Basm

A fost odată cînd eram frumoasă...
A fost odată cînd erai năuc
de aşteptare, foame, neputinţă voioasă,
de spaima fericită a ceva
- cu iminenţa miracolului.
A fost o dată...
cînd tava de jăratec ardea,
cînd măcar în colţul ascuns al sîngelui
scurs
în întunericul grădinii
miracolul se putea întîmpla.

În spatele frunţii mele
răsuflarea ta se învăpăia.
În ceafa ta degetele mele nevăzute
ca mii de furnici
friguroase, din fir de urzici
ţeseau şi ţeseau muzica.

A fost odată cînd erai adolescentul tîrziu
ce gestează
otrava dulce a fugii de-acasă.
A fost pe cînd mă credeai Sfînta Vineri
iar eu abia mi-adusesem aminte
cum sună vraja asta crîncenă,
dureroasă.

Pitiţi ghemuit în podul cu jucării,
împărţeam pe tăcute
jocul de-a scara furată.
Eu puteam să nu fiu.
Tu puteai fără sfîrşit să tot fii.

În visul ăsta eram prima dar şi ultima roată.

Şopteai:
"Ştii bine cum se termină orice minune!"
Şopteam la rîndu-mi:
"Trage de timp, trage de timp
înc-o secundă,
nu-mi spune!"

Şapte feluri spintecate, sîngerînde
de a fugi sănătos de acasă.
A fost odată cînd parcă
cînd totuşi
cînd incredibil
cînd desăvîrşit
cînd sinucigaş şi vesel
mă vedeam încă frumoasă.

(11 mai 2013)