Stimată d-nă,
Conducerea adăpostului pentru bătrâni Zâmbet de Soare vă mulţumeşte din sufletul directorului său tehnic pentru generozitatea şi compasiunea de care aţi dat dovadă prin înscrierea în programul "Cine n-are bătrâni să-i închirieze". În scurtă vreme un octogenar îşi va face apariţia la uşa primitorului d-voastră cămin pentru a petrece sărbătorile de iarnă în sânul unei familii adevărate.
Concursul este acum în plină desfăşurare şi, vă asigurăm, juriul va stabili cu exactitate care dintre bătrâni merită cu adevărat să vă păşească pragul. Dosarele de participare sunt mai numeroase şi mai stufoase decât ne aşteptam, astfel încât preconizăm o întârziere de zece zile lucrătoare. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient.
Dorim, de asemenea, să vă împărtăşim entuziasmul care a cuprins stabilimentul la deschiderea competiţiei. Oaspeţii noştri permanenţi sunt mai agitaţi ca oricând. Unii dintre ei au făcut febră de emoţie şi sunt acum pe calmante, fapt care nu le ştirbeşte cu nimic bucuria. Mărinimia d-voastră are şi consecinţe indirecte la care nu am fi sperat niciodată: octogenarul B-323-MOS, care suferea până de curând de Tourette, a amuţit de tot şi nu mai mişcă. Domnul să vă aibă în pază!
În urma probei de frumuseţe am reuşit să selectăm cincizeci de candidaţi cu vârsta între 84 şi 97 de ani, cu toţi în stare bună şi cât se poate de fotogenici. Anexăm fotografiile 5x5 cm ale celor selectaţi pentru etapa următoare, cu rugămintea să ne indicaţi preferinţele d-voastră.
Urmează probele eliminatorii de raţionament verbal, numeric şi abstract, după care comitetul de selecţie va analiza dosarele tehnice compuse din: abonament pe toate liniile, certificat de deces în alb, chitanţă loc de veci şi asigurare suplimentară pentru cheltuielile cu înmormântarea, talon de pensie, reţetar medicamentos şi, nu în ultimul rând, scrisoare de intenţie.
Finala va avea loc în data de 25 noiembrie. În cadrul probei scrise, candidaţii vor pregăti un eseu de minimum o sută de pagini cu tema "A treia vârstă a fericirii". Proba practică de sincron ritmic va pune la încercare aptitudinile de orientare şi echilibru ale participanţilor. Se anunţă a fi un spectacol pe cinste.
Bătrânii noştri, alături de personalul veşnic îndatorat, vă invită cu drag la eveniment.
Cu deosebită stimă,
D. Marinescu, director tehnic
*
Stimate domn D. Marinescu,Subsemnata Viorica Bibescu, domiciliată în Bucureşti, sectorul 3, confirm de primire în ceea ce priveşte scrisoarea dvs. Ne-am bucurat nespus - eu, soţul, precum şi cei trei copii dintr-o altă căsătorie - când am aflat ce impact pozitiv are fapta noastră caritabilă. Bunătatea şi-a croit loc în sufletele noastre acum, la ceas de sărbătoare. De-abia aşteptăm să o avem pe câştigătoare printre noi. Îi vom oferi o mostră nepreţuită de dragoste familială, pe care sperăm să o poarte în suflet până când îşi va afla sfârşitul.
Spun câştigătoare pentru că, într-adevăr, noi dorim să închiriem o bătrânică. Aţi putea spune că sexul unui octogenar de-abia dacă mai contează şi vă dau dreptate. Cu toate astea, copiii sunt copii: bunic au avut până de curând, aşa încât acum îşi doresc o bunică blajină care să citească poveşti, să coacă plăcinte şi să facă curat în camere. Este evident că un bărbat, fie el şi trecut de floarea vârstei, nu e cel mai potrivit pentru asemenea îndeletniciri. Dorim ca viitorul nostru oaspete să se simtă binevenit şi folositor casei.
