Prefaţă la Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene

Citiţi un fragment din această carte.


Andrew Samuels este profesor de psihologie analitică la Universitatea Essex şi analist formator la Societatea de Psihologie Analitică din Londra. Este autorul unor cărţi ca: Jung and the PostJungians (1985; Editura Herald-2013), The Plural Psyche (1989), The Political Psyche (1993) şi Politics on the Couch: Citizenship and the Internal Life (2001). În plus a editat The Father: Contemporary Jungian Perspectives and Psychopathology: Contemporary Jungian Perspectives (1985) şi Psychopathology: Contemporary Jungian Perspectives (1992).
 
Bani Shorter (1923-2010) a fost diplomat al Institutului C. G. Jung din Zürich. Ea a studiat cu Jung în Elveţia şi şi-a început practica privată în Londra, devenind un analist foarte renumit. Ulterior a devenit primul analist jungian din Scoţia, stabilindu-se la Edinburgh. Este autoarea cărţilor India's Children (1960), An Image Darkly Forming: A Study of Woman's Initiation (1987) şi Susceptible to the Sacred: The Psychological Experience of Ritual (1996) şi a numeroase lucrări de psihologie analitică, în special despre bulimie şi anorexie.
 
Fred Plaut (1913-2009) fost analist formator al Societăţii de Psihologie Analitică din Londra, a cunoscut nume celebre ale psihologiei, ca Jung, Winnicott, Anna Freud, Bion şi alţii. A practicat psihanaliza timp de 40 de ani la Londra şi 14 ani la Berlin. A lucrat ca psihiatru pentru copii în cadrul spitalului Middlesex din Londra şi a fost preşedintele secţiunii medicale a Societăţii Britanice de Psihologie. Totodată, a activat o perioadă şi ca editor al The Journal of Analytical Psychology şi este semnatarul unei autobiografii, Between Losing and Finding: The Life of an Analyst (2004) şi autor al numeroase lucrări de specialitate.
   
De la moartea lui C. G. Jung, în 1961, a sporit tot mai mult interesul pentru psihologia analitică şi pentru lucrările celor care au practicat-o şi au elaborat-o. Totuşi, terminologia jungiană este destul de puţin familiară multora dintre cititori şi, din această cauză, multe din cărţile de psihologie analitică conţin glosare sau liste cu definiţii ale termenilor folosiţi de către Jung. Aceste glosare fac însă apel la cuvintele lui Jung însuşi, extrase fie din definiţiile date în volumul al şaselea al Operelor complete, fie din autobiografia sa, Amintiri, vise, reflecţii (Memories, Dreams, Reflections, 1963), fie din scrierile lui Jung prezentate de discipolii săi (spre exemplu, volumul comemorativ al Anielei Jaffé, C. G. Jung, Cuvânt şi imagine (C. G. Jung, Word and Image, 1979). Aşa se întâmplă, spre exemplu, în volumul Jung: Scrieri alese (1983) al lui Storr (publicat în Statele Unite cu titlul The Essential Jung) şi în antologia intitulată Analiza jungiană (Jungian Analysis), editată de M. Stein (1982).

Este normal să se presupună că glosarele care depind de cuvintele textuale ale lui Jung s-ar putea să nu îndeplinească toate condiţiile necesare de interpretare şi sinteză. Poate că nu este corect din partea noastră să cerem ca asemenea glosare, care sunt de obicei un supliment al unor cărţi scrise pe o temă anume, să îndeplinească o funcţie educativă generală. De asemenea, ar putea încăpea şi teama că explicaţiile scurte riscă să răstălmăcească termenii cu mai multe înţelesuri.
 
Cei care doresc să afle mai multe lucruri despre limbajul psihanalizei sunt mai norocoşi. Pot face apel la cartea lui Laplanche şi Pontalis, Vocabularul psihanalizei (1980; 1994 pentru traducerea românească), sau la cea a lui Rycroft, Dicţionar critic al psihanalizei (A Critical Dictionary of Psychoanalysis, 1972). Ambele cărţi au constituit surse de inspiraţie pentru prezenta lucrare - prima prin perspectiva ei enciclopedică, savantă şi istorică, cea de-a doua prin modul de a îmbina inspiraţia cu responsabilitatea.
 
