13.10.2014
Am 16 ani şi ador cafeaua. O ador, da! Îmi place mai ales cînd mama, înainte de vreo teză, după ce stau toată noaptea trează, deschide uşa de la camera mea şi mă cheamă la micul dejun. Nu pot să nu zîmbesc, mirosul de cafea e atît de puternic, că mă transport somnambulă pînă la bucătărie.
"Mmmmmmm! Mamă-mamă, cafiaaaaa!" şi imit animăluţele din desenele animate care sînt purtate de cîte vreun miros îmbătător. Mama rîde. Are un rîs tare frumos şi jucăuş. "Şşşş, o să-l trezeşti pe tata."

Pe masă stă o cafea mică, lîngă un biscuiţel pus pe farfurioară. M-a trezit cu o jumătate de oră mai devreme să pălăvrăgim un pic ca să mă liniştească şi să mă "trezesc bine" cum zice ea. E important să te trezeşti bine, zice, şi-mi face cu ochiul. Jumătate din teză depinde de asta. Nu o interesează foarte tare nota de la teză pentru că are încredere în mine.

Îmi mai place cînd ne jucăm, din cînd în cînd, de-a prietenele. Se întîmplă cînd "rupe" cîte o duminică din deplasările ei. Ne punem părul pe bigudiuri, ne facem unghiile ca la salon - e foarte pricepută - şi cafeaua fierbe somnoros pe aragaz. O descîntă, îi cîntă şi-mi spune că ea face cea mai bună cafeluţă din lume pentru că are un ingredient secret. Chicoteşte şi-şi duce degetul la buze. Eu ştiu că e o picătură din dragostea ei pentru mine acolo. Din toată dragostea pe care nu poate să mi-o arate cînd e plecată cu lunile de lîngă mine. După-amiezele cele mai fericite din viaţa mea le savurez încet, cu fiecare sorbitură din cafeluţa aceea. Ca să-mi ajungă dorul şi pentru alte luni de despărţire.

Cînd mama nu e acasă, tata nu face cafea. Am făcut eu în schimb într-o dimineaţă şi tata a venit furios în bucătărie şi a făcut o criză, să nu mai îndrăznesc, că îl enervează la culme mirosul ăsta şi să beau ceai negru dacă vreau să mă energizez. Aşa cum face el. Eu cred că i se face prea dor de ea. Că nu se dă în lături să bea din cafeaua pe care o pregăteşte mama. Cînd în casă e miros de cafea, înseamnă că mama e lîngă noi.

*
Cînd am intrat azi dimineaţă în şcoală am văzut automatul. Se zvonea de multă vreme că o să apară aşa ceva în şcoală. Primele ore au trecut de parcă le-a născut dracul pe pămînt, încet şi fără vlagă. Nu m-am gîndit decît la cafeluţa pe care o să o beau în pauza mare. Am trecut graţios pe lîngă un 3 pentru că nu eram atentă la oră.

Gata. Mă uit la femeia de pe fotografie cu cana în mînă, zîmbind ademenitor. Parcă ar spune că a pus un ingredient secret şi că pentru un leu poţi savura cea mai bună cafea din lume. Nu seamănă deloc cu mama, dar nu contează şi ştiu că nu e cea mai gustoasă cafea din lume. Dar după ce o să iau paharul, o să inspir uşor aroma aia şi mama o să fie cîteva secunde lîngă mine.

Gata! Leuţul e acolo, maşinăria aşteaptă cuminte comanda mea. 1 - cafea scurtă, 2 - cafea lungă, 3 - cafea cu lapte...
- Hei, ce te holbezi atîta? Ia-şi ciocolata şi gata!

Nici nu am simţit cînd a apărut profa lîngă mine. Îi văd privirea rece şi e evident grăbită. Nu e la clasa mea. Mă dau deoparte repede.
"Puteţi să comandaţi dumneavoastră înaintea mea, dacă vă grăbiţi şi-mi daţi o bancnotă şi..."
- Hai lasă astea, selectează ce vrei şi du-te.

O simt că nu-i convine deloc că stă la coadă după mine.
"Aş vrea să plec, dar bănuţul meu e în aparat şi altul nu mai am."
- Ce-ai înţepenit aşa, dragă? Doamne, nu ştiu ce faceţi cu minţile voastre, că nu-s în cap! Cum a apărut aparatul ăsta v-aţi şi înfiinţat buluc pe el. Nu vă mai ajunge.

Nu înţeleg totuşi de ce e aşa de revoltată. Mă uit în jur văd că "buluc"-ul sînt numai eu.
"Imediat, imediat!" Apăs repede 2. "Aş fi vrut fără zahăr..."
- Cafea?
"... dar nu mă mai complic."
- Cafea? Tu îţi iei cafea?
"Da." Aud zgomotul făcut de păhăruţul ce a căzut cuminte în locaşul lui
- Ai selectat cafea. Tu chiar vrei cafea?

