Se pare că aşa cum oamenii practică aerobicul pentru a-şi menţine trupul în formă, există şi un alt tip de exerciţii, oarecum asemănător, doar că scopul nu este tonifierea corpului, cât a minţii. Se numeşte neurobics - aerobic pentru creier. Legat de aceste exerciţii, se găseşte şi teoria jocului - prin jocuri matematice sunt explicate fenomene complexe ale societăţii umane. Dilema prizonierului este unul dintre ele.
Presupunem că există doi oameni care au comis un jaf (vor fi numiţi Prizonierul A şi Prizonierul B). Poliţia îi prinde pe cei doi, însă nu are destule dovezi pentru a-i condamna. Atunci apelează la o strategie - îi pune pe cei doi în camere separate, astfel încât să nu comunice între ei, şi aplică diverse metode persuasive pentru a-i convinge să-şi denunţe partenerul, cu promisiunea că vor primi mai puţini ani de închisoare decât respectivul.
Înţelegerea e cam aşa: dacă Prizonierul A mărturiseşte, iar Prizonierul B nu, A-ul va fi eliberat, iar B-ul închis pentru zece ani. Şi invers. Dacă niciunul nu mărturiseşte, fiecare primeşte câte un an. În schimb, dacă amândoi mărturisesc unul împotriva celuilalt, primesc fiecare câte douăzeci de ani. Doar că niciunul nu ştie sigur ce va face celălalt - aici e dilema.
Ca să fie mai clar:
Un joc de matematică elementară, ce are acoperire în domeniul economic, publicitar sau politic. De exemplu, dacă compania A investeşte în publicitate, iar compania B nu, va creşte profitul companiei A. În schimb, dacă şi compania B va investi în publicitate, nu va creşte profitul niciunei firme şi ambele vor ieşi în pierdere. Pe acest principiu au mers firmele de ţigări când au renunţat la publicitate.
Mai mult chiar, nu cred că ar fi complet eronat dacă am corela dilema prizonierului cu mitul lui Gyges din Republica lui Platon. Acolo, Gyges dobândeşte un inel care are puterea de a-l face invizibil şi cu ajutorul căruia comite tot felul de nedreptăţi. Explicaţia din spatele mitului este că orice om, ştiindu-se scutit de pedeapsă, ar alege calea nedreaptă şi că singurul motiv pentru care oamenii au un comportament moral este frica de sancţiuni.
În dialogurile lui Platon apar multe figuri, precum şi cea a lui Gyges, care astăzi ar putea fi înţelese ca egoiste. Însă atunci ele nu erau egoiste, ci ignorante. Erau personaje fără acces la informaţia care i-ar fi ajutat să găsească echilibrul între relaţia cu sinele şi cu cei din jur. Erau prizonierii A şi B din jocul matematic.
Astfel, cred că e un soi de compromis. Pentru a ajunge la tine e nevoie, înainte de toate, să-i alegi şi pe cei care te vor influenţa şi te vor forma. Ca să afli cine eşti, nu-i de ajuns doar sinele tău, ci proiecţia sinelui tău în cei pe care-i întâlneşti pe drum.