Psihologia analitică nu a stat pe loc de la moartea lui Jung şi am considerat că este important ca acest dicţionar să reflecte modul în care autorii post-jungieni au adaptat, amendat sau combătut conceptele lui Jung. Am considerat, de asemenea, că este de dorit să luăm în considerare şi obiecţiile venite din partea psihanalizei, precum şi paralelismele cu aceasta. De aici, calificativul de "critic" adăugat acestui dicţionar.
 
În multe privinţe, dicţionarul oglindeşte tendinţa actuală de deplasare a interesului suscitat de Jung dinspre preocupările sale ezoterice spre cele care vizează psihologia umană şi stau la baza cercetărilor terapeutice în general. În toate profesiile care urmăresc să acorde ajutor omului, importanţa clinică a psihologiei analitice este în creştere. Numărul terapeuţilor de orientare jungiană a cunoscut o creştere spectaculoasă, iar operei lui Jung i se acordă o mult mai mare atenţie academică decât înainte. În Marea Britanie, spre exemplu, această orientare se reflectă în numărul tot mai mare de psihologi analitici acreditaţi ca psihiatri consultanţi sau psihoterapeuţi de către Ministerul Sănătăţii. Fenomenul este valabil şi în alte ţări occidentale.
 
Această evoluţie este exemplificată şi de creşterea numărului de cărţi de sau despre Jung incluse în listele bibliografice ale cursurilor academice şi practice. De asemenea, sporeşte tot mai mult numărul de programe combinate de pregătire în psihoterapie şi consultanţă. Studenţii care urmează astfel de cursuri au nevoie de un instrument de lucru cum este acest dicţionar. Psihanaliştii în stadiu de pregătire au şi ei nevoie de informaţii de bază, la fel studenţii în psihologie, ajutor social, consultanţă, religie şi antropologie. Profesioniştii specializaţi, inclusiv psihiatrii, vor găsi şi ei, sperăm, lucruri care să-i intereseze în această carte. Autorii ei şi-au dorit ca cercetătorii şi cei care îl citesc pe Jung din motive personale să aibă la îndemână o carte de referinţă exactă, care să cuprindă şi să explice termenii dificili.
 
Care sunt dificultăţile de înţelegere pe care le ridică Jung? Jung a fost un gânditor empiric şi, uneori, faptul că el evita în mod deliberat logica exactă poate provoca confuzie în cititor. În fapt, dezvoltarea intelectuală a lui Jung s-a bazat pe intuiţii şi încercări de insight, care adeseori au primit expresii diferite în contexte diferite.
 
Uneori, scrierile lui Jung pot fi cel mai bine înţelese ca un flux de imagini ce au necesitat folosirea pe scară largă a analogiei. În mod hotărâtor, Jung aparţine categoriei acelor gânditori care nu lasă niciodată nimic pe dinafară. Spre deosebire de Freud, el nu a procedat la revizuiri substanţiale (şi oficiale) ale gândirii sale, preferând să folosească formulările timpurii ca puncte de plecare pentru formulările ulterioare. Când Jung şi-a revizuit într-adevăr cărţile şi studiile, aceste revizuiri au luat forma introducerii de noi informaţii aduse la zi (spre exemplu, în Opere complete 4, paragrafele 639-744).
 
Jung a fost un om al timpului său. În anumite privinţe, aceasta înseamnă că el a împărtăşit viziunea culturală şi conceptuală a epocii sale. Spre exemplu, el a tins să-şi organizeze gândirea în perechi de contrarii, ce se resping şi se combină în funcţie de context şi sunt capabile să producă noi sinteze. Această metodologie hegeliană este tot mai anacronică astăzi. Paradigma zilelor noastre este mai suplă, orientându-se spre relaţii şi spre feedback şi fiind interesată de dinamicile procesuale. A da nume unor forţe şi elemente ipotetice, concepute drept componente reale ale unor structuri, trăsătură ce ţine de gândirea sfârşitului secolului nouăsprezece şi începutul secolului douăzeci, este şi ea o practică străină pentru noi astăzi. În acest sens, îţi vin imediat în minte reificări (sau abstracţiuni) cum este spre exemplu cea de energie.
 
