Crimă perfectă: Jurnal

Scrisoarea pe care nu ţi-o trimit
e o crimă perfectă, desăvîrşită
de ochiul contemplativ,
jumătate adormit,
un ochi asasin (dar cu pleoapa spăşită).

Să pretinzi că era-i tîrzie
ar fi, evident, o ipocrizie.

Jack Spintecătorul e-un dulce copil
cu ovarele fetelor spînzurate-n borcan.
Mîna mea eviscerează tacticos
la fiecare patru minute, la fiecare
colţ de cafenea
disperarea de peste an...

unghiile mele lucrează frumos,
fără urme, fără resturi pentru legist,
decupînd nerv de nerv, cu adîncă vibraţie
lobul cerebral dereglat şi plexul solar,
diafragma transparentă, picată în admiraţie.

Ochii tăi reci, ţintiţi arzător
de pe masa de tablă zincată
mă privesc cu un soi de uimire trucată:
bucuria ta de a participa la asasinat
cu prefăcută candoare
e generoasă şi de necontestat.

Tăcerea de muzeu mă umple de fiori
iar pe tine te umple de fiere.
Ce curaj, ce eroism, cîtă plăcere!
Ce orgasm deplin pe vîrful de bisturiu
în care explodează această crimă perfectă
despre care - nu-i aşa? -
nici vorbă să-ţi scriu.

(14 august 2008)