Ca atare, am exclus bătrânii de sex masculin, astfel încât lista pe care ne-aţi oferit-o cu generozitate s-a redus la treizeci şi trei de poziţii. În vederea unei integrări mai rapide, am eliminat pretendentele cu ten tuciuriu, în număr de şase. Am renunţat şi la bătrânele de peste 160 cm, având în vedere că odraslele noastre sunt cam sperioase din fire. În fine, pe criterii preponderent estetice, am redus lista la doar trei poziţii, în speranţa că aşa vom uşura sarcina juriului. Acestea sunt poziţiile de catalog ale bătrânelor nominalizate cu voioşie de familia noastră: B-911-SLV, BV-07-BOR şi B-666-DRC.
Nu în ultimul rând, ţin să vă urez un Crăciun luminos şi călduţ precum zâmbetul Nou-Născutului, dar mai ales bani, că ei le rezolvă pe toate!
Cu mulţumiri,
Doamna Viorica
*
Stimată Doamna Viorica,Vă anunţ cu plăcere rezultatul concursului "Cine n-are bătrâni să-i închirieze" organizat de adăpostul pentru bătrâni Zâmbet de Soare. Comisia de selecţie a hotărât în favoarea octogenarului cu număr de identificare B-666-DRC. Din motive care ne scapă, câştigătoarea e cunoscută în rândurile oaspeţilor permanenţi sub numele de Ziţa. N-aţi fi putut face o alegere mai bună: femeia în cauză nu consumă mult şi e foarte liniştită, intră uşor în contact cu semenii când e încurajată activ, nu-şi plictiseşte interlocutorii cu poveşti de pe vremea când era fată mare şi nici nu este foarte ridată. La încheierea concursului ne-a mărturisit că a participat doar din convingerea că viaţa ei poate fi mai bună. Ar fi minunat dacă am regăsi această atitudine pozitivă în declaraţiile tuturor pretendenţilor, însă trebuie să o spunem deschis: Ziţa noastră e un specimen rar. Ne mândrim cu ea şi nu ne sfiim să o recunoaştem.
Împreună cu felicitările noastre, vă înaintez şi contractul de leasing operaţional în două copii din care una, cu bunăvoinţa dvs., va fi semnată în negru şi trimisă la adresa de pe plic.
Nu în ultimul rând vă informăm că bătrânica e împachetată şi gata de plecare. O vom expedia vineri dimineaţă cu poşta rapidă, urmând să ajungă la oficiul de care aparţineţi în termen de cel mult trei zile lucrătoare.
Razele sfinte ale Crăciunului să vă mângâie sufletul. Mărinimia dvs. nu poate fi indiferentă Celui de Sus.
Cu deosebită stimă,
Marinescu, director tehnic
*
Domnule Marinescu,Cu o tristeţe deosebită, am constatat în seara zilei de marţi, 23 decembrie, că bătrâna pe care ne-aţi trimis-o nu corespunde aşteptărilor noastre. Nu pot decât să-mi exprim mâhnirea profundă, dar şi iritarea. Doctorul Georgescu, un domn de o înaltă ţinută profesională, nu a putut preciza în urma consultului medical dacă starea împricinatei se datora condiţiilor de transport. Dânsul afirmă că, la fel de bine, e posibil ca debilitatea să fi survenit cu ceva timp în urmă - câteva luni, poate chiar ani de zile.
Dilema de natură medicală ascunde o altă dilemă, cea a moralităţii personalului instituţiei pe care o conduceţi. Anumite concluzii se fac evidente: persoana menţionată nu trebuia supusă unui proces viguros de selecţie din simplul motiv că nu avea nicio şansă. Ca să nu mai vorbim de neplăcerile pe care această situaţie ni le aduce nouă - mie şi soţului, dar mai ales celor trei vlăstari vitregi ai noştri, despre care v-am mărturisit deja că sunt firi extrem de sensibile.
Trecând peste aspectul fizic, destul de regretabil, am fost surprinşi să constatăm că Ziţa nu cunoştea încă - la această vârstă! - un minim elementar de convenţii sociale şi reguli de bună purtare. Încrâncenarea ei mută, privirea sfidătoare, mormăielile acre şi dispoziţia spre singurătate, nu erau dezirabile. Adio exemplu educaţional pentru tineri. Da, ne-aţi sugerat să abordăm o atitudine încurajatoare, iar noi am făcut întocmai, pentru că - sincer - suntem nişte oameni înţelegători şi ne doream ca oaspetele nostru să se simtă bine. Însă orice încercare de dialog a fost întâmpinată cu ironii macabre, ţipete şi chiar blesteme. Nimic nu a potolit setea de sfadă, duşmănia cruntă din sufletul acestei femei amărâte: nici cetina bradului şi nici cadourile costisitoare, nici sarmalele sau cârnaţii, nici chiar salata mea de boeuf cu carne de pasăre nu i-a fost pe plac, preferând să o împrăştie pe faţa de masă. În Ziţa părea să-şi fi găsit sălaş nimeni alta decât Ura Satanei.
