Alinierea planetelor

Miercuri, 2 iunie 2004

Depunerea actelor pentru certificatul de căsătorie seamănă cu o goană după a prinde alinierea planetelor. Trăiam cu proasta impresie că te poţi căsători cu cine vrei, unde vrei şi, mai ales, cînd vrei.

Nu. În primul rînd, toate actele trebuie depuse la starea civilă exact cu 10 zile înainte de căsătorie, între orele 9 şi 12. Punct. Ai întîrziat, vii matale din nou cînd se aliniează planetele. Ai venit cu o zi mai înainte, aştepţi matale pînă mîine.

Chestia nasoală e că pentru a obţine fişa medicală, îţi ia vreo două zile. Sau trei. Sau cine ştie. Nu prea poţi conta pe cei de la analize ca să prinzi exact poarta galactică deschisă între 9 şi 12, cu 10 zile înainte căsătoriei. Am căzut de comun acord cu Ralu să facem ceea ce face orice român cu serviciu, care nu are zile de pierdut pe la uşi: să-i mituim pe cei de la spital. Cum naiba să oferi mita? Şi ce să-i cumperi doamnei/domnului de la spital? Am avut noroc. Am dat peste o doamnă drăguţă care ne-a citit din prima cît de naivi sîntem şi ne-a indicat clar cum stau lucrurile: ceva cash, două ciocolate, un pachet de cafea şi o şampanie. Da' să fie dulce. Şampania. Ne-a rezolvat în două ore, ca pe nimeni altcineva, cum a spus doamna doctor, după ce ne-a dus la o altă doamnă care a completat nişte hîrtii, în timp ce ne întreba cîţi copii avem, dacă am mai fost căsătoriţi şi alte chestii din astea. Am ieşit fericiţi din clădire, cu două petece de hîrtie în mînă.

Am uitat totuşi să amintesc un lucru important rezolvat înaintea analizelor: taxa de pom. Cu ani în urmă, primarul nostru a avut ideea poetică, plină de sens, ca orice cuplu să sădească la căsătorie un pom. Evident, asta e o metaforă. Tu dai vreo sută cincizeci de mii de lei şi primăria sădeşte pomul pentru tine. Teoretic există posibilitatea să sădeşti şi tu pomul, dar numai în prezenţa unui angajat al primăriei, cu aprobare şi cu pom certificat de primărie, care costă cinci sute de mii de lei. Am aflat că taxa de pom se plăteşte la CITADIN. Din cîte ştiu, asta-i o firmă care adună gunoiul. Odată ajuns la CITADIN, găseşti un afiş mare: TAXA DE POM SE PLĂTEŞTE LA RADET. RADET-ul e o firmă care, după cîte ştiu, încasează banii pe apă. Sau pe ăia-i cheamă RAJAC. Mă rog, pe mine unul nu m-ar mira ca la firme precum DISTRIGAZ să elibereze certificate de naştere. Ralu a găsit RADET-ul şi ne-am luat adeverinţa de pom.

La ora 11.30 am pătruns furtunos în noua clădire a stării civile (pe cea veche a cîştigat-o un moştenitor civil; noroc că ştiam din timp, am mai fi pierdut vreme şi pe la poarta noului locatar). Acolo ne-a luat la întrebări un portar care, după ce s-a lămurit ce-i cu noi, ne-a indicat o uşă pe care scria DECESE. Am intrat şi am văzut o altă uşă pe care scria CĂSĂTORII, dar doamna de la DECESE a ţipat la noi să ieşim şi să aşteptăm afară, că trage curentul. Am aşteptat cu ochii pe ceas. Nu ne mai rămînea decît un sfert de oră pînă expira timpul de depunere a dosarului. Am trecut iarăşi pe lîngă doamna de la DECESE şi am dat buzna la CĂSĂTORII. Ne-a întîmpinat cordial o doamnă plăpîndă: "În ce problemă?". "Ghiciţi!", mi-a venit să-i spun. "Căsătorie", i-a zis Ralu. "Aşteptaţi aici!". Am stat privind la doamna plăpîndă care răsfoia un teanc de foi, îşi dădea cîte o palmă peste frunte, apoi forma cîte un număr de telefon: "Scuze! Dumneavoastră vă căsătoriţi sîmbătă acum?!... Mă tem că e o mică încurcătură... Căsătoria dvs. nu mai este programată la ora 12, ci la 4 după-amiaza...". Apoi a intrat sigur pe sine - probabil că avea pile - un tip de la DECESE: "Unde e Angelica?". "Vine imediat". Angelica a venit peste cinci minute, ne-a făcut semn cu mîna să avem răbdare şi a mai discutat una-alta cu tipul de la DECESE. Cînd mai rămăseseră cinci minute din timpul de graţie, ne-a chemat şi pe noi. Ne-a pus să semnăm nişte foi, ne-a întrebat dacă e prima căsătorie, cîţi copii avem şi cînd vrem să ne căsătorim. "Sîmbăta viitoare." "Păi, unde-i taxa de sîmbătă?!" Ştiam că există o taxă de sîmbătă aşa cum există o taxă de vineri. Taxa de sîmbătă e mai scumpă decît cea de vineri şi mai ieftină decît cea de duminică. Numai că nici una dintre aceste taxe nu se plăteşte aici, aşa cum credeam, ci la nu'ş'ce trezorerie sau direcţie a finanţelor publice bla-bla-bla. Şi costă cinci sute optzeci de mii de lei.

Am rupt-o la fugă într-acolo, am plătit taxa de sîmbătă şi m-am întors într-un suflet. Cînd m-am întors (singur, că Ralu a trebuit să plece la facultate), portarul se certa cu vreo zece oameni pe care tocmai îi dăduse afară din clădire. Expirase timpul. Era 12 şi un sfert. Adio certificate de naştere, de căsătorie sau de deces! Vii matale frumos şi-ţi înregistrezi decesul mîine între 9 şi 12 (nu pot să nu remarc în treacăt norocul că nu există o dispoziţie prin care să depui actele de deces cu 10 zile înainte de a muri). Am avut prezenţă de spirit. Mi-am luat un aer oficial şi m-am dus săgeată la portar: "Sînt aşteptat de doamna Angelica!". A chemat-o şi... minune! Doamna Angelica a venit şi mi-a luat, prin uşa întredeschisă, taxa de sîmbătă. Mi-a spus că nu ştie sigur unde o să fie căsătoria, aici sau pe Copou, dar că o să mă anunţe telefonic.

Am plecat în grabă la serviciu, începînd să înţeleg de ce atîţia oameni preferă concubinajul. În fond, ştiu doar cu cine vreau să-mi petrec restul vieţii. Cînd şi unde numai doamna Angelica ştie.