Despre artă ca scufundare (prin Bill Viola) (un început)

Tot mai mult încep să mă gîndesc la artă, la contactul cu arta, la arta ca experienţă în termenii interni, de auto-reflecţie ai artei lui Bill Viola: arta este imersiune, în artă trebuie să te scufunzi şi să te laşi "sculptat temporal" de către ea. Arta este o experienţă de imersiune, de scufundare subită într-o apă, adică într-un mediu străin şi al încetinirii, al schimbării de gravitaţie: scufundare în adevărul timpului, în timpul dezvăluit, în însuşi mediul şi în însăşi substanţa timpului, în timp ca atare, în temporalitatea timpului. Arta este o experienţă care nu contează, instrumental-spiritual, doar prin ceea ce urmează după ea, prin schimbarea, prin eventuala renaştere de după acest botez, ci, evident, prin ea însăşi, prin felul diferit de viaţă în arta-mediu, care trebuie adus la suprafaţă, pe uscat, în realitatea uscată, nu numai ca amintire: toate realitatea trebuie "înecată", scufundată, şi atunci atracţiile se schimbă, timpul trece altfel, nu trece, plutim în timp, plutim sau cădem invers. Sau luăm foc. Abia în apă putem să luăm foc.

Voi reveni.