şi de neîncrederea conducerii C.F.R. în capacitatea funcţionarilor de a-şi onora plăţile lunare.
 
C.F.R Colentina - revenirea la colaborarea cu Societatea Comunală pentru Locuinţe Eeftine
 
Locuinţele construite în apropierea gărilor (analizate în episodul anterior) aveau menirea de a găzdui în special personalul C.F.R. care trebuia să se prezinte rapid la locul de muncă. Locuinţele erau închiriate muncitorilor în condiţii destul de clare, care nu lăsau posibilitatea ca acestea să fie achiziţionate. Însă prin presiunile pe care le fac începând cu anii douăzeci, muncitorii ceferişti cer o reformă mai amplă a locuinţelor, aceştia radicalizându-şi revendicările şi cerând tot mai explicit locuinţe în proprietate personală pe care să le achite din salariul propriu, girate de conducerea C.F.R.
 
Privind retrospectiv la posibilitatea construirii de locuinţe proprietate personală, directorul C.F.R Atanasescu menţionează în memoriul din 1942 pe care îl trimite lui Ion Antonescu importanţa deosebită a acestei reforme: "scopul pe care îl urmăreşte prin această operă este de o atât de înaltă importanţă socială, asigurându-se un trai convenabil familiilor funcţionarului şi întregii pături muncitoreşti prin crearea locuinţelor igienice, confortabile şi plăcute şi de un interes atât de mare şi de direct pentru activitatea pe care aceştia o consacră Instituţiei încât toate eforturile şi toate încercările precum şi diferitele sisteme de înfăptuire, trebuie studiate, ameliorate şi continuate cu râvnă."[i] În continuare, ing. Atanasescu prezintă încercările pe care Casa Muncii C.F.R le-a făcut pentru a rezolva acest deziderat. În primul rând, C.F.R. a cumpărat şi a parcelat un teren la Braşov în vederea construirii de locuinţe personale de către funcţionari, încercare eşuată din cauza faptului că funcţionarii care au dobândit parcele le-au vândut fără a construi. O altă încercare sortită eşecului a fost construirea unui block-house pentru funcţionarii de rang superior şi mijlociu, proiect care a fost abandonat pentru a nu atrage nemulţumirea angajaţilor care nu au beneficiat de acest program.
 
Istoria cartierului din Colentina a început în 1936 când "s-a construit o Societate Asociaţia pentru împroprietărirea personalului C.F.R. ai cărei membri în număr de peste 1000 erau lucrători, meseriaşi şi mici agenţi C.F.R din Bucureşti. Societatea a activat până anul trecut (1941) sub preşedinţia dl Inginer Vraca. Asociaţia a căutat terenuri mari, parcelabile şi a făcut diferite propuneri Direcţiunii Generale C.F.R. şi Casei Muncii în vederea împroprietăririi."[ii] Astfel, în 1939, s-a găsit un teren lângă şoseaua Colentina pe care s-au proiectat în jur de 300 de locuinţe. - Primăria Capitalei a aprobat principial atât parcelarea, cât şi clădirile. SCLE a convenit să achite costul terenului şi să execute toate lucrările edilitare şi de clădiri. Un apartament cu 3 camere, bucătărie inclusiv terenul revenea la 230.000lei. Societatea Comunală pretindea din partea viitorilor proprietari să-i vireze aproximativ 20.000 - 30.000 lei, iar din partea Direcţiunii Generale C.F.R. asigurarea prin reţinere lunară regulată din salariu a anuităţii care în general nu trecea de un sfert din salariu. Direcţia Generală C.F.R nu a dat această asigurare."[iii] Menţionăm că un lucrător ceferist avea maxim 50,000 lei pe lună în anul 1936, fără a calcula reţinerile legale, ce probabil reprezentau un sfert din sumă.
 
Motivele refuzului au fost următoarele: anterior acestui eveniment "un grup de vreo 30 amploaiaţi C.F.R. în majoritate mecanici de tracţiuni şi ateliere care fuseseră împrumutaţi de Casa Muncii C.F.R [...] s-au plâns că nu le mai ajunge pentru trai salariul lor grevat şi că preferă să renunţe la casele lor numai să li se dea salariu întreg. Directorul General era pus în alternativa aceasta: ori procedează conform legilor [...] adică să scoată casele la vânzare, ori să micşoreze anuităţile. [...] Directorul General a trebuit să cedeze şi să micşoreze anuităţile. Această situaţie neplăcută în care a fost pusă Direcţia Generală a determinat-o să refuze hotărât propunerea solicitanţilor şi Societăţii Comunale, deşi locuinţele foarte încăpătoare costau foarte puţin şi anuităţile uşor de suportat."[iv] Un al doilea exemplu, asemănător celui din Colentina (fără ca ing. Atanasescu să amintească unde ar fi fost construit), a dus la concluzia "chestiunea împroprietăririi la C.F.R. este încă nerezolvată. Fără un concurs financiar iniţial, fie masiv în numerar, fie numai sub formă de garanţie, credem că nu se poate face nimic."[v]

