un deşert cambogian de oase aproape calcinate
peste care tălpile mele cuminţi şi însîngerate
se zdrelesc noapte de noapte, atent.
De cînd taci, mi-am extirpat cu delicateţe
milimetrii armonici ai corzilor vocale
cu o forfecuţă ascuţită, pentru pieliţe,
şi fredonez în memorie vibraţiile astrale
ale tăcerii tale de cinema autentic, verist,
care lasă loc umbros oricărui asasinat.
Năuc ca un viţel iute de picior, ai evadat
de la abator
în tîrgul de peşte.
Mă dau lunetist.
Care te ţinteşte.
Cînd, de fapt, Făt frumos a luat-o la sănătoasa
peste şapte ţări şi şapte oceane cu meduze
iar tăcerea din spatele calului său
le face pe Sînziene mumele pădurii,
plescăind ritmic şi fără zgomot din buze.
De cînd taci, aerul continentului s-a făcut melasă
pe care-o conserv zadarnic în borcane de-argint.
În cap, crozile galaxiilor mi se-ntind
şi de ele, fără sonor, ascut temeinic o coasă.
(mai 2014