About Schmidt. Portret de dată recentă

Traduc o carte delicioasă. Îmi mănâncă ficatul (deadline depăşit), îmi creşte glicemia (efort intelectual; se tratează cu zahăr, nu?), mă trezeşte dimineaţa sau, după caz, mă ţină trează, noaptea, peste puterile mele, dar e delicioasă. Când o să o văd gata o să răsuflu uşurată, până la următoarea, cel puţin, şi am să mă gândesc la ea ca la pralina acestui sezon - clar prea calorică pentru mine, dar ce-ar fi lumea asta fără ciocolată?
 
Ce-am citit în ultima vreme: din nou Rushdie, Yann Martel, ceva David Mitchell, ceva Murakami. Ceva poezie şi câteva articole neaşteptat de bune. Şi interviuri. Şi nişte blog-uri. Recunosc, şi nişte... fragmente magnetic de slabe, care mi-au pus serioase semne de întrebare cu privire la reperele mele în domeniu. M-am recompus. Nu, nu sunt eu de vina. Foarte sincer, ... ei sunt. Ştiu că nu sună bine, dar e adevărul nud, deşi schilod.
 
Ce s-a mai întâmplat: a murit Doris Lessing (nu era autoarea mea favorită, dar a fost monumentală - foarte radicală, adesea de neînţeles, puţin grăbită să ridice piatra; devorată, însă, de o literatură care a trăit-o, a înlocuit-o, i-a luat tot, timp de aproape un veac. Sunt lucruri pe care niciun Nobel nu le poate compensa, iar ea a renunţat la ele de bunăvoie. Te pune pe gânduri. Te şi sperie puţin.)
 
Dependenţe reexplorate: Lorca, Neruda, Shakespeare. Lorca.
 
Îmi place: ultima teorie a lui Alain de Botton, cea cu terapia prin artă. Seamănă cu celelalte, e un pic bagatelizantă, un pic excesiv utilitară, dar e frumoasă. Frumos formulată, în orice caz.
 
Îmi rupe sufletul: Bambi. Aproape în fiecare seară. "De ce plânge Bambi?", "Că s-a pierdut de mama lui." O mint că a găsit-o, două pagini mai târziu... În maxim trei luni n-o să mă mai creadă. Să vezi atunci...
 
Mă bucur: profund, total, complet, de calitatea mea de cititoare. Non-veleitar şi 100% onest. Cred că asta fac cel mai bine pe lume. Un lucru frumos şi relativ lipsit de utilitate. (De ce oare nu mă mir?...). Mă interzice campania agresivă pro-citit. Cititul înseamnă plăcere. End of story.
 
A fost: Gaudeamus. Şi n-am fost. Regretele mele. Urăsc când mi-o ia timpul înainte...
 
Aş citi: Mitchell (din nou), Makïne, Atwood, Coe, Roth, Franzen, Morrison (întotdeauna!).
 
Aştept: The Book Thief, cu Geoffrey Rush. Vine în februarie. Şi câteva miracole. Ele sunt imprevizibile.
 
Detaliu: azi, când scriu, a nins prima oară pe anul ăsta. M-am bucurat îngrozitor.