Ce s-a întâmplat cu parcelarea Colentina? Pe harta de la sfârşitul anilor treizeci nu apare nicio menţiune a vreunei parcelării a Societăţii pentru Locuinţe Ieftine sau a C.F.R.-ului. Cu toate acestea, observăm în zona delimitată de şoseaua Sportului - str. Câmpul cu Narcise - str. Lăicerului - str. Catrinţei numeroase case tip CFR asemănătoare cu cele din Griviţa. Cum din memoriul adresat lui Antonescu reiese că acestea nu fuseseră construite până în 1943, este foarte posibil ca în perioada comunistă C.F.R să fi pus la dispoziţia angajaţilor săi planurile caselor tip din anii treizeci şi aceştia să le fi construit individual.

Chitila - suburbie ceferistă
 
Proximitatea Gării de Nord, precum şi posibilitatea de a achiziţiona teren la un preţ mai ieftin decât cel din centru a determinat conducerea C.F.R-ului să cumpere în anul 1934 un teren în Chitila pe care urma să-l parceleze şi pe care să construiască locuinţe pentru funcţionari. Astfel, acelaşi memoriu redactat de ing. Atanasescu menţionează faptul că "erau proiectate 280 de locuinţe grupate în vile" pe o suprafaţă de 28.000 mp, "având aşezăminte de utilitate publică, terenuri de sport, etc. La proiectare s-a ţinut seama de toate principiile moderne, de urbanism, stabilite pentru asemenea parcuri."[vi] Planul (semnat indescifrabil) cuprindea de asemenea teren sportiv, bazin, şcoală primară, casă culturală, biserică, dispensar, grădină de copii, aşadar o adevărată suburbie dominată de funcţionarii C.F.R. şi fost realizat în 1934. Mai mult, " s-au întocmit şi planurile şi planurile tip pentru locuinţe cu 2-3-4 camere şi dependinţe, precum şi proiectul unui imobil având un dormitor pentru personalul în deplasare, cantine şi un dispensar. Din program nu s-a executat decât un prim lot format din 9 vile, total 18 locuinţe, care se văd din tren în vecinătatea clădirii administraţiei şi a marii magazii centrale de materiale a Economatului din Chitila."[vii] Motivele pentru care nu s-au executat aceste locuinţe nu sunt amintite de Atanasescu. Planul a fost de asemenea abandonat ulterior, deşi după 1945 lucrări importante au fost executate, precum completarea străzii Aurel Vlaicu (paralelă cu liniile de cale ferată) cu blocuri P+4.
 
Casele tip proiectate de Casa Muncii C.F.R.
 
Cu toate că proiectul construirii de locuinţe în Chitila nu a mai fost realizat, s-au păstrat în arhivele proiectele caselor: tipul I, tipul II şi tipul III. Erau locuinţe tip duplex, fiecare având un dormitor, o cameră şi bucătărie au fost proiectate în 1934. În cartier mai erau proiectate anexe la magaziile economatului Chitila: dormitor, cantină şi consultaţii medicale.
 
Totuşi, în zona Griviţa - Chitila s-au păstrat câteva străzile pe care sunt construite case tip: astfel, chiar în apropierea staţiei de metrou Laminorului, pe Bd. Laminorului sunt şase case-tip, construite după planuri asemănătoare celor proiectate de Casa Muncii în Chitila. De asemenea, în spatele autogării Chitila, pe străzile Mezeş şi Albus sunt construite aproximativ 20 case asemănătoare. Actualii proprietari menţionează că acestea au fost construite la sfârşitul anilor cincizeci-începutul anilor şaizeci de angajaţi ai C.F.R. Este posibil ca planurile Casei Muncii din anii treizeci să fi fost reluate în acea perioadă cu unele schimbări şi oferite angajaţilor C.F.R. A treia zonă în care întâlnim asemenea tip de case este lângă Unitatea Militară de pe strada Mimozei: casele de pe străzile Piculinei sau Adalin seamănă izbitor cu casele din celelalte două parcelări.
 
În afară de acestea, în zona Chitila există alte trei grupuri pavilioane menţionate în memoriul trimis lui Antonescu: primul, în staţia Bucureşti Triaj (Pajura), având 4 pavilioane cu 33 locuinţe, cel de-al doilea în staţia Depou Triaj (5 pavilioane, cu 38 locuinţe) şi trei pavilioane, fiecare dintre ele cu 4 locuinţe au fost construite lângă Gara Chitila.