Cineva din Porlock

În 1797, un personaj misterios a intrat în backstage-ul scriitoricesc şi nu a mai plecat de acolo. Nu are nume şi nici chip, ştim doar de unde vine - din Porlock, un sat din Anglia.
 
Bun. Povestea e cam aşa. Samuel Taylor Coleridge scrie în 1797 una dintre cele mai emblematice poezii ale Romantismului, Kubla Khan. Poemul apare ca revelaţie într-un vis al poetului aflat sub influenţa opiumului (pe vremea aceea, doctorii prescriau opium cam pentru orice, dureri de cap, depresii, greaţă ş.a.) Se voia a avea 200-300 de versuri, însă, în timp ce Coleridge pune în cuvinte revelaţia din vis, cineva intervine şi pierde şirul. Cine l-a întrerupt? Cineva din Porlock.
 
Când Kubla Khan a fost publicat pentru prima dată, Coleridge povesteşte că era în camera lui, abia se trezise din somn şi scria, aproape sub dicteu automat, când se aude un ciocănit. Era o persoană din Porlock care l-a ţinut de vorbă cam o oră. S-a întors apoi în cameră, dar, deşi mai ţinea minte câte ceva din vis, nu a putut să continue poemul cu mai mult de o strofă.
 
De atunci, persoana din Porlock rămâne simbolul de întrerupere a inspiraţiei artistice şi este un fel de inside joke al scriitorilor. Apare, de exemplu, în Lolita, a lui Vladimir Nabokov, când cineva se cazează în hotel sub pseudonimul A. Person, Porlock, England. În romanul Zăpadă, al lui Orhan Pahmuk, revine această figură misterioasă când Ka se gândeşte la un poem pe care probabil îl va şi scrie dacă "nu va primi nicio vizită din Porlock".
 
Şi tot aşa. Desigur că după povestea cu Coleridge, filologii au încercat să afle cine poate fi persoana care l-a întrerupt pe poet în timp ce scria unul dintre cele mai impresionante poeme şi, implicit, cine e persoana din cauza căreia nu avem o poezie mai lungă, aşa cum Coleridge îşi propusese iniţial. Cea mai "pertinentă" speculaţie îi aparţine lui Thomas De Quincey care presupune că acel cineva din Porlock ar fi doctorul poetului, P. Aaron Potter. Dar nu se ştie sigur.
 
De aceea, de-a lungul istoriei literaturii, a rămas figura aceasta misterioasă a unui om care poate apărea oriunde în timpul procesului de creaţie şi care vine din Porlock. Eu mi-l imaginez ca pe un bărbat înalt şi slab, cu trăsături accentuate şi căruia nu-i poţi vedea niciodată privirea. Poate tocmai acolo se duce şi toată inspiraţia pe care acesta o fură atunci când apare - în încercarea de a-i zări privirea, de a-i citi trăsăturile. Dar şi aceasta este o speculaţie.
 
După ce am auzit prima dată povestea celui din Porlock, m-am gândit că timp de aproape un secol acest om chiar luase o înfăţişare şi era peste tot. În timpul comunismului, luase chipul opresiunii şi al cenzurii. Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte este Steinhardt care a rescris Jurnalul Fericirii de trei ori, de fiecare dată din memorie, până să-l publice. Pentru el, "cineva din Porlock" era un regim care nu îl lăsa să spună mai departe cum un Jurnal al Fericirii este un jurnal al fericirii interioare, al libertăţii minţii şi al lipsei compromisului.
 
Există însă şi alte interpretări, poate mai vesele. Kurt Vonnegut credea că piesa Hamlet ar fi trebuit încheiată după moartea lui Polonius - "Aduceţi pe cineva din Porlock. Coborâţi cortina. Piesa-i gata." Referinţele sunt multe şi sigur vor continua să apară.
 
Oricum ar fi, acest cineva din Porlock a intrat tiptil în lumea scriitoricească într-o noapte din 1797. Încă nu a plecat. Dincolo de tot ce a ajuns să simbolizeze (întreruperea actului de creaţiei, lipsa chefului de muncă, lipsa inspiraţiei, cenzura, moartea), persoana din Porlock este şi o emblemă a ideii că literatura se hrăneşte tot din literatură.