Experienţe suprarealiste

M-am căţărat pe trunchiul unui copac cu peste trei sute de camere. Când am ajuns în vârf eram deja celebru, aşa că am decis să nu-mi mai plătesc datoriile. Uşurat de povara grijilor şi temerilor lumeşti, mi-am pierdut echilibrul şi m-am prăvălit la pământ, lovit de depresie.

M-am aruncat de pe un pod al Senei în încercarea disperată de-a înţelege cum a luat sfârşit suprarealismul. În apă erau instalaţii vertical luminoase de broaşte ţestoase, o carapace sub o altă carapace, stivuite în semiîntuneric. Când mă aşteptam mai puţin am atins fundul.

Am alergat picior peste picior, de la mână până la gură şi în slow-motion, am fost fugărit de animale cu liane în loc de păr, de monştri daţi prin pesmet şi făină. Voci de sitcom râdeau în fundal. Dumnezeu recita deasupra capului: fuck you, fuck you, fuck you too.

Am levitat deasupra pădurilor mute, am străbătut pături dense de nori şi, într-un final, am pornit spre Lună. Am făcut o oprire intermediară pentru a contempla în linişte ceainicul lui Bertrand Russell. De sub capac a ieşit Sandra Bullock şi împreună am trăit câteva clipe de zen minimal. La plecare m-a asigurat că iubirea dăinuieşte chiar şi după ce fiinţa umană dispare.

Am avut şansa să găsesc obiecte pierdute atunci când totul părea lipsit de sens. Briciul lui Ockham m-a ajutat să renunţ la prezumţii. Aşa am reuşit să-i iau barba lui Platon, pe care am dat-o la schimb pe o plimbare cu măgarul lui Buridan.

Am ajuns la malul mării, am urcat la bordul corabiei şi timp de treizeci de nopţi am fost supus unui proces sistematic de reconstrucţie. Nu aveam încredere în rezultate dar eram fascinat de metodă. Pentru început mi-au extirpat tuberculii, mi-au înlocuit câteva glande şi mi-au lărgit valvele. Apoi s-a trecut la proceduri invazive, s-a acţionat asupra corpusculilor, s-au îndepărtat cartilagii, s-au recalibrat noduli şi s-au recuplat ligamente. În ciuda sincerelor eforturi de înlocuire şi a schimbărilor fizice profunde, continuam să fiu acelaşi. Vehiculam aceleaşi teorii şi credeam în aceleaşi principii de viaţă sănătoasă, respectam aceleaşi corpuri de lege.

Din dorinţa unei trăiri emoţionale intense, am ieşit în pielea goală pe stradă. Mi-am salutat respectuos vecinii, am sărit cu atenţie peste obstacole de natură simbolică: peste cruci monocrome, peste nasuri tăiate, peste pui de baltă cu ochi de găină. Gol puşcă, am făcut prezentări în PowerPoint şi am sărutat mâna reginei, am ţinut prelegeri publice despre context, intertext şi pretext. Mi s-au promis cadouri, mi-au fost făgăduite aplauze, am fost nominalizat in absentia.

Am explorat întruchipările fizice ale ridicolului de geniu: l-am sărutat pe Dali sub mustaţă, i-am lins tălpile lui Urmuz, mi-am strecurat mâna între picioarele lui Warhol şi am început să masez fără discreţie. Zânele spectatoare mă încurajau din gradene. Numele meu de scenă era Genius Bukkake.

Am primit cu sfială vizitele celor de dincolo. Surescitat, i-am întrebat cum a fost călătoria cu taxiul transcedental. S-au întors definitiv printre noi? Pe malul celălalt e iarba mai bună? Le-am cerut sfaturi, i-am rugat să împărtăşească taine succinte, sub o sută patruzeci de caractere. Erau însă muţi, aveau dureri greu de precizat, nu se puteau mişca din cauza oboselii şi nici măcar nu deschideau ochii.

Am călărit un corp fluid, o formă pornografică de o consistenţă uşoară, care nu se supunea celor şase simţuri. Când am ajuns la capătul scărilor am luat liftul şi am coborât până când am dat de fundul unei sacoşe. Acolo, de una singură, stătea la taclale cea mai zurbagioaică femeie cu părul roşu din lume. Mi-a citit viitorul printre cărările capului şi mi-a spus că ceea ce vedea nu era tocmai bine.

Am fost hoţ de profesie, deşi tehnicile erau cât se poate de amatoriceşti: ascunde în mânecă o lingură de lemn, mănâncă un cotor de salam uitat pe cântar, răpeşte câteva secunde de atenţie. Căram tot felul de lucruri în casă, le organizam pe căprării, după culoare şi formă. Utilitatea devenise un concept fără aplicabilitate în lumea reală. Furam la un nivel metafizic, simţeam nevoia să posed fără discriminare, să recâştig lumea pe căi neortodoxe.

Mi-a căzut un dinte şi l-am prins cu limba, l-am înfipt la locul lui, a căzut altul. O jonglerie stomatologică, o leapşă în cerul gurii, mână de pianist, degete lungi, foarte fine. Nu căutam un răspuns, ar fi fost prea mult, încercam din răsputeri să intuiesc întrebarea.

Eram cu băieţii. L-am întrebat pe Matei - Ia spune tu, Matei, ce-a zis Marcu, ce-a zis? Apoi m-am dus la Marcu, i-am spus - Marcule fii atent la mine, ce-a zis Luca, ştii, spune-mi ce-a zis Luca. L-am luat la rost şi pe Luca - Luca, băiatule, tu ştii ce-a zis Matei, ai vreo idee măcar? I-am strâns pe toţi trei la un loc şi i-am pus să recite. Am deschis caietul dictando, am ciulit urechile bine, am notat diferenţe, am consemnat fluctuaţii discrete, am reţinut schimbări subtile de vocabular. Apoi l-am chemat pe Ion să dea stingerea.

După cum vedeţi, experienţa mea este amplă, ca să nu mai spun că am menţionat aici doar câteva dintre proiecte şi nu neapărat pe cele mai alese. În toţi aceşti ani m-am temut de o eventuală criză, un eveniment apocaliptic neanunţat care să-mi zdruncine visele. Au existat şi nopţi de insomnie acută. Am muncit însă, am muncit mult şi bine, uneori chiar şi cinci ture pe noapte, program fără pauză.