O istorisire a evenimentelor este imposibil de redat în cuvinte blânde. Durerile emoţionale ne-au afectat psihicul, motiv pentru care ne străduim din răsputeri să uităm incidentul. Aceasta a fost şi recomandarea dl. av. Gruia de la firma de avocatură Gruia & Tovarăşii SRL.
În cele din urmă, cu ajutorul bunului D-zeu, am trecut de năpastă. Ne-am aruncat cu capul înainte din dorinţa de-a întinde o mână unui seamăn de-al nostru. Şi cu ce ne-am ales? Cu un Crăciun al groazei şi probabil câteva sechele. Consider şi acum că, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, generozitatea noastră nu a fost esenţialmente naivă, cum spune doamna profesoară Olga de la etajul patru. Nu, n-am purtat nicio vină. Am fost de bună credinţă şi încrezători în oameni. Dvs. însă ne-aţi înşelat. Sau v-aţi înşelat, cine ştie? În orice caz, e vorba de o înşelăciune, motiv pentru care am apelat cu încredere la dl. av. Gruia, care ne datorează nişte favoruri şi ne-a promis că ne va ajuta să mergem până în pânzele albe. Nu o luaţi ca pe o ameninţare, însă unei femei - la vârsta mea, în situaţia dată - nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se pregătească de luptă.
Potrivit contractului, am înapoiat obiectul locaţiei de Sfântul Ion, la ora prânzului, în patru colete care vor ajunge la sediul adăpostului Zâmbet de Soare în cel mai scurt timp. Este de prisos să adaug că atât eu, Viorica Bibescu, cât şi familia mea fericită, la care se adaugă vecinii de palier şi doamna Olga Oţetescu, ne declinăm cu toţii orice răspundere, comună sau individuală, cu privire la starea curentă a câştigătoarei concursului.
În ceea ce priveşte daunele morale şi de afect, dl. av. Gruia vă va contacta în cel mai scurt timp posibil.
Semnează:
Viorica Bibescu
*
Doamnă Bibescu,Instituţia noastră a fost surprinsă la primirea veştii potrivit căreia, dacă înţelegem bine, nu aţi respectat clauzele contractuale de returnare. Recunoaşterea vinei a fost confirmată în urma expertizei medico-legale efectuate imediat după deschiderea celor patru colete. Într-adevăr, starea fizică a octogenarului B-666-DRC este regretabilă, cu mult diferită de cea consemnată în documentele de livrare iniţială. Inima personalului nostru a fost adânc întristată de această pierdere. Dacă toţi binefăcătorii noştri ar proceda ca dvs. instituţia ar rămâne fără active, iar asta ar ataca însuşi scopul existenţei noastre.
Agresivitatea cu care menţionaţi o aşa-zisa firmă de avocatură nu face decât să demonstreze în scris că sunteţi de rea credinţă. Singura reacţie decentă e să recurgem la procedura de recuperare a pagubelor, potrivit art. 77.2 din contractul încheiat cu dvs., articol ale cărui prevederi le cunoaşteţi foarte bine din moment ce aţi ales calea atacului preemptiv. Cu regret vă informăm că nu va fi de niciun folos. Au încercat şi alţii.
Soluţia amiabilă pe care o propunem în anexă reprezintă un pas (şi ultimul) întru rezolvarea amiabilă a conflictului provocat de nerespectarea cu bună ştiinţă a clauzelor din contractul de leasing. Executarea ei se face prin transfer bancar în termen de treizeci de zile. După această dată vom plasa cazul în mâna dreaptă a Justiţiei.
În final, gândurile noastre merg către victima nefericită a acestui incident, directorul nostru tehnic D. Marinescu, un om cu un suflet deosebit, care se află acum în concediu medical pe perioadă nedeterminată. Ca să vedeţi cum acţiunile dvs. au consecinţe.
Cu sinceritate,
Zâmbet de Soare S.A.