Tinerimea română şi ieşirea din anonimat

Dorinţa de a ieşi din anonimat, din cenuşiul existenţei cotidiene este, se pare, o constantă a acestui popor. Cei care nu reuşesc ei înşişi să o facă, îşi transferă visurile asupra copiilor lor, pentru care îşi doresc - fără să ştie, de fapt, la ce îi expun - o carieră artistică. Sfârşitul săptămânii trecute mi-am reamintit aceste constatări mai vechi, ce par, poate, banale, în urma participării la două manifestări rezervate tinerilor muzicieni, pe cât de diferite, pe atât de similare în motivaţiile lor.

Preselecţia pentru grupa de vârstă 13-17 ani a Festivalului ″Mamaia copiilor″ a adunat în studioul ″Alfred Alessandrescu″ al Radiodifuziunii nu mai puţin de 53 de ″copii″ (majoritatea fete), veniţi din toate colţurile ţării, care şi-au disputat onoarea de a se afla printre cei care vor urca pe scena competiţiei în vară. Trecând peste senzaţia că denumirea de copil nu se mai potrivea multor tinere şi tineri dintre cei care au cântat la acest concurs, afluenţa participanţilor şi vibraţia afectivă intensă a părinţilor aflaţi în sală sunt dovezi în plus ale faptului că atracţia asupra românilor, părinţi sau copii, pentru o carieră care ″aduce bani″, nu a anihilat complet mirajul exercitat de luminile rampei. Toţi tinerii pe care i-am ascultat visează la clipa lor de glorie, de strălucire. Puţini dintre ei o vor atinge cu adevărat. Totuşi, faptul că atât de mulţi şi-o imaginează, şi-o doresc, este o dovadă a faptului că pragmatismul şi copilul-calculator nu au învins cu totul.

O altă reflexie a acestei dorinţe (repet, în primul rând a părinţilor) de a ieşi din cenuşiu, am urmărit-o la Gala laureţilor concursului Jeunesses Musicales, la secţiunile de pian şi clarinet paricipând tineri muzicieni din 39 de ţări. De această dată a fost vorba, aşadar, despre un concurs internaţional, axat în primul rând pe ideea de muzică clasică (deşi în ultimii ani organizatorii s-au gîndit să extindă fetivalul şi către pop şi jazz). Deşi străinii au reprezentat 85% dintre participanţi, la pian premiul I la categoria până în 10 ani a fost acordat tinerei pianiste române Daria-Ioana Tudor, tot ţării noastre revenindu-i un premiu al II-lea la categoria 10-14 ani - Leonard Mocanu şi un premiu al III-lea la 18-30 de ani - Mircea Itcus. La secţiunea clarinet până în 18 ani, trei români s-au situat printre laureaţi - Ciprian Stăncioi, Laurenţiu-Teodor Tănase şi Dorinel Puia.

Istoria acestei forme de organizare a vieţii muzicale pentru tineret porneşte din timpul celui de-al doilea război mondial, când Jean Nicoly fonda în Franţa o mişcare care îşi propunea ″trezirea sensibilităţii muzicale a tinerilor de toate condiţiile″. Începând din 1941, în pofida Ocupaţiei, erau organizate şedinţe de iniţiere muzicală. Mai întâi dezvoltată la Paris, mişcarea s-a dezvoltat în scurt timp către provincie, luând un avânt deosebit după terminarea războiului. O federaţie internaţională a tinerimii muzicale a fost creată în 1945, în anii '70 ea ajungând să grupeze 35 de ţări. În 1957, în Franţa, spre exemplu, organizaţia Jeunesses musicales avea 200.000 de membri în 290 de localităţi, care beneficiau regulat de concerte comentate, acest gen de acţiuni reprezentând baza activităţii sale. În România, Jeunesses musicales s-a înfiinţat după '90, are un profil destul de diferit faţă de organizaţia-mamă şi nu are un astfel de suport ″de masă″, deşi numărul talentelor muzicale este redutabil, iar dorinţa de a ieşi în evidenţă proporţională cu acesta. Din păcate, sărăcia se oglindeşte şi în relaţia dintre tineret şi viaţa muzicală, indiferent de genul de muzică la care ne referim. Să nu confundăm sclipiciul din emisiunile de televiziune pentru copii şi fenomenele de vedetism infantil (gen Andre sau Bambi la începutul carierelor lor) cu realitatea în care îşi duc existenţa majoritatea copiilor. Faptul că apar atâtea talente excepţionale este la fel de neverosimil precum numărul campionilor noştri mondiali la înot, în contextul existenţei a doar câteva bazine olimpice în toată ţara.

Până la urmă, din toţi aceşti copii, cei care vor rămâne în lumea artistică sunt doar cei care nu pot trăi fără muzică - fie că vorbim de clasic sau pop. În ceea ce priveşte luminile scenei, fiecare dintre cei pe care i-am ascultat la acest sfârşit de săptămână a avut parte de ele într-o măsură oarecare, aşadar, indiferent ce se va întâmnpla de aici încolo, se poate considera mai fericit decât ceilalţi copii, mulţi, care nu visează pe note muzicale.