Nota autorului la Zelotul. Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret

Citiţi un fragment din această carte.


# 1 New York Times Bestseller
 
De la autorul bestsellerului internaţional No god but God avem acum o biografie fascinantă, provocatoare şi meticulos documentată, care pune în discuţie ipotezele adânc înrădăcinate despre omul pe care îl cunoaştem drept Isus din Nazaret. Cu două mii de ani în urmă, un predicator evreu itinerant şi făcător de minuni străbătea Galileea, adunând adepţi pentru a pune bazele a ceea ce el numea "Împărăţia lui Dumnezeu". Mişcarea revoluţionară pe care a lansat-o era atât de ameninţătoare la adresa orânduielii existente, încât acest om a fost prins, torturat şi executat ca un criminal de stat. În deceniile ulterioare morţii sale ruşinoase, adepţii lui îl vor numi Dumnezeu.
 
Analizând secole de mituri, Reza Aslan aruncă o lumină nouă asupra celor mai influente şi enigmatice personaje istorice, examinându-l pe Isus prin lentila erei tumultuoase în care a trăit: Palestina secolului întâi, o perioadă plină de fervoare apocaliptică. Zeci de profeţi evrei, predicatori şi mesianici aspiranţi hoinăreau prin Ţara Sfântă, purtând mesaje de la Dumnezeu. Era epoca zelului - un naţionalism fervent care făcea din rezistenţa împotriva ocupaţiei romane o datorie sacră, obligatorie pentru toţi evreii. Şi puţine figuri exemplificau mai bine acest principiu decât charismaticul galileean care sfida atât autorităţile imperiale, cât şi aliaţii acestora din ierarhia religioasă evreiască.
 
Confruntându-l pe Isus din Evanghelii cu sursele istorice, Aslan descrie un om plin de convingere şi pasiune, măcinat totuşi de contradicţii; un om al păcii, care îşi îndemna adepţii să se înarmeze cu săbii; un exorcist şi un tămăduitor care le poruncea discipolilor lui să-i păstreze secretă identitatea; şi, în sfârşit, "Regele iudeilor" înclinat spre răzbunare, a cărui promisiune de eliberare de sub ocupaţia Romei a rămas neîmplinită în scurta sa viaţă. Aslan explorează motivele pentru care biserica creştină timpurie a preferat să răspândească imaginea lui Isus ca un învăţător spiritual paşnic, mai degrabă decât cea a unui revoluţionar cu conştiinţă politică.
 
Zelotul aruncă o perspectivă proaspătă asupra uneia dintre cele mai fascinante poveşti spuse vreodată, afirmând natura radicală şi transformatoare a vieţii şi misiunii lui Isus din Nazaret. Rezultatul este o biografie provocatoare, elegant scrisă care are pulsul unui roman alert: portretul strălucit şi unic al unui om, al unei perioade şi al naşterii unei religii.
 
"Fascinant... Aslan sintetizează Biblia şi erudiţia pentru a crea o lucrare originală." (The New Yorker)
"Un studiu de referinţă lucid şi inteligent." (Los Angeles Times)
 
 
La cincisprezece ani l-am descoperit pe Isus.

Îmi petrecusem vacanţa de vară de la sfârşitul clasei a zecea într-o tabără religioasă din nordul Californiei, o zonă cu dealuri împădurite şi un cer albastru nemărginit, unde, cu suficient timp la dispoziţie, meditaţie şi blânde încurajări, ar fi imposibil să nu auzi vocea lui Dumnezeu. Între lacurile săpate de om şi brazii înalţi, cântam alături de prieteni, ne jucam şi ne împărtăşeam secrete, bucurându-ne că scăpaserăm de obligaţiile de acasă şi de la şcoală. Seara, ne strângeam în sala de adunare din centrul taberei, luminată doar de focul din cămin. Acolo am auzit o poveste fascinantă care avea să-mi schimbe viaţa pentru totdeauna.

Mi s-a spus că în urmă cu două mii de ani, într-o ţară numită Galileea, Dumnezeu a coborât pe Pământ, sub forma unui copil neajutorat. Iar copilul a crescut şi a devenit un om lipsit de păcat. Acel om a devenit Hristos, mântuitorul omenirii. Prin vorbele şi faptele sale miraculoase, i-a provocat pe iudei, care credeau că sunt Poporul Ales de Dumnezeu, iar aceştia L-au răstignit pe cruce. Deşi s-ar fi putut salva de la acea moarte îngrozitoare, a ales să moară. Moartea era chiar scopul venirii sale, deoarece prin sacrificiul lui ne-a eliberat de povara păcatelor noastre.

