Dispute de arhitectură şi urbanism: dificultăţile parcelării şi construirii cartierului Sf. Vineri (străzile Caraiman şi Trotuşului)

Proiectarea parcelării Sf. Vineri din Griviţa, cartier ce dobândise o identitate ceferistă încă înainte de construcţia primelor locuinţe tip din cartierul Steaua, indică la o primă analiză o nouă colaborare între Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine şi C.F.R, aceasta din urmă înregistrând la sfârşitul anilor douăzeci numeroase cereri ale salariaţilor pentru facilitarea accesului la o locuinţă.

Însă cercetarea atentă a începuturilor acestui cartier, favorizată de consultarea unei serii noi de documente de arhivă indică faptul că acest proiect a fost executat la iniţiativa exclusivă a Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine. Vecinătatea atelierelor Griviţa şi a diferitelor instituţii ceferiste cel mai probabil a determinat mulţi angajaţi CFR să se mute în această parcelare.

Analiza acestui cartier scoate la iveală un conflict între interesele contrare ale Societăţii, dornică şi obligată să construiască la preţ redus cât mai multe locuinţe şi interesele urbaniştilor care doresc respectarea planurilor de sistematizare, mai puţin atente la volumul lucrărilor. Rezolvarea acestei dispute, ce s-a extins pe aproape un deceniu, stă la baza parcelării terenului şi construirea ansamblului de locuinţe, un nou cartier de locuinţe sociale al capitalei.

Birocraţia avizării: 1927 - anul de început al parcelării, 1936 - anul finalizării

Conform unui referat din 1945[i] (care încearcă să sintetizeze procesul de construire a cartierului şi să soluţioneze trecerea unui teren în proprietatea Primăriei), concluzionăm că cererea de parcelare a fost înaintată de Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine la data de 27 Februarie 1927, fiind semnată de ing. Stoica (cel de-al treilea director al Societăţii, după Andrei G. Ioachimescu şi M. Georgescu). În referatul din 1945 apare şi singurul indiciu că parcelarea ar avea legătură cu C.F.R.: "la 27 feb 1927, SCLE cere parcelarea terenului din şoseaua Filantropia, comuna Griviţa, pentru construcţia cartierului de locuinţe Ieftine Steaua - C.F.R., conform planurilor prezentate."[ii]. În cerere, directorul Societăţii, ing. Stoica insistă asupra necesităţii limitării străzilor pentru a putea face loc construirii unui număr mai mare de case: "am prevăzut străzile de 10 m lăţime şi o retragere a faţadelor de câte 3 m în sensul prevederilor art. 8 din "Legea pentru mărginirea Bucureştiului", şi modificările aduse prin legea publicată în Monitorul Oficial n. 217 din 29 Decembrie 1910. Vă rugăm să binevoiţi a avea în vedere că suprafaţa liberă pentru parcelare este de circa 34.000 mp, faţă de 16.000 mp, străzi, grădini publice, ceea ce va spori preţul de vânzare al terenurilor cu 48%, aşa că orice alte lărgiri de străzi, creări de pieţe ar scumpi mai mult terenul în sarcina cumpărătorilor amatori de locuinţe ieftine."[iii] Prin urmare, Societatea era conştientă de probabilitatea refuzului şi aduce ca argument creşterea preţului locuinţelor pentru a putea convinge factorii de decizie de necesitatea schimbării planului iniţial de sistematizare pentru acest cartier.

Însă Comisia Tehnică a Primăriei Sectorului Verde nu intenţionează să schimbe alinierile existente şi obligă SCLE să modifice planurile sau mai precis să şi le pună "în concordanţă cu alinierile decretate"[iv]. Societatea nu furnizează planuri pe placul Comisiei Tehnice, iar în mai 1927 Comisia Tehnică trimite un noi refuz Societăţii. Abia la începutul anului 1928 subiectul este din nou adus în discuţie. Aflăm, cu ocazia schimbului de adrese între cele două instituţii din 1928, mai precis din şedinţa Comisiei Tehnice Primăriei Sectorului Verde de la 7 Februarie 1928, detalii din planul de sistematizare care prevederea deschiderea a două bulevarde în acea zonă. Primul este proiectul lărgirii străzii Turda, ce urma să facă legătura între str. P.S. Aurelian (actuala Alexandru Constantinescu) şi Piaţa Sf. Maria, astăzi dispărută prin reamenajarea ca parc. Proiectul a fost amânat "rectificările necesare şi exproprierile ar costa prea scump"[v] şi va fi realizat în anii regimului comunist. Cel de-al doilea bulevard se referea probabil la lărgirea actualei străzi Iordache Golescu şi prelungirea ei până în Filantropia (Bd. Ion Mihalache), traversând aşadar terenul SCLE. Renunţarea la acest al doilea bulevard permite SCLE să folosească terenul pentru construirea de locuinţe ieftine.

