The Library e unul din albumele acelea frumoase, cu poze care îţi rearanjează imaginarul într-o altă geometrie colorată, cu text inteligent şi, mai ales, cu o idee de colecţionism irezistibilă: e o explorare fotografică, semnată Will Pryce şi James W.P. Campbell, a celor mai impresionante, fastuoase, ciudate, ingenioase, excentrice biblioteci din lume. Cum să nu vrei să fii un şoarece mic, ascuns în cartea asta?
Mărturisesc că am căutat-o pe Youtube şi m-am pierdut într-un clip de sub un minut în care, dintre pagini, foşneau rafturi, săli, concepţii, o istorie. Ardea în flăcări antologice Biblioteca din Alexandria. Se destrămau papirusuri care tăinuiseră visele omenirii. Se clădea un spaţiu luxos şi livresc la Coimbra, în care întreg Evul Mediu respira în manuscrise iluminate. Se simţea respiraţia lui Sir Christopher Wren, se închegau bibliotecile din Cambridge şi Oxford, apărea Trinity College de la Dublin, se scria sufletul Vaticanului în sute de mii de volume, se explora intimitatea bibliotecii de la Althorp House, se plimbau artiştii vremii prin Biblioteca Medicea Laurenziana, la Florenţa, apărea, ca din neant, New York Public Library. Nu am pretenţia cronologiei şi nici pe cea a exhaustivităţii. Am, în schimb, totala conştiinţă a fascinaţiei.
Şi, trebuie să recunosc, mi se pare incredibil felul în care o colecţie de spaţii, de scări interioare, de rezolvări angulare sau ogivale ale unei uşi sau ale unei ferestre devine o colecţie de idei. De cărţi şi de cititori. De minţi, până la urmă. De scări neuronale şi firide ale memoriei. De sinapsă şi giumbuşluc al fanteziei. De oroare de rutină. De nevoie de verb. De foame de imagine. De poziţii de citit. De semne de carte. De numere de pagini. De bibliografii. De angoasă creativă. De ochi obosiţi.
Albumul lui Pryce te duce în China şi în spaţii virtuale care cochetează cu cele mai performante modalităţi de stocare a informaţiei, dar păstrează intact sevrajul lecturii, mixul de refugiu comod şi templu sacru, de acasă şi de spaţiu public din care se naşte biblioteca.
M-am trezit gândindu-mă că ele, bibliotecile, sunt variante ale unui sine, ale mele şi ale tale în funcţie de stare şi dimensiune socială. Sunt locurile unde se întâlnesc cărţile din capetele noastre şi unde visăm public, instituţionalizat, la comun şi, totuşi, extrem de intim, de individual, unde ne exersăm, simultan, spiritul civic şi alienarea, unde ne anchilozează cotul pentru că palma a sprijinit prea multe ore o bărbie adâncită în poveştile altcuiva.
Grandoarea imaginii, opulenţa arhitecturală pălesc în faţa unei asemenea aglomerări de colecţii şi colecţionari, de vieţi, de eu-ri.
Mi s-a părut fabulos.
În nici patruzeci de minute am ajuns să iubesc albumul ăsta, pe care nu l-am deţiplat niciodată.