Fioroasa disciplină

Dincolo de privire şi de omerta
Acestui sîngerînd plictis,
învăţ din nou jocul cel vechi
din adolescenţă (vae victis!)
 
Jocul disciplinat, înţelepciune, negare,
un NU hotărît pînă şi inofensivei închipuiri
a atingerii întîmplătoare...
Cea mai scump plătită
dintre libertăţile necesare.
 
Aveai cîndva un trup, aveai o tîmplă vibrînd
înăuntru şi în afară,
aveai un dar de dat şi o foame fierbinte
ca o picătură scurtă de ceară.
 
Părăsesc cît mai hotărît
- fără rest -
orice milimetru de carne, orice atom,
numai refrenul de sub osul de sticlă
mai are drept de cetate în
privirea ta luminoasă, de om.
 
E mai uşor decît crezi
chiar dacă respiraţia e mult mai greoaie.
O lovitură în plex, un pic de-ameţeală,
te ascunzi un minut şi vomiţi în chiuveta din baie.
 
Înveleşti în tăcere această iubire ca şi cum ai împacheta
într-un sac de cauciuc impenetrabil
un cadavru pentru ora de medicină legală...
 
Cîntecul pe care nu-l vei cînta,
ofrande nedăruite,
ora aurorală în care ţigara se stinge-n balcon,
arzînd degetele ostenite,
bătaia de pleoapă sub care
stă scama de foc, neclintită,
N-o s-o scoţi din corneea suavă
nicicînd. E bine sădită.
 
Nu te îngrijora, e ca mersul pe bicicletă,
controlul revine instantaneu.
Te instalezi în şaua acestui dezastru
şi ţii echilibrat ghidonul nimicului.
Tu eşti una cu bicicleta. Bicicleta
eşti şi tu, sunt şi eu.
 
(6 august 2007)