Cuvânt înainte la Geamantanul Hanei. Din ororile Holocaustului

Citiţi un fragment din această carte.


Karen Levine este producătoare radio şi a lucrat mai bine de 25 de ani la emisiunile postului CBC. A obţinut multe premii pentru documentarele ei, inclusiv două Premii Peabody, considerate echivalentele Premiilor Oscar în industria radiofonică. Iniţial, Karen a creat Geamantanul Hanei ca pe un documentar radiofonic, pentru ca ulterior să-l transforme într-o carte. După lansarea cărţii, ea a fost invitată să se întâlnească cu copii din Japonia, Australia, Franţa, Germania, Anglia, Statele Unite şi, bineînţeles, din Canada. Locuieşte la Toronto cu partenerul ei de viaţă şi cu fiul ei.
O remarcabilă poveste adevărată, bestseller internaţional şi o carte mult îndrăgită, care îndeamnă la o reflecţie adâncă asupra unui trecut ce nu trebuie uitat.

În martie 2000, un geamantan a sosit la un centru educaţional despre Holocaust, pentru copiii din Tokio. Pe exteriorul lui, scria cu vopsea albă: Hana Brady, 16 mai 1931 şi Waisenkind - cuvântul german pentru "orfan".

Copiii care au văzut geamantanul au pus o mulţime de întrebări. Cine fusese Hana Brady? Ce se întâmplase cu ea? Ei au dorit ca Fumiko Ishioka, custodele centrului, să afle răspunsurile. Într-o călătorie plină de suspans, Fumiko a căutat indicii în Europa şi America de Nord. Misterul geamantanului a purtat-o cu 70 de ani în trecut, iar ea a descoperit cu oroare tragedia unei familii a cărei viaţă fericită într-un orăşel cehoslovac a fost distrusă de invazia naziştilor.

Aceasta este povestea care a declanşat succesul uimitor al Geamantanului Hanei. De la prima sa ediţie, în 2002, cartea a obţinut mai multe premii decât orice altă carte canadiană pentru copii din ultimii 30 de ani. A fost tradusă în zeci de limbi şi a schimbat mii de vieţi.


O moarte timpurie este întotdeauna un eveniment foarte trist, şi cu atât mai mult moartea unui tânăr, a cărui viaţă promite atâtea pentru viitor. Există multe istorii sfâşietoare de pierderi ale potenţialului uman în tragedia Holocaustului... În minte ne apare imediat Jurnalul Annei Frank, dar Geamantanul Hanei uneşte între ele mai multe lumi. Este relatarea remarcabilă şi emoţionantă a felului cum curiozitatea copiilor japonezi a inspirat-o pe Fumiko Ishioka, profesoară la Centrul despre Holocaust Tokio, să pornească în anul 2000, la jumătate de secol după Holocaust, într-o căutare epopeică, pentru a conferi "viaţă" unui nume care apărea pe un geamantan dat uitării - unul dintre miile de geamantane confiscate în lagărul morţii de la Auschwitz.

În mod extraordinar, geamantanul acela modest le-a îngăduit copiilor din toată lumea să afle prin intermediul Hanei povestea teribilă a celor întâmplate şi în acelaşi timp să-i îndemne să ţină seama de avertismentele istoriei. Povestea Hanei ne reaminteşte tuturor să fim mereu vigilenţi faţă de neomenie, prejudecăţi, intoleranţă şi consecinţele teribile ale tăcerii, indiferenţei şi apatiei.

Cartea aceasta va fi un instrument util pentru profesorii din Africa de Sud, care predau unor copii foarte îndepărtaţi în timp şi spaţiu de evenimentele groaznice ale Holocaustului. Nimeni nu poate pricepe cu uşurinţă persecutările şi morţile a milioane de oameni. Putem înţelege dimensiunile tragediei numai prin intermediul poveştilor personale. Hana a provenit dintr-o familie obişnuită de evrei şi, ca orice fată, a avut speranţele sale modeste şi visuri de viitor. Viitorul acela i-a fost însă negat, pur şi simplu din cauza originii, nu pentru vreo faptă a ei sau a părinţilor ei. Tinerii de aici, din Africa de Sud, vor putea să se identifice cu visurile Hanei şi să recunoască legile discriminatorii votate împotriva familiei ei, să recunoască excluderea ei din societate, întemniţarea părinţilor şi necesitatea asumării de responsabilităţi proprii adulţilor cu mult înainte ca aşa să fi fost firesc. Toate acestea vor rezona cu tinerii sud-africani, pe măsură ce ei vor învăţa despre propria lor istorie plină de suferinţe. Luptându-ne cu greutăţile născute din clădirea unei Africi de Sud noi, cartea aceasta ne va ajuta să ne amintim că toţi oamenii trebuie să fie preţuiţi şi consideraţi valoroşi, indiferent de deosebirile dintre ei, şi că, doar prin această atitudine, vom crea finalmente o societate mai omenoasă şi mai dreaptă.