Mai mult, Jung avea puternice antipatii personale. Fiind convins de rolul jucat de "ecuaţia personală" (influenţa inevitabilă a personalităţii individului asupra ideilor sale), el a utilizat adesea propria experienţă de viaţă drept material brut pentru formulările sale teoretice. Deşi considera această atitudine ca fiind "empirică", materialul personal l-a condus uneori la poziţii cât se poate de extreme (spre exemplu, în definirea rolurilor sexuale).
 
Înţelegerea sa a fost uneori făcută dificilă şi de anumite probleme ridicate de traducere. Atunci când sunt relevante, aceste probleme sunt menţionate în dicţionar. Totuşi, spre deosebire de psihanaliză, în cazul psihologiei analitice astfel de probleme sunt mult mai puţine, probabil datorită cunoaşterii profunde, lingvistice, de către Jung a limbii engleze. Traducătorul în engleză al Operelor complete ale lui Jung a avut la dispoziţie tradiţia orală a explicaţiilor date de Jung în engleză ideilor sale, precum şi mai multe conferinţe şi lucrări prezentate şi/sau scrise în engleză.
 
Fiecare definiţie principală include mai multe componente, iar trimiterile la alte definiţii sunt indicate prin aldine. Aceste componente sunt: înţelesul sau înţelesurile termenului; originea şi locul ocupat de el în gândirea lui Jung; diferenţe dintre psihologia analitică şi psihanaliză atunci când acestea utilizează acelaşi termen sau termeni asemănători; modificări în folosirea unui termen în câmpul psihologiei analitice; un comentariu critic acolo unde este cazul; citate şi referinţe. Referinţele bibliografice sunt reunite la sfârşitul cărţii. Atunci când nu există altă specificaţie, trimiterile la scrierile lui Jung se fac după Operele sale complete (Collected Works), publicate de Routledge & Kegan Paul, Londra şi Princeton University Press. Trimiterile se fac la volum şi la numărul paragrafului. Unde acest lucru nu reiese limpede din context, am încercat să indicăm profilul autorilor al căror nume ar putea fi necunoscut cititorilor. Când nu se menţionează domeniul specific de interes al unui autor, este vorba de un psiholog analitic.
 
Ar putea fi folositor să indicăm şi ceea ce a fost exclus din orizontul acestei cărţi. Autorii s-au limitat, în măsura posibilităţilor, la domeniul psihologiei analitice şi la termenii cu implicaţie psihologică. Ei nu încearcă, prin urmare, să acopere terminologia de bază a psihodinamicii sau a psihanalizei. După cum s-a menţionat mai înainte, sunt incluşi mai mulţi termeni psihanalitici: cei care se intersectează cu psihologia analitică, cei care reflectă apariţia unei divergenţe acute, probabil de importanţă istorică, faţă de aceasta, şi cei care s-ar putea dovedi utili ca termeni de comparaţie pentru cititor.
 
Iată ce cuprinde deci dicţionarul:
a) termeni şi idei introduse sau dezvoltate iniţial de Jung (spre exemplu, individuare);
b) termeni şi idei din uzul general al psihodinamicii, dar folosiţi într-un mod specific de către Jung (spre exemplu, simbol);
c) cuvinte obişnuite folosite de Jung într-un sens specific (spre exemplu, totalitate);
d) termeni importanţi introduşi şi dezvoltaţi de către alţi psihologi analitici (spre exemplu, axa eu-sine). În general, au fost incluşi numai termenii de acest fel apăruţi în engleză;
e) termeni psihanalitici (în limitele consideraţiilor menţionate în paragraful precedent - spre exemplu, proiecţie).
 
O altă modalitate prin care cititorul se poate orienta în acest dicţionar este următoarea. Unele articole trimit la etosul sau la ideologia lui Jung (spre exemplu, metodă reductivă şi metodă sintetică).Altele se ocupă de teme centrale ale psihologiei analitice (spre exemplu, incest).Altele acoperă idei teoretice importante ale lui Jung (spre exemplu, arhetip).În sfârşit, termenii tehnici beneficiază de o definiţie specifică (spre exemplu, persona).
 
