A traduce

A traduce, între altele, e atunci cînd consulţi dicţionarul chiar şi pentru cuvintele cele mai uzuale, poate mai ales pentru ele. Pentru că "limba", "limbile" nu există, sînt nişte ficţiuni rezultate printr-o (comună de altfel, uzuală ea însăşi: metafizica ca dublare cacofonică, ca încurajare a simţului comun) operaţiune de substanţializare, de "trecere" economic-idealizantă, schematizantă la substanţă, de ipostaziere şi chiar de personificare animistă. O limbă este un repertoriu, un set de resurse, de posibilităţi şi de "pete oarbe", dar mai ales, în ea însăşi, un cîmp de traducere: limba e (in)intraductibilitatea, traductibilitatea-in, limba se traduce în ea însăşi, există ca traducere-vorbire ("parole") în act. Cînd traduc, tocmai ca să traduc, adică tot timpul şi uneori în sens restrîns, literal, propriu-zis, cînd traduc, aşadar, uit ambele limbi, şi pe cea din care traduc, şi pe cea în care traduc, uit orice limbă, uit ficţiunea sunstanţializată şi ipostaziantă, fetişizantă, a "limbii" şi a "limbilor" - deci uit şi traducerea, că traduc: nu există traducere; între limbi nu există traducere; nu între limbi există traducere, se traduce, traducem. Nu există traducere între limbi, traducere nu se face între limbi, dintr-o limbă în alta, de la o limbă la alta, ci între idiomuri singulare, între utilizări-spre-utilizare: se poate traduce dintr-o limbă în alta tocmai şi numai pentru că limba însăşi e traducere în act şi latentă. Cînd traduc nu traduc dintr-o limbă în alta, ci traduc utilizări pragmatice, un idiom singular care e opera, gîndirea(-traducere) a unui autor. Nu există limbi, doar idiomuri, utilizări. Iar a traduce înseamnă a face disponibil, a da (mai departe, pe linia de producţie infinită) spre utilizare-subiectivare (vorbire, re-idiomatizare).  

Traducem traduceri.