Hana şi-a dorit să devină profesoară. Cu certitudine, prin cartea aceasta micuţă, visul ei s-a realizat.

(Arhiepiscop Emeritus Desmond Titu, preşedinte al Fundaţiei sud-africane pentru studiul Holocaustului)

Geamantanul Hanei este o poveste adevărată care se petrece pe trei continente de-a lungul a aproape şaptezeci de ani. Ea aduce laolaltă întâmplările prin care au trecut o fetiţă şi familia ei din Cehoslovacia în anii 1930-1940, o tânără şi un grup de copii din Tokio, şi un bărbat din Toronto, în vremurile moderne.

Între anii 1939 şi 1945, planeta noastră a fost cuprinsă de război. Dictatorul nazist Adolf Hitler dorea ca Germania să conducă întreaga lume, iar în centrul planurilor sale figura eliminarea brutală a evreilor de pe faţa pământului. Pentru a scăpa de "duşmanii" lui, Hitler a înfiinţat în toată Europa zeci de lagăre, numite "lagăre de concentrare". Femei, bărbaţi şi copii evrei din aproape toate ţările de pe continent au fost deportaţi; au fost smulşi din locuinţele lor şi trimişi în aceste lagăre, unde au fost supuşi unor suferinţe îngrozitoare. Mulţi au murit din cauza foametei şi a bolilor. Majoritatea au fost omorâţi. În aceste lagăre ale morţii, dar şi în alte părţi - unde slugile lui Hitler i-au îndeplinit planul sinistru -, au fost ucişi şase milioane de evrei, dintre care un milion şi jumătate au fost copii.

În 1945, războiul a luat sfârşit şi întreaga lume a aflat despre ororile petrecute în lagărele de concentrare. De atunci, oamenii au încercat să înţeleagă mai multe despre ceea ce în prezent este numit "Holocaust", cel mai sinistru exemplu de crime în masă - sau genocid - din istoria omenirii. Cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva? Cum ne putem asigura că nu se va mai repeta niciodată?

În Japonia, un stat care a fost aliatul Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, atenţia acordată istoriei Holocaustului este relativ recentă. Un donator japonez anonim, care a dorit să contribuie la toleranţa şi înţelegerea între popoare, a decis că era important ca tinerii din Japonia să cunoască mai multe despre acest capitol al istoriei mondiale. Prin eforturi proprii, el a înfiinţat şi a dotat Centrul de Resurse şi Educaţie despre Holocaust din Tokio, care este dedicat acestui scop.

La un Forum al Copiilor despre Holocaust, care a avut loc în anul 1999, două sute de elevi din şcoli din Tokio s-au întâlnit cu Yaffa Eliach, supravieţuitoare a Holocaustului. Ea le-a povestit cum aproape toţi evreii din satul ei, tineri şi bătrâni, au fost omorâţi de nazişti. La sfârşitul prelegerii, Yaffa le-a reamintit că aceia care deţin puterea de "a asigura pacea în viitor" sunt copiii. O duzină de copii japonezi i-au primit cuvintele cu braţele deschise şi au înfiinţat gruparea "Small Wings" ("Aripioarele"). În prezent, membrii acestei grupări, cu vârste cuprinse între opt şi optsprezece ani, se întâlnesc lunar. Ei publică un buletin informativ, ajută la desfăşurarea acţiunilor din Centrul de Resurse şi Educaţie despre Holocaust din Tokio şi se străduiesc să atragă interesul altor copii japonezi asupra istoriei Holocaustului. Ei sunt îndrumaţi de Fumiko Ishioka, directoarea Centrului Holocaustului.

Geamantanul - geamantanul Hanei - este o cheie pentru succesul misiunii lor. În interiorul lui se găseşte o poveste plină de tristeţe, dar şi de bucurie, un memento al brutalităţilor trecutului şi al speranţelor pentru viitor.

(Karen Levine)