Trebuie de asemenea reamintit faptul că psihologia analitică, la fel ca psihanaliza, îmbină trei aspecte diferite: ea este o modalitate de investigare şi explorare a vieţii inconştiente, un corpus de cunoştinţe teoretice şi o metodă de tratament.
 
Fiecare disciplină îşi creează propria sa terminologie, iar psihologia abisală nu face nici ea excepţie de la această regulă. Speranţa noastră este că, prin explicarea înţelesurilor termenilor cuprinşi în acest jargon, terminologia analitică va prinde viaţă. Cuvintele şi ideile sunt organisme vii; ele cresc, decad, se modifică. Ele îi leagă pe indivizi sau îi fac să se despartă. Vorbesc în numele psihicului şi pot fi dăunătoare psihicului.
 
Autorii acestei cărţi au pornit la elaborarea ei pe baza experienţelor lor comune, dar şi contrastante, de analişti, profesori şi autori. Lupta cu scrisul lui Jung a jucat un rol important în motivaţia lor. Astfel încât, dincolo de rigorile unei întreprinderi didactice serioase, se află un substrat de simpatie faţă de toţi cei care se străduiesc să înţeleagă opera jungiană.
 
(Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut)
   
Dicţionarul cuprinde 192 de intrări. 148 din aceşti termeni au propria lor definiţie, în timp ce ceilalţi 44 sunt definiţi indirect, în cadrul celor dintâi. Cei din urmă sunt marcaţi în cuprins cu un asterisc. Termenii analizaţi şi termenii la care se face trimitere în cadrul definiţiei unor alţi termeni au fost indicaţi prin litere aldine.
 
Pentru o precizie sporită a traducerii, am confruntat textul englez cu traducerile sale în germană (Wörterbuch Jungscher Psychologie, von Andrew Samuels, Bani Shorter und Fred Plaut, Munchen, Deutscher Taschenbuch Verlag GmbH & Co. KG, 1991) şi italiană (A. Samuels, B. Shorter, F. Plaut, Dizionario di psicologia analitica, Milano, Raffaello Cortina Editore, 1987). După cuvântul-titlu, am indicat în paranteze echivalentele sale în engleză (E.), în germană (G.) şi în italiană (I.). De asemenea, există mai multe cuvinte preluate de C. G. Jung ca neologisme culte din latină, greacă sau alte limbi: anima şi animus, coniunctio, imago, libido, mana, mandala, mundus imaginalis, numinos, persona, pleroma, puer aeternus, senex, sizigie, temenos, unus mundus. Ele sunt folosite sub această formă în toate celelalte limbi şi le-am păstrat şi eu ca atare. Pentru a le semnala, le-am notat cu litere aldine cursive şi am indicat în paranteză limba de provenienţă (LAT., GR.).
 
Pentru a uşura confruntările, alături de lista termenilor care alcătuiesc cuprinsul dicţionarului, situată la începutul volumului, am pus în final şi indicii în engleză, germană şi italiană ai termenilor respectivi.
 
Dicţionarul original face majoritatea trimiterilor la seria de Opere complete ale lui C. G. Jung publicată de Princeton University Press. Cum această ediţie este mai greu accesibilă cititorului român, am redat în final, alături de bibliografie, cuprinsul analitic al acestor volume, în limba română.
 
Echivalarea unora dintre termeni a ridicat cîteva probleme. Coroborând variantele lor în engleză, germană şi italiană, am ajuns la următoarele soluţii:
 
Deşi abaissement du niveau mental, sintagmă creată de psihologul francez Pierre Janet, este folosită de Jung în franceză şi este păstrată ca atare şi în variantele în engleză, germană şi italiană ale acestui dicţionar, am tradus-o prin scădere a nivelului mental.
 