Dar povestea nu se încheie aici. Trei zile mai târziu, a înviat sub chip divin, ca oricine va crede în El şi Îl va accepta în inima sa să se poată bucura de viaţă veşnică.

Pentru un copil crescut într-o familie pestriţă de musulmani nepracticanţi şi atei înflăcăraţi, aceasta era într-adevăr cea mai spectaculoasă poveste pe care o auzisem vreodată. Niciodată nu mai simţisem o legătură atât de intimă între mine şi Dumnezeu. În Iran, unde mă născusem, eram musulman în aceeaşi măsură în care eram persan. Religia şi etnia mea erau strâns legate şi interdependente. La fel ca mulţi alţi oameni născuţi într-o societate cu o tradiţie religioasă, eram cât se poate de împăcat cu credinţa mea şi nu aş fi pus-o niciodată sub semnul întrebării. Dar după ce revoluţia din Iran ne-a obligat familia să fugă din ţară, subiectul religiei în general şi al Islamului în special a devenit tabu. Islamul devenise sinonim cu tot ceea ce pierduserăm în faţa mullahilor care conduceau acum Iranul. Mama continua să se roage când nu era nimeni de faţă şi, din când în când, mai găseam câte un Coran rătăcit în vreun dulap sau sertar. Dar în cea mai mare parte, Dumnezeu a dispărut complet din viaţa noastră.

Acest lucru nu mă deranja. Să nu uităm că, în America anilor '80, a fi musulman era ca şi cum ai fi fost de pe Marte. Credinţa mea era un stigmat, fiind cel mai evident simbol al deosebirii mele, şi trebuia să fie ascunsă.

Isus, pe de altă parte, era America însăşi. Era personajul principal al dramei naţionale a Americii. A-l primi în sufletul meu era pasul cel mai important pentru a mă simţi cu adevărat american. Asta nu înseamnă că m-am convertit din interes. Dimpotrivă, am fost cât se poate de devotat noii mele credinţe. Felul în care mi-a fost prezentat Isus avea mai puţină legătură cu rolul Său de "Mântuitor"; era mai degrabă un prieten foarte apropiat, cineva cu care aş fi putut avea o legătură profundă şi personală. Pentru un adolescent care încerca să înţeleagă ceva din lumea necunoscută de care tocmai devenise conştient, aceasta era o invitaţie pe care n-o puteam refuza.

Imediat ce m-am întors acasă din tabără, am început să vorbesc despre Isus Hristos prietenilor şi familiei, vecinilor, colegilor de clasă şi chiar oamenilor pe care tocmai îi cunoscusem sau străinilor de pe stradă; unii ascultau cu bucurie, iar alţii îmi întorceau spatele. Cu toate astea, ceva s-a petrecut în timpul misiunii mele de a salva sufletele oamenilor. Cu cât studiam mai bine Biblia pentru a mă înarma împotriva îndoielilor necredincioşilor, cu atât se crea o distanţă mai mare între Isus, cel descris în evanghelii şi cel din istorie - Isus Hristos şi Isus din Nazaret. Disconfortul meu iniţial s-a exacerbat în facultate, atunci când am început să studiez oficial istoria religiilor, concretizându-se în propriul meu set de îndoieli.

Regula de bază a creştinismului evanghelic, cel puţin cel cu care fusesem eu obişnuit, este că fiecare cuvânt din Biblie este inspirat de Dumnezeu şi este adevărat, literal şi infailibil. Revelaţia că această credinţă este demonstrabil falsă şi că Biblia este încărcată cu cele mai evidente erori şi contradicţii - cum te-ai şi aştepta de la un text compus de sute de autori pe parcursul câtorva mii de ani - m-a lăsat confuz şi dezorientat spiritual. Şi astfel, ca mulţi alţii aflaţi în situaţia mea, m-am dezis cu furie de credinţa mea ca de un fals costisitor pe care fusesem păcălit să-l cumpăr. Am început să reconsider credinţa şi cultura strămoşilor mei, descoperind ca adult o familiaritate mult mai profundă şi mai personală decât aş fi simţit pe vremea când eram copil; era ca şi cum aş fi reluat legătura cu un prieten vechi, după mulţi ani de despărţire.

