ţînţarii, ţînţarii / sîngele meu zboară prin cameră

Joi, 13 mai 2004

Zilele astea am început să mă bucur de binefacerile traiului la bloc. Luni dimineaţă, cînd m-am trezit, am văzut că a pocnit o ţeavă de la baie. Direct din perete. Nu s-a inundat baia, dar a trebuit spart peretele proaspăt zugrăvit. Nea\' instalatorul a reparat-o şi, totodată, a remarcat că picură robinetul de la bucătărie. L-ar fi rezolvat şi pe loc, dacă ar fi fost acasă domnul de la apartamentul patru, care are cheia de la subsol. Mă sperie gîndul că mîine cînd vine să-şi ia banii, ochiul de vultur al instalatorului va mai descoperi ceva defect.

Apoi, ţînţarii. (Instantaneu îmi aduc aminte două versuri ale prietenului O. Nimigean: "ţînţarii, ţînţarii / sîngele meu zboară prin cameră".) După o noapte de nesomn, trebuie să aduc un elogiu pastilelor Raid, capabile de adevărate miracole. A fost măcel. Reality-show, nu alta. Cum numai pe Animal Planet nu era campanie electorală, am închis televizorul şi vreo două ceasuri am privit cu satisfacţie la ţînţarii muribunzi.
Întîi i-a luat cu dureri de cap. Abia îşi menţineau echilibrul pe tavan. Am pariat cu Ralu pentru ţînţarul care va cădea primul. N-am apucat să ne dăm seama cine a cîştigat pariul. Deodată s-au desprins cu toţii într-un zbor rotit, au mai făcut cîteva ocoluri de cameră şi s-au dus cu capetele de pămînt. Restul e tăcere.