Dulce ca mierea e spectacolul propagandei

Citiţi un fragment din această carte.


Această carte s-ar fi putut numi Cum să ne apărăm de ceea ce vedem şi auzim. Adică de propaganda politică care se insinuează în mintea şi sufletele noastre pe cele mai nebănuite, şi adesea plăcute, căi: prin filme, în pictură şi monumente, prin romane şi tomuri istorice, prin bancuri şi afişe, la teatru şi în cântece, nemaivorbind de presa de toate felurile, de internet şi chiar de timbre sau cărţi poştale.

Ce-l leagă pe John Lennon de James Bond în afară de sorgintea britanică? Ce au în comun Monumentul ostaşului sovietic din Bucureşti (cel despre care Păstorel Teodoreanu spunea că-i put picioarele) şi Monumentul Infanteriei Marine din Washington D.C.? Care este motivaţia comună a romanului Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu şi a eseului Mein Kampf de Adolf Hitler? Descoperim astfel că propaganda politică este filonul ce reuneşte toate aceste repere culturale ale secolului al XX-lea pe care această carte încercă, cu maximum de onestitate omeneşte posibilă, să-l pună în lumină. Fără pretenţii de exhaustivitate, dar cu vocaţie enciclopedică, structurată astfel încât accesul la informaţie să fie cât mai rapid şi simplu această carte este scrisă de autor fără a avea vreo centură de siguranţă deschizând cititorului culisele Spectacolului propagandei. Cititor care după consultarea acestei cărţi poate că va reuşi să fie mai rezistent la manipulări, dezinformări şi persuasiuni politice ce-l agresează zi de zi, pe toate canalele, fie şi la colţ de stradă sau în surdina unui refren.

Spectacolul propagandei este de fapt o parte doar a unui proiect mai mare numit Enciclopedia propagandei internaţionale care cuprinde volume dedicate conceptelor, întâmplărilor, oamenilor şi instituţiilor propagandei. Un instrument de studiu şi informare pentru publicul larg ce formează masa contribuabililor ce plătesc războaiele şi campaniile electorale, volume care figurează de multă vreme în bibliotecile occidentale. Călin Hentea s-a hotărât să scrie aceste cărţi pentru români din propria lor perspectivă şi interes tocmai pentru a-i ajuta să se apere cu succes de ceea ce văd şi aud.

Călin Hentea, fost colonel al armatei române, este publicist şi istoric al propagandei. A publicat mai multe volume în România şi Statele Unite despre propagandă, război psihologic, război mediatic, ultimul titlu fiind Enciclopedia propagandei româneşti (2012)


Spectacolul propagandei ni se prezintă zilnic sub multe şi nebănuite forme. Ni se strecoară în minte şi în suflet ţâşnind pe neaşteptate, uneori chiar atunci când ne simţim mai bine şi suntem mai relaxaţi, din paginile ziarelor, dintr-o secvenţă de film, dintr-un refren la modă, dintr-un afiş la colţ de stradă sau dintr-o vorbă auzită la radio sau la televizor în timpul cinei. În paginile care urmează vom încerca să identificăm şi să analizăm prezenţa şi rolul propagandei în spaţiul public în care trăim.

Ca să nu rătăcim la întâmplare prin acest codru foarte des al înţelesurilor şi al semnificaţiilor propagandei, propunem drept reper următoarea definiţie: "Acţiuni de comunicare persuasivă planificate, susţinute de un sponsor, având drept scop final influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi comportamentelor unei audienţe ţintă selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind, alături de cele adevărate, informaţii şi argumente false, parţial adevărate, denaturate şi exclusive, acestea fiind însoţite de diverse forme de constrângere şi cenzură." Esenţiale în această definiţie asumată sunt câteva elemente: caracterul persuasiv şi natura politică a comunicării, schimbarea sau influenţarea intenţionată a atitudinilor şi comportamentelor potrivit anumitor interese şi mai ales utilizarea în acest scop a minciunii în accepţiunea largă a termenului, ceea ce presupune nu doar falsificarea, ci şi omisiunea sau selecţia premeditată a faptelor sau datelor utilizate ca argument.

Odată stabilite aceste coordonate definitorii ale propagandei, vom purcede la mai multe expediţii fulger în lumea artei, a cărţilor şi a scrierilor de tot felul, a muzicii şi a filmelor, străbătând jungla mediatică şi alte teritorii la fel de agitate ale parcursului vieţii noastre. În fiecare din aceste locuri propaganda arată altfel. Uneori este evidentă şi-şi arată cu ostentaţie caracteristicile enunţate mai sus. Alteori este mai discretă, mai subtilă, dar la fel de insinuantă.

Propaganda nu se dovedeşte întotdeauna a fi un lucru rău, dimpotrivă. Propaganda satirică antihitleristă a lui Chaplin din The Great Dictator sau propaganda pentru pace din muzica şi din luările de poziţie publice ale lui John Lennon au fost şi sunt încă apreciate de întreaga omenire, dar ele trebuie consemnate drept demersuri conştiente de influenţare a oamenilor. De aceea, prezenţa pe scena acestei cărţi a unor asemenea "actori" ai spectacolului propagandei nu trebuie privită ca un vot de blam ab initio. În acelaşi timp, autorul-regizor ştie foarte bine că în sumarul-casting al acestui volum nu putea să cuprindă toate operele de artă, artiştii sau organele de presă care au jucat şi joacă încă, cu mult succes, un rol pe scena propagandei mondiale. Am încercat însă să iau în considerare măcar un exemplar reprezentativ al genului sau să nu ignor vreuna dintre marile "realizări" ale universului propagandistic. Nu sunt deloc sigur că am reuşit şi doar fiecare cititor în parte va decide acest lucru.

Şi pentru că veni vorba de cititorul acestei cărţi, care a fost şi este spectatorul inocent sau avizat al spectacolului propagandei, îl rog să încerce să se pună în pielea personajelor întâlnite în aceste pagini, transpunându-se uneori în epoci de mult apuse: Eugène Delacroix atunci când a pictat Libertatea conducând poporul, John Wayne atunci când a finanţat şi regizat Beretele verzi, Jacques Ellul atunci când a scris Propaganda, Peter Arnett atunci când transmitea în direct la CNN în timp ce se afla în Bagdadul bombardat de americani, Robert Capa atunci când făcea fotografii în tranşee, sub gloanţele spaniolilor, redactorii de la Radio Europa Liberă atunci când se războiau cu cei de la Scânteia şi Săptămâna ş.a.m.d. Poate că în acest fel cititorul va înţelege altfel ceea ce vede acum zilnic la ştiri sau în filme, ceea ce află navigând pe internet sau citind romane, ceea ce aude zilnic la radio sau ceea ce vede fără să vrea mergând pe stradă.