Între timp, mi-am continuat studiile în domeniul religiei, întorcându-mă asupra Bibliei nu ca un credincios care nu se îndoieşte, ci ca un cercetător iscoditor. Eliberat de presupunerea că poveştile pe care le citeam erau relatări adevărate, am devenit conştient de un adevăr mult mai semnificativ; un adevăr detaşat voluntar de exigenţele istoriei. În mod neaşteptat, cu cât aflam mai mult despre Isus ca personaj istoric, despre turbulenţele epocii în care a trăit şi despre abuzurile ocupaţiei romane pe care a sfidat-o, cu atât mă simţeam mai apropiat de EL. În cele din urmă, evreul revoluţionar care a sfidat conducerea celui mai puternic imperiu al lumii a devenit mult mai real pentru mine decât fiinţa eterică şi impersonală care îmi fusese prezentată în biserică.

Astăzi, pot spune cu mâna pe inimă că cele două decenii de cercetare academică asupra originilor creştinismului m-au transformat într-un discipol mult mai devotat al lui Isus din Nazaret decât aş fi fost vreodată pentru Isus Hristos. Sper ca prin această carte să răspândesc povestea lui Isus ca personaj istoric cu aceeaşi ardoare cu care, la un moment dat, am răspândit povestea lui Hristos.

Există câteva lucruri de care trebuie să ţinem cont înainte de a începe examinarea. Pentru fiecare argument despre Isus ca personaj istoric, oricât de bine atestat, documentat şi competent ar fi, există un alt argument, cel puţin la fel de bine atestat, documentat şi competent, care să i se opună. În loc să-l obosesc pe cititor cu o polemică dezvoltată pe parcursul câtorva secole, referitoare la viaţa şi misiunea lui Isus din Nazaret, am construit o naraţiune bazată pe argumentul pe care, după mai bine de douăzeci de ani de cercetare a Noului Testament şi a istoriei creştinismului timpuriu, îl consider incontestabil şi cel mai realist. Pentru cei interesaţi de această polemică, mi-am detaliat exhaustiv cercetarea şi, când am avut posibilitatea, am oferit contraargumentele celor care nu sunt de acord cu interpretarea mea. Acestea se găsesc în secţiunea de Note de la sfârşitul acestei cărţi.

Toate traducerile din greacă ale Noului Testament îmi aparţin (cu un oarecare ajutor din partea prietenilor mei, Liddell şi Scott). În puţinele cazuri în care traduc un pasaj din Noul Testament în mod direct, mă bazez pe traducerea oferită de versiunea "New Revised Standard Version" a Bibliei. Toate traducerile din ebraică şi aramaică sunt oferite de dr. Ian C. Werrett, profesor asociat pe teme de studii religioase la Universitatea St. Martin. Pe întreg parcursul textului, toate referirile la manuscrisul-sursă Q (materialul găsit exclusiv în Evangheliile lui Matei şi Luca) va fi notat sub forma aceasta: (Matei | Luca), iar ordinea cărţilor va indica evanghelia pe care o citez în mod direct. Cititorul va observa că mă bazez în principal pe Evanghelia după Marcu şi pe materialul Q, pentru a contura povestea lui Isus. Motivul este acela că sunt cele mai vechi, şi deci cele mai pertinente surse pe care le avem cu privire la viaţa Nazarineanului. În genere, am preferat să nu mă refer prea mult la aşa-numitele Evanghelii Sinoptice. Deşi aceste texte sunt esenţiale pentru o mai bună înţelegere a numeroaselor curente de opinie din cadrul comunităţii primilor creştini cu privire la personalitatea şi învăţămintele lui Isus, ele oferă considerabil mai puţine informaţii despre personalitatea sa istorică.
 
Deşi este aproape unanim acceptat faptul că evangheliile nu au fost scrise de către cei cărora le sunt atribuite - cu posibila excepţie a segmentului lui Luca din Faptele Sfinţilor Apostoli - voi folosi în continuare numele cu care ne-am obişnuit şi pe care le recunoaştem, atunci când mă voi referi la autorii lor, pentru a facilita lectura.
 
În sfârşit, în concordanţă cu caracterul său ştiinţific, textul de faţă foloseşte pentru datare abrevierile e.n. sau era noastră, în loc de d.H., şi, respectiv î.e.n. în loc de î.H.
 
Ca o ultimă menţiune, textul foloseşte în mod adecvat termenul "Biblia Ebraică" sau "Scriptura Ebraică" atunci când face referinţă la "Vechiul Testament".