Dau uşor din cap. Clanc! Bîzzzzzzzz.
- Cum să bei cafea? Automatul ăsta e aici nu ca să-şi ia elevii cafea. Elevii îşi pot lua o ciocolată sau un ceai, înţelegi?
"Dar mie îmi place cafeaua". Bîzzzzzzzzzz!
- Ce vîrstă ai? Cinşpe, şaişpe, nu mai mult!
"Mama mă lasă..."
- Cum să bei cafea la vîrsta asta? Da' unde te trezeşti, în bar? Poate şi o votcă să vă dea aparatul ăsta ar fi foarte bine, nu?
"Dar nu merg prin baruri, că eu..." Bîzzzzzzzz!
- Cafeaua e pentru profesori. Elevii e normal să bea ceai sau ciocolată.
"Aţi mai spus asta o dată." Clanc! "De ce nu l-aţi pus în cancelarie, dacă e doar pentru profesori?" Clac-clac!
- Ai auzit?
- Dar e pe hol, credeam că...
- Normal că ai crezut, pentru că voi nu mai aveţi reguli, nu mai ştiţi ce e respectul şi ce vi se cuvine de fapt.
"Dar mi-e poftă..."
- Mîine-poimîine o să-i vedem pe ăia mici de-a cincea cum îşi iau şi ei cafea. Că sînteţi din ce în ce mai aiuriţi şi aveţi senzaţia că tot ce zboară se mănîncă. Ia-ţi cafeaua, ce stai?
"Ce frige!"
- O să vedem cum o să fie, nu e normal să bea copiii cafea în şcoală.
"Ah, ce frige!!!" Dar nu mai scot un şerveţel, ca sa nu mai pierd timpul, ca să fug cît mai repede. Merg cît se poate de atent, ferindu-mă de ceilalţi. O să ajung în clasă, o să beau şi o să uit episodul ăsta penibil.
"Nu mai iau cafea cît trăiesc în şcoala asta!"
- E fierbinte?

Mă uit la ea, uimită de schimbarea bruscă de ton. Realmente o interesează! Probabil pentru că e vorba de viaţa ei! Aş putea să-i spun că nu e fierbinte deloc, apoi să mă ascund după colţ şi să aştept urletul de durere care m-ar mîngîia pe suflet. Cu puţin noroc, ar vărsa cafea pe ea. Ar fi tare. Cel puţin fun.
- Tu n-auzi ce vorbesc?

Şi o văd. Îi văd privirea rece şi-mi dau seama cît de uşor i-a fost să-mi toarne toate alea la ureche. Îmi dau seama că mai dureros e faptul că nici nu s-a obosit să mă umilească, n-a urlat, n-a făcut scandal sau vreo criză "îndreptăţită". A vorbit cu o voce rece, monotonă care a făcut să pară că totul e normal, că aşa trebuie să fie. Că ea are dreptate. Că ei, profesorii puncte-puncte şi noi elevii alte puncte-puncte. Ca un tic-tac ucigător al simţurilor. Se uită la mine şi simt că nu exist.

Mă rog fierbinte să nu-mi fie profesoară în următorii ani. Nu ştiu ce predă, nici nu ştiu bine cum o cheamă. Nu mă cunoaşte, nu ştiu în ce clasă sînt. Sigur o să mă uite după ce o să se îndrepte spre cancelarie. Mă îngrozesc la gîndul că aş putea să mai văd privirea asta şi la ore. Mă îngrozesc că prin glasul ăsta ar ajunge la mine lecţii, teme. Că singurele dovezi ale trecerii mele prin lume ar putea fi doar nişte dîre de cerneală albastră pe hîrtie de caiet, întrerupte sau aprobate din cînd în cînd de semne roşii. Tac şi o privesc cum îşi aşteaptă la rîndul ei, cafeaua.
- Ei?
"La automatul de răspunsuri: Numărul 2 - întrebarea E fierbinte cafeaua?"
- Da, doamna profesoară, şoptesc.
- Păi aşa zi, ce-o întinzi?

CLAC-clac! M-am întors pe călcîie şi-am tăiat-o de-acolo. Miroase a moarte.

Ajung în clasă, îmi pun cafeaua pe bancă şi o privesc. Mai am 15 minute de pauză. O să le petrec cu mama mea. Miros cafeaua şi sorb o înghiţitură. Închid ochii şi mama îmi zîmbeşte. Mă agăţ de imaginea ei şi uşor-uşor privirea rece de adineauri dispare din sufletul meu.

Mîine o să-mi dau întîlnire cu mama la prima oră, nu mai aştept pînă la pauza mare.

Notă: Lenuş Teodora Moraru este coordonatoarea Atelierului de Teatru, Botoşani, care prezintă pe 23 octombrie 2014 la Bucureşti o reprezentaţie extraordinară a spectacolului a little drop of HAMLET. Detalii aici.

1 comentariu

  • Felicitări
    Dumitru Cristi, 13.10.2014, 21:29

    Un text foarte inspirat care descrie cu originalitate și delicatețe o realitate hâdă.

Publicitate

Sus