Jane Austen - 200 de ani de interpretare

De ce o iubim pe Jane Austen?
O întrebare atât de generală pentru o temă atât de generoasă!

Aveam 12 ani când am descoperit-o pe Jane Austen, sau mai degrabă pe Elizabeth Bennet, în biblioteca părinţilor mei. Nu pot să spun ce sau cât am înţeles din Mândrie şi prejudecată la 12 ani sau care au fost "primele impresii". Îmi amintesc însă că a fost una dintre primele cărţi din lungul şir al celor citite în noapte, la lumina veiozei ascunse sub plapumă, cu care mi-am împărţit bucuriile literare până la vârsta la care părinţii mei s-au resemnat şi s-au prefăcut că nu-mi mai observă lecturile nocturne.

Îmi aduc aminte emoţia pe care mi-au trezit-o primele bănuieli că Darcy, şi nu fermecătorul Wickham, ar putea fi alesul Elizabethei şi mândria de a descoperi că intuiţia mea a fost corectă; îmi amintesc dezamăgirea pe care am resimţit-o când Elizabeth i-a refuzat cererea în căsătorie lui Darcy şi cât de greu mi-a venit să îi aprob decizia, antipatia puternică faţă de Lady Catherine de Bourgh şi mândria pentru fiecare replică demnă cu care Elizabeth i-a respins afronturile; îmi mai amintesc perfect emoţia care m-a însoţit până la ultima pagină... îşi va învinge Darcy mândria şi o va cere din nou în căsătorie pe Elizabeth?

Am regăsit-o pe Jane Austen în primul an de facultate când am primit cadou de ziua mea o ediţie nouă a romanului Raţiune şi simţire, roman pe care l-am recitit ori de câte ori vreun program de televiziune difuza ecranizarea realizată de BBC cu Emma Thompson, Kate Winslet şi Hugh Grant în rolurile principale. Aşa se face că Raţiune şi simţire este nu doar romanul pe care l-am citit de cele mai multe ori de-a lungul timpului ci şi cel care mi-a stârnit interesul pentru autoare şi opera ei în ansamblu şi care m-a ajutat să le descopăr rând pe rând pe Emma Woodhouse, Anne Elliot, Catherine Morland şi Fanny Price.

Odată cu romanele am început să descopăr şi ecranizările acestora pe care însă le-am criticat dur fie pentru lipsa de fidelitate, fie pentru superficialitate şi cel mai adesea pentru ambele. Am ajuns chiar la decizia ca, în general, înainte de a citi un roman, oricare ar fi acesta, să caut eventualele ecranizări, văzând în aceasta singura soluţie de a mă bucura de film; odată romanul citit, plăcerea vizionării ecranizării ar fi fost compromisă.

Timpul, răbdarea şi curiozitatea m-au învăţat încet-încet să privesc cu mai multă indulgenţă "încercările" cineaştilor de a transpune în imagini poveştile care mi-au încântat copilăria şi adolescenţa, văzându-mă de nenumărate ori obligată să recunosc rolul imaginii, mai ales acolo unde nu reuşeam să conturez un chip, o atitudine, o ţinută, un decor; filmul a venit nu doar să completeze spaţiile goale pe care imaginaţia mea nu reuşea să le umple ci şi să depăşească unele lacune, să înfrumuseţeze o imagine, să amplifice un sentiment. Culorile şi muzica au avut deseori meritul de a desăvârşi imaginea atât de dragă a eroinelor mele.

Pe parcursul ultimelor două secole, Jane Austen şi-a câştigat un loc de netăgăduit pentru posteritate. Acesta a fost totuşi un proces lent, popularitatea scriitoarei în timpul vieţii fiind relativ limitată iar atenţia criticii faţă de opera sa începând după publicarea memoriilor de către nepotul ei, James Edward Austen-Leigh, în 1870. Opera sa a fost în cea mai mare parte neglijată de istoria literară a secolului al XIX-lea.

Abia în secolului al XX-lea opera lui Jane Austen a fost cu adevărat redescoperită şi apreciată pentru critica tăioasă la adresa societăţii britanice a începutului secolului al XIX-lea. Începând cu 1970, Jane Austen a fost abordată în studiile feministe, care au revoluţionat critica literară, efectele fiind în întregime benefice. Sfârşitul secolului al XX-lea a înregistrat o revenire fără precedent a scriitoarei în atenţia publicului de pretutindeni, fenomenul promovat sub numele de "Austenmania", luând o amploare impresionantă.

Legătura dintre popularitatea romanelor şi ecranizările acestora este una incontestabilă. Opera scriitoarei pare să se ajusteze tuturor mijloacelor media moderne şi inspiră entuziasm în rândul cititorilor şi a cinefililor deopotrivă. Ecranizările recente realizate după romanele Raţiune şi simţire, Mândrie şi prejudecată şi Emma au creat o nouă audienţă pentru Jane Austen, filmele înregistrând un mare succes şi fiind nominalizate pentru premii majore în domeniu. Opera scriitoarei s-a adaptat la mediul social şi cultural contemporan, acaparând o nouă generaţie de cititori, care a descoperit în romanele ei corespondenţe neaşteptate cu existenţa lor.

Pentru a reveni la întrebarea iniţială, de ce o iubim pe Jane Austen, de ce este astăzi atât de actuală? Care este motivul pentru care o intrigă aparent banală a provocat în ultimii ani realizarea unui număr impresionant de ecranizări după toate romanele autoarei, atât în Europa cât şi la Hollywood? Mai mult, viaţa scriitoarei a inspirat o serie de filme precum Miss Austen Regrets sau Becoming Jane.

De ce astăzi, când societatea nu mai impune nici un fel de restricţii femeilor, personajele lui Jane Austen continuă să ne fascineze şi de ce le privim cu o doză de invidie? Sunt poate nişte valori pe care nu le mai regăsim în zilele noastre?... iubirea odată mărturisită are valoare de legământ, frumuseţea are farmec doar acolo unde e completată de educaţie şi bun simţ, decenţa e ridicată la rang de lege.

* * *

Recitesc Mândrie şi prejudecată, urmăresc ecranizările, cu creionul în mână, fac însemnări şi încerc să sesizez nişte prime corelaţii între roman şi ecranizare. Părăsesc filmul şi mă întorc la carte, mă apropii de ultimele pagini şi mă grăbesc cu înfrigurare spre final, mânată de aceeaşi întrebare născută la lumina difuză a veiozei... îşi va învinge Darcy mândria şi o va cere din nou în căsătorie pe Elizabeth?