Acting out nu l-am redat nici prin "punere în act", care ar fi tradus literal "mise en acte" din Vocabularul psihanalizei al lui Jean Laplanche şi J.-B. Pontalis, şi nici prin "traducere în act", soluţia dată de traducătorii în româneşte ai Vocabularului psihanalizei (Editura Humanitas, 1994), ci prin transpunere în act. (Definiţia dată în volumul de faţă articolului acting out corespunde celei pe care Laplanche şi Pontalis o dau în dicţionarul lor sub articolul "mise en acte", şi nu sub articolul "acting out"). Pentru sintagma complementară acting in, Florin V. Vlădescu (editorul celei dintâi ediţii a acestui dicţionar) propune traducerea simetrică intrapunere în act.
 
Am tradus anxiety (G.: Angst) prin anxietate, şi nu prin angoasă, cum face Vocabularul psihanalizei, care urmează terminologia psihanalitică franceză (F.: angoisse).
 
Association l-am redat, aşa cum fac şi traducătorii Vocabularului psihanalizei, prin asociere, atunci când este vorba de proces, şi prin asociaţie, atunci când este vorba de rezultatul acestui proces.
 
Cure (G.: Kur) are în engleză atât sensul de a trata, tratament, cură, cât şi pe cel de a vindeca, vindecare, sensuri care în româneşte sunt mult mai radical separate între ele; l-am tradus prin tratament, încercând să sugerez că a trata trebuie înţeles şi ca a tămădui, a vindeca.
 
Enactment (tentat o clipă să-l redau prin actualizare sau chiar prin înscenare) l-am tradus prin punere în scenă, care concordă cu germanul Inszenieren şi are un aer de familie cu transpunere în act (acting out), deosebindu-se în acelaşi timp de acesta prin conotaţia de acţiune conştientă (vezi deosebirea făcută în acest volum între punere în scenă şi transpunere în act).
 
Fantasy (G.: Phantasie) a ridicat aceleaşi probleme ca şi cele întâmpinate de Laplanche şi Pontalis în Vocabularul psihanalizei şi, deci, şi de traducătorii acestuia în română. L-am tradus şi eu prin fantasmă.
 
Pentru infancy and childhood nu am găsit soluţie mai bună decât repetiţia copilărie timpurie şi copilărie (pruncie nu ar fi fost un termen suficient de "ştiinţific"). De altfel, şi în germană este vorba de Frühe Kindheit und Kindheit.
 
În concordanţă cu traducătorii Vocabularului psihanalizei, am redat instinct prin pulsiune (spre exemplu, pulsiune de moarte, nu instinct al morţii), atunci când este vorba de o încărcătură de energie psihică, şi prin instinct, atunci când este vorba de o schemă de comportament moştenită.
 
Meaning, care transpune în engleză atât Sinn, cât şi Bedeutung din germană, "sens", respectiv "semnificaţie", l-am tradus prin sens (arhetipul sensului), cum face şi Vasile Dem. Zamfirescu în antologia C. G. Jung, În lumea arhetipurilor, Editura "Jurnalul literar", 1994.
 
Prin participare mistică, am transpus în româneşte, la fel cum am procedat şi în cazul scăderii nivelului mental, sintagma franţuzească participation mystique, preluată de Jung de la etnologul Lucien Lévy-Bruhl.
 
Psyche l-am tradus prin psihic, regretând însă faptul că termenul grec psyché, introdus în limba română ca neologism cult (vezi, spre exemplu, Erwin Rohde, Psyché, Editura Meridiane, 1985), nu este suficient de bine asimilat pentru a constitui un instrument lingvistic maleabil.
 
Self (G.: Selbst) l-am tradus prin sine. A nu se confunda cu sensul pe care îl dă Freud acestui termen; astfel freudianul das Es, echivalat în general în româneşte tot prin sine (cum fac traducătorii Vocabularului psihanalizei), poate fi tradus prin termenul latin id (în triada id - ego - superego) sau prin reflexivul se.
 
De asemenea, pe tot parcursul volumului, am păstrat în original termenul englezesc insight (literal: "privire in interior"). Deşi el este tradus în general prin intuiţie, impresie, cunoaştere de sine, cunoaştere intuitivă, discernământ, înţelegere sau chiar înţelepciune, în psihanaliză el are un sens tehnic foarte precis, acela de descoperire sau relevare a unor conţinuturi latente, care s-ar pierde prin traducere.
 
(Corin Braga)