În şedinţa din 13 Martie 1928 a Comisiei Tehnice se decide ca strada "proiectată pe lângă cimitir (n.a din vecinătatea zonei Sf. Maria) se va face în prelungirea str. Traian cu o lărgime de 18 m, clădirile vor putea fi pe aliniere sau grupate", iar " strada a doua, paralelă cu str. Traian (actuala Trotuşului)... se prevede cu lungimea de 12 m, iar construcţiile se vor executa retrase 2 m de la stradă."[vi] Se mai prevedea şi amenajarea unei pieţe la intersecţia dintre Traian prelungită cu cartierul C.F.R.. astfel ca această piaţă să meargă până în strada Clucereasa."[vii] Aşa cum se poate observa astăzi, piaţa fie nu a mai fost proiectată, fie a dispărut între timp.

La 5 Aprilie 1928, Societatea vine cu lămuriri, menţionând că "în noul plan de parcelare am prevăzut o lărgime de 16 m între faţadele caselor, dacă am prevedea o lărgime mai mare nu ne mai rămâne la multe parcele de nici 12 m adâncime de la faţa construcţiilor până la fundul parcelelor, ceea ce ar conduce la construcţii până în fundul curţilor, care astfel vor fi lipsite de curentul necesar pentru aeraţie. "[viii] SCLE îşi apără punctul de vedere, concluzionând că lărgimea mai mică a străzii nu ar împiedica traficul, de vreme ce mai sunt străzi paralele care să preia. Soluţia tehnică oferită este lungimea străzii să nu depăşească 12 m şi clădirile să fie retrase cu 2 m, "luându-ne angajamentul să prevedem în actele de vânzare că atunci când Primăria se va decide a lărgi şi pava strada întreagă pe 16 m, cumpărătorii de case să fie obligaţi a-şi retrage gardurile pe noua aliniere, fără a avea dreptul să pretindă vreo despăgubire din partea Primăriei."[ix] Pe 10 Aprilie 1928, Comisia Tehnică aprobă în cele din urmă proiectul, acceptând propunerea Societăţii: "Societatea îşi va lua obligaţia a trece în actele de vânzare că terenurile dintre împrejmuire şi clădiri atunci când se va executa pavajul vor rămâne Comunei gratuit pentru ca în viitor clădirile să fie pe aliniere, iar lărgimea străzilor să devină una de 16 m şi str. Traian şi cealaltă paralelă de 14 m."[x] Însă consilierii nu sunt de acord cu alte detalii ale cererii de parcelare, mai exact schimbul de terenuri între Societate şi Primărie din apropierea cimitirului Sf. Vineri, necesar construcţiei unei grădini publice. De aceea, în august, directorul Casei Lucrărilor Oraşului, Cincinat Sfinţescu o înaintează Consilierilor, iar şedinţa acestora din septembrie decide ca această chestiune să fie rezolvată în favoarea Comisiei Tehnice. La 2 octombrie 1928, în cele din urmă primarul Costinescu dă dreptate Comisiei Tehnice şi încep astfel lucrările de ridicare a caselor.

Problema schimbului de terenuri este rezolvată în mai 1935 când SCLE donează un teren la intersecţia Caraiman cu Cantemir "cu toate construcţiile şi îmbunătăţirile aflate pe el... pentru a fi puse gratuit la dispoziţia publică spre a servi ca grădină publică, bazin cu apă, plaje pentru copii, cum şi pentru orice îmbunătăţiri se va găsi necesar. Consiliul Comunal, în şedinţa din 23 Mai 1935 condusă de Primarul Al.D. Matak acceptă această donaţiune."[xi] Astăzi, acest teren este complexul multifuncţional de la intersecţia străzilor Caraiman şi Someşului, "o instituţie publică în subordinea Consiliului Local Sector 1, finanţată integral de la bugetul local şi creată în scopul acoperirii nevoilor de asistenţă medicală şi socială ale comunităţii sărace a sectorului 1"[xii]

În acelaşi timp, disputele legate de locaţia locuinţelor sunt punctate de neconcordanţele administrative din timpul proiectului: spre exemplu, în februarie 1932 o comisie specială pentru aplicarea regulamentului de construcţii şi alinieri se întruneşte pentru a analiza proiectul deja început. Principala problemă discutată este faptul că pe strada Caraiman, clădirile s-au făcut cu lărgimea de 11 şi retragerea clădirilor de 1 m, nu lărgimea de 10 m şi retragerea de 2 m. Cel mai important "întrucât asupra dreptului de lotizare legea nu este clară dacă decide Municipiul sau Sectorul, rămâne (Consiliului responsabilitatea de) a stabili definitiv retragerile clădirilor."[xiii] Într-adevăr, Consiliul General din 1936 decide că avizul Comisiei Tehnice din 10 aprilie a fost corect, însă, pe baza raportului din 1932, atrage atenţia asupra faptului că lucrările nu au fost executate cum trebuia: "strada Traian executată pe 12 m lungime cu retrageri pentru construcţii de câte 1 m, în loc de 10 m cu 2 m" şi "gruparea clădirilor a fost complet schimbată construindu-se pe grupări de loturi masat." Mai mult, "faţada loturilor din grup fiind de 4,5-5 m în loc de minimum 11 m faţadă cum a fost prevăzut în planul parcelar"[xiv].

