Atît de desăvîrşită

Doar în centrul tornadei
- se zice -
mai domneşte-o asemenea pace.
În ochiul ei aparent neclintit
care te ţinteşte ca o pompă de vid.
 
Groaza fascinată, difuzată candid
în toate ţesuturile
asemenea corzilor unei harfe
armonic şi surd. În eter
vuietul care te înconjoară, de praf
şi de fier,
vuietul lor
- iubiţi şi urîţi totodată -
e-atît de firesc şi egal, o tornadă
decor.
 
Ţi-ar umple gîtlejul de lacrimi
dacă pacea din ochiul în care te-adăposteşti
nu s-ar revărsa peste tine ca o a doua natură
armură
de explozii cereşti.
 
O singurătate atît de desăvîrşită
- devorînd extatic coarda timpului tău din rărunchi -
numai de tine-ar fi putut fi
dăltuită.
 
Numai tu însuţi ai putut-o clădi.
Pînă şi mila aici e obscenă,
Nici de ea nu ţi mai poţi aminti.
 
Scame, aşchii de oase, ţevi de aspirator,
chipuri stîlcite, ţipete disperate,
decor.
 
Doar în centrul tornadei, neîmbînziţi....
 
(6 august 2007)