Cuvânt înainte la Religii australiene

Citiţi un fragment din această carte.


Mircea Eliade (13 martie 1907 - 22 aprilie 1986). Studii liceale la Colegiul Spiru Haret (unde e coleg cu Arşavir Acterian, Constantin Noica, Barbu Brezianu); devine interest de ocultism, ştiinţele naturii şi alchimie; învaţă italiana, engleza, studiază în particular persana şi ebraica. Studiază filosofia la Bucureşti şi Calcutta; doctoratul în filosofie cu o lucrare despre gândirea şi practicile yoga (1933). Între 1933 şi 1940 ţine cursuri de filosofie şi de istorie a religiilor la Universitatea din Bucureşti. Perioadă de intensă activitate publicistică; face parte din grupul Nae Ionescu şi are legături cu extrema dreaptă românească. Pleacă la Paris în 1945 iar începând din 1957 se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor. Devine membru al unor instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa.

Volumul lui Mircea Eliade despre religiile australiene este fenomenologic, comparativ şi bazat pe surse scrise. Cartea oferă un exemplu de abordare a sistemelor religioase dezvoltat de disciplina înfloritoare cunoscută ca istoria religiilor, iar autorul este într-adevăr exponentul cel mai distins al acestei discipline.
 
Eliade oferă o critică explicită a "analfabetismului religios al atâtora dintre cei care scriu despre religiile primitive" şi argumentează în favoarea istoricităţii acestora, împotriva atât a evoluţioniştilor cât şi a decadentiştilor romantici, care văd dezvoltarea religiei ca pe o mişcare liniară de la simplu la complex, primii "în sus", iar ultimii "în jos".
 
Capitolele cărţii aplică aceste abordări, şi altele, la datele despre religiile aborigenilor australieni - Zei Supremi, Eroi Culturali, rituri de iniţiere şi mortuare, vraci. Eliade manevrează sursele clasice cu judecata echilibrată a istoricului şi selectează aspectele valoroase ale celor mai bune autorităţi moderne, între care Berndt, Elkin, Stanner şi Petri. Utilizând aceste date, el se mişcă de la inferenţă la ipoteză şi detectează prezenţa anumitor tipare de ritual şi credinţă care apar în religiile de pe întreg continentul australian. Eliade s-a bazat pe intuiţie ca să descopere structuri şi configuraţii generale. Şi chiar dacă se poate lesne argumenta că datele pe care se bazează aceste structuri nu sunt fondate pe metode ştiinţifice sau comparaţii şi cuantificări controlate, date mai bune sunt acum imposibil de obţinut. Modelele şi metaforele au ajuns să fie privite ca o parte respectabilă a culturii ştiinţifice: "Căci ştiinţa, la fel ca disciplinele umaniste, la fel ca literatura, este o problemă de imaginaţie." [1]
 
Eliade subliniază că descoperirea influenţelor din Melanezia şi alte părţi ale Sud-Estului asiatic, precum şi din zone mai îndepărtate cum ar fi India, a distrus pentru totdeauna noţiunea simplist evoluţionistă a caracterului de Naturvolk cu adevărat "primitiv" al religiilor australiene, citând dovezi arheologice şi lingvistice impecabile. Propria sa erudiţie vastă în domeniul religiilor orientale şi al şamanismului siberian îi permite să pună într-o solidă perspectivă comparată descoperirile sale privitoare la riturile de iniţiere şi cultele secrete.
 
"Scopul ultim al istoricului religiilor", scrie Eliade în concluzia finală a cărţii sale, "nu este să arate că există un anumit număr de tipuri sau tipare de comportament religios, cu simbologiile şi teologiile lor specifice, ci mai degrabă să le înţeleagă semnificaţiile. Iar semnificaţiile acestea nu sunt date odată pentru totdeauna, nu sunt 'pietrificate' în respectivele tipare religioase, ci sunt mai degrabă 'deschise', în sensul că se schimbă, cresc şi se îmbogăţesc de o manieră creativă în procesul istoric."
 
Eliade aduce o contribuţie remarcabilă la problema relaţiei dintre religie şi procesele istorice, cu referire specială la mişcările religioase moderne, precum cultul Kuràngara, care s-a răspândit în multe grupări australiene şi care, pentru el, demonstrează potenţialul creativ manifestat de unele religii în situaţie de criză spirituală. Astfel de mişcări generează simboluri şi rituri şi în aceste produse ale schimbării religioase caută Eliade cu cea mai mare atenţie indicaţii privind semnificaţiile în religii, ceea ce Clifford Geertz a numit "comentariu metasocial". [2]