Stăteam cu privirea înceţoşată pe canapea, cu un virus care îmi devora corzile vocale (ce căutasem în cel mai mare şi mai artificial paradis acvatic din Budapesta?), când dau peste emisiunea Curiosity de la Discovery Channel (în afară de TV5 Monde e singurul canal pe care mai dau din când în când, mereu cu teama de a nu nimeri pe cine ştie ce anomalii umane televizate). Printre teorii legate de crearea Universului şi Big Bang (chestii pe care le vezi destul des pe la canalele cu astfel de profil), îl prind pe Stephen Hawking vorbind despre Big Bang (vorbind este impropriu spus, luând în considerare starea sa de paralizie şi maşinăriile care îi transpun vorbele pentru a fi inteligibile). La gradul de atrofiere al creierului la care mă adusese ultima săptămână de evenimente, mă miram cum de cineva se poate gândi la astfel de lucruri complexe, când aud ceva legat de existenţa unui Creator.
Ordinea din haosul Big Bang
În opinia ştiinţifică a lui Stephen Hawking nici nu se pune problema în acest fel, ideea de Creator fiind o puerilitate, având în vedere că nimeni nu ar fi putut crea Big Bang-ul, darămite tot Universul, din moment ce înainte de acest Big Bang nu exista Timp. Dumnezeu nu ar fi avut TIMP să creeze Universul. Venim din Nimic şi, deci, ne întoarcem în Nimic. Ce reîncarnare, ce Rai sau Iad? Toate acestea nu au cum să existe din punct de vedere ştiinţific. Ar fi fost şi culmea, îmi trecut prin capul tumefiat. Mesajul savantului era clar: Bucuraţi-vă de această viaţă că alta nu primiţi, plus că aveţi toate motivele să o faceţi! Adică acest om, paralizat până la limita tehnologiei datorită căreia se mai poate face înţeleasă această minte sclipitoare îmi spune mie, om întreg, cu toate simţurile, că ar trebui pe bune să mă bucur de această existenţă pentru că e singura şi unica şansă de ieşi din starea de NIMIC. Ce să zic... Nu am fost eu prea religioasă nici înainte, dar să-ţi zică cineva atât de franc că vii din nimic şi că tot acolo te vei întoarce, fără nici o tentativă de a da explicaţii legate de cum de s-a născut religia şi de ce, m-a trezit din starea de amorţeală în care vegetam.
Shiva Power off
Am început să mă gândesc la cum şi-ar trăi oamenii vieţile dacă ar avea această revelaţie, tristă până la urmă, că viaţa nu are de fapt nici un sens, în afară de această explicaţie pur ştiinţifică, de întâmplare în haosul cosmic. Mă întreb dacă lumea religioasă (care are şi ea toate motivele de a crede cu disperare în ceva, orice care să explice ce e de neexplicat în lumea asta complexă) îşi pune asemenea întrebări, de ordinul logicii, până la urmă. Dar nu despre credinţă sau noncredinţă îmi trecuse prin cap să scriu (deşi ideea Nimicului mă obsedase de câteva zile), ci despre acest fenomen de conştientizare al Nimicului. Cum ar fi dacă toată lumea, dintr-o dată, ar avea revelaţia faptului că vine din nimic şi că acel Creator, cel puţin în forma prezentată de religii nu există? Ar mai fi reguli morale, norme, sisteme, ierarhii, sau totul ar pluti într-o anarhie de neimaginat? Sau dacă, pe de altă parte, toată lumea ar înţelege că viaţa asta, cea de aici şi acum, e tot ce avem şi ar încerca să facă tot ce-i stă în puteri pentru a o face cât mai frumoasă?
La vita e bella
Am mai merge la un birou opt ore pe zi, an de an, am mai răbda un partener care nu ne respectă, am mai face toate compromisurile pe care le facem zi de zi, ca şi cum am avea mii de vieţi de trăit, nu una? Noroc că nu avem timp să cugetăm prea mult la astfel de probleme existenţiale. Ar fi extenuant. Probabil că şi cei de la Discovery mi-au simţit dilema, drept urmare au băgat repede o emisiune despre operaţiuni extreme de salvare unde se prezenta o filmare despre om prins între pietre, deasupra cascadei Niagara (omul a supravieţuit, se pare). Oricum ar fi, eu prin aquapark-uri nu mai calc, fie că am o viaţă sau două. Şi am cam spus ce am avut de spus pe săptămâna asta. Vă doresc timp pentru toate (de preferat în această viaţă). Cu bine!