O altă schimbare intervine în raportul Consiliului General din 1936, prezidat de noul Primar General Al. G. Donescu: "Delegaţiunea Consiliului General cu unanimitate de voturi a membrilor prezenţi, revine asupra deciziei sale cu Nr.688 din 2 Octombrie 1928 şi aprobă parcelarea Soc. Comunale de Locuinţe Ieftine situată la nord de cimitirul Sf. Vineri, în condiţiile stabilite prin decizia cu nr. 65 din 7 iunie 1928 a Consiliului Comunal al Sectorului IV Verde". Din fericire, detaliile se refereau doar la schimbul de terenuri, nu la lărgimea străzilor deja finalizate la acest moment.

Aceste tergiversări administrative au durat 9 ani, timp în care parcelarea a fost executată după planurile inginerului Eremia, fiind proiectate aproximativ 150 locuinţe, iar o hartă din 1935 menţionează câte au fost construite în fiecare campanie. Situaţia străzii Constantin Buzdugan este încă neclară. Cu siguranţă nu a fost parcelată împreună cu străzile Caraiman şi Trotuşului, ci după război, odată cu amenajarea Parcului Cireşarii pe locul fostelor Fabrici de Cuie, respectiv Sfinxul (probabil demolate în timpul războiului), fapt indicat şi de arhitectura acestor blocuri P+2, diferită de stilul caselor de pe Caraiman şi Trotuşului.

Cincinat Sfinţescu analizează acest caz în articolul din Urbanismul (1933), la câteva luni după raportul din Februarie 1932 privind neregulile pe care Comisia la observă la proiectarea caselor şi modificarea străzilor. Urbanistul se referă deseori la acest cartier şi notează că "printre modelele numai cu parter, cel mai redus este acel cu 2 camere şi o intrare mică (tipul 100), ocupând o suprafaţă de 35,50 m.p... Alt model parter, pentru o locuinţă ocupând cam 65 m.p. cu câte 3 camere, antreu şi baie, dar grupate în şiruri, formând redanuri în faţadă. Un altul intermediar (tipul 102), cu câte 3 camere la o locuinţă, ocupând 59 m.p. a fost întrebuinţat... altora li s-a adăugat şi o baie cum şi alte dependinţe. Dintre modelele având şi etaj, mai modeste, ar tipul 203 grupat din 2 locuinţe, o locuinţă ocupând cam 52 m.p. modelul [...] are trei încăperi la parter şi trei la etaj, plus baie."[xv]

Aşadar, Societatea proiectează tipuri noi, însă acestea nu diferă esenţial faţă de tipurile A, B, C, D cu care Societatea a pornit în 1910, proiectate de arh. Ion. D Traianescu. Despre aceste noi tipuri (inclusiv cele construite înainte de război, dar şi cele mai noi), Sfinţescu menţionează că "fundaţiile deseori au fost executate din beton, iar zidăria din cărămidă de mână şi de presă, învelitorile cu eternit sau tablă (înainte de război), în urmă cu ţiglă, tâmplăria din lemn de brad. Lucrările au fost executate dându-se în întreprindere, în genere numai manopera, materialul fiind furnizat de Societate, pentru a evita o economie, rău înţeleasă, la calitatea ori cantitatea materialelor, de către antreprenor."[xvi]
 
Concluzii
 
Din punct de vedere administrativ, cel puţin până în 1936 nu este exact nici pentru factorii de decizie cine ar trebui să decidă asupra diverselor probleme apărute în timpul construcţiei, revenindu-se asupra deciziilor de nenumărate ori. Referitor la acest schimb de terenuri şi la chestiunea deschiderii unei străzi între numerele 82 - 84 de pe strada Caraiman, aceste discuţii se poartă până în 1945. Din perspectiva disputelor de urbanism, menţionăm că documentele de arhivă nu se referă la o dispută arhitecţi - ingineri, ci mai degrabă la reprezentarea acestei dispute la nivel birocratic-administrativ. Discuţiile privind lărgimea străzilor au pornit de la dorinţa SCLE de a folosi terenul pentru construcţia unui număr mai mare de case, respectând principiul după care a fost ghidată încă din 1910, "fiecare familie cu casa şi grădina sa", enunţat de Andrei G. Ioachimescu, directorul Societăţii de la acea dată. Prin urmare, nici de această dată Societatea nu doreşte renunţarea la acest principiu, preferând să insiste pentru modificarea planurile de sistematizare decât să îşi modifice planurile imobilelor. Pe de altă parte, urbaniştii Comisiei Tehnice sau consilierii încearcă să respectă anumite reguli, însă fără succes, fiind în final de acord cu micşorarea lărgimii străzilor. În al treilea rând, Parcelarea nu este legată de C.F.R. decât prin vecinătate sau eventual prin beneficiari, nu şi prin procesul de avizare sau de finanţare, iniţiativa aparţinând exclusiv Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine, aflate sub conducerea celui de-al treilea director, ing. Stoica. Astăzi, parcelarea nu se află pe lista monumentelor istorice şi nu are vreo referire specială în Planul Urbanistic General.