Parcelarea Vasile Pârvan - Calea Plevnei: funcţionarii Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni se mută în centrul capitalei

Majoritatea parcelărilor de locuinţe sociale au fost construite la periferia oraşului, proiectanţii preferând preţul scăzut al terenurilor. Detaliem în episodul curent una dintre excepţiile anilor douăzeci, parcelarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, proiectată în centrul oraşului lângă Facultatea de Drept. Societatea nu a proiectat locuinţe tip, însă stilul neo-românesc utilizat de arhitecţi conferă unitate acestei compoziţii.

Guvernul Antonescu instalat în toamna anului 1940 a încercat să centralizeze eforturile de reformare a locuinţelor sociale, eforturi împărţite între diversele instituţii precum Casa Centrală a Construcţiilor sau Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine. Generalul a cerut câte un raport de la fiecare instituţie care a construit locuinţe pentru funcţionari sau muncitori, iar concluzia acestuia pe raportul final a fost "locuinţele ieftine au un regim, Casa Construcţiilor altul. Problema trebuie studiată şi armonizată în stat. Ea trebuie atacată la momentul oportun şi după o prealabilă şi totală pregătire tehnică."[i] Centralizarea acestor măsuri revenea Consiliului Tehnic Superior, reforma urma să se îndrepte în special spre asigurarea unui nivel de trai acceptabil pentru funcţionarii statului. Printre instituţiile care trimit aceste rapoarte centrului se numără Banca Naţională, C.F.R., C.A.M, dar şi Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Direcţia Generală P.T.T. În episoadele precedente am analizat detaliat cartierele construite de C.F.R. şi C.A.M: în episodul de astăzi cercetăm detaliile parcelării proiectată de Casa de Depuneri în anul 1926.

Conform unei analize a raportului înaintat de Casa de Depuneri rezultă că această instituţie a achiziţionat un teren de aproximativ 8.000 m.p. în centrul oraşului, între străzile Vasile Pârvan şi Calea Plevnei, pe care l-a împărţit în 25 de parcele, "din care 18 parcele între 200 - 300 mp au fost vândute la funcţionari"[ii]. Societatea Edilitatea (înfiinţată imediat după război) responsabilă cu proiectarea şi execuţia acestei parcelări, a construit atât vile individuale, cât şi vile duplex; din păcate, raportul nu menţionează şi arhitecţii care au proiectat aceste vile. Până la redactarea memoriului respectiv, în 1941, cele 7 parcele urmau să fie comasate cu un teren alăturat "cu scopul de a se putea construi în viitor un block pentru funcţionari căsătoriţi şi necăsătoriţi ai Casei, cu apartamente şi garsoniere, ce se vor închiria acestora cu chirii minime."[iii] Blocul va fi construit abia după război.

Autorul raportului care rezumă memoriile trimise de instituţii concluzionează că, pe lângă cedarea terenului de Casa de Depuneri funcţionarilor, instituţia a şi acordat împrumuturi pe baza cărora aceştia să îşi poate construi casele. A doua concluzie a fost că "aceste vile nu pot fi însă puse în rândul locuinţelor ieftine din moment ce pe un teren central de 8.180 mp nu s-au putut realiza (decât) 25 de parcele individuale ceea ce nu prezintă o soluţie de rentabilitate".[iv] Aşadar, modalitatea de a construi cu o societate privată pe un teren achiziţionat de instituţia publică nu era considerată drept o variantă viabilă, semn că în perioadă Casa de Depuneri a parcelat doar acest teren, prea puţini funcţionari au avut acces la aceste locuinţe, iar cazurile precedente (Ministerul de Finanţe, C.F.R - Casa Muncii) ne îndreptăţesc să credem că au fost dedicate personalului superior al instituţiei.

În ciuda calităţii acestor vile, parcelarea nu se află pe lista monumentelor istorice.

Stilul neo-românesc, preferat de arhitecţi

În parcelare, aflăm că blocul plănuit în anii patruzeci a fost construit abia în 1959 pentru cercetătorii / funcţionarii de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, însă informaţia nu a putut fi confirmată din mai multe surse. Cele două străzi proiectate în parcelare (Ioan Bibicescu şi Theodor Burada) conferă intimitate parcelării, fiind străzi cu o lăţime redusă care împiedică traficul. Există chiar şi un parc pentru copii, amenajat probabil pe spaţiul unde trebuiau construite două vile. Garduri sunt de înălţime mică, majoritatea realizate din fier forjat, iar în curţile spaţioase proprietarii şi-au amenajat grădini individuale.

Similaritatea dintre vile demonstrează fie opera unui singur arhitect, fie o lucrare de echipă în mai multe etape, în care clădirile se completează armonios. Unul dintre motivele omogenităţi acestei parcelări este adoptarea stilului neo-românesc. Printre elementele specifice pe care le întâlnim la majoritatea vilelor notăm foişoarele de lemn, acoperişurile de ţiglă sau marchizele. De asemenea, observăm atât balcoanele semirotunde deschise, cât şi închise, simetria fiind unul dintre elementele cheie ale compoziţiei. Geamurile au mici ornamente, însă, în general sunt discrete. Calitatea caselor se poate observa şi din gradul redus de intervenţie, doar câteva dintre acestea necesitând înlocuirea geamurilor sau a acoperişului. Din rapoartele anilor patruzeci lipseşte numele arhitectului sau arhitecţilor care au proiectat aceste vile. Totuşi, o parte din acestea (nr. 2-10) au fost proiectate de arh. Virginia Haret Andreescu, aşa cum menţionează un blog dedicat arhitectei. Autorii subliniază ca particularităţi ale acestor case, elementele de bovindou, "cu susţinerea în consola marcantă", dar şi faptul că "arhitectura face uz de elemente curbe atât în structura planului... accentuându-se astfel în mod diferit colţul, în funcţie de poziţia în cadrul ansamblului, care se dezvoltă pe străzi concentrice, uneori folosindu-se simetria pentru clădirile opuse respectiv cuplate".

În parcelare există şi două clădiri moderniste, una lângă blocul anilor cincizeci, cea de a doua la intersecţia Pârvan cu Calea Plevnei, proiectate după construcţia vilelor în stil neo-românesc.