Lacrimi în ochi de bărbat

Cu toate că era o după-amiază de octombrie cam răcoroasă, parcul Central din Braşov a fost plin. Unii au venit aduşi de copiii doritori să se caţere pe jucăriile din parc. Câţiva turişti au găsit aici locul ideal pentru a admira cavalcada de culori a toamnei. Perechile de îndrăgostiţi şi membri clubului de şah semnează oricum condica indiferent de vreme, poate doar o furtună îi poate alunga de aici. Reporterele lui Radio Şanţ înarmate cu ace de tricotat nu sunt chiar atât de fanatice, având în vedere că sunt destul de abile în a găsi alternative pentru locuri de emisie-recepţie, iar soarele cu dinţi nu le-a dat suficiente motivaţii.

O tânără care împingea un cărucior cu un copilaş plecat în lumea viselor a înconjurat de două ori parcul încercând să găsească o bancă liberă. Degeaba. Într-un final a zărit una pe care stătea doar un bărbat de vreo treizeci de ani, care-şi ţinea coatele pe genunchi, şi-şi ascundea faţa între mâini, vizibil măcinat de gânduri. După ce s-a răzgândit de două ori, neavând prea multe alternative, s-a apropiat de el şi l-a întrebat:
- Îmi permiteţi?

Bărbatul a tresărit. Şi-a descoperit faţa doar pentru a face un gest aprobator cu capul. S-a şi retras un pic mai spre margine, cu toate că nu era necesar. Pe banca de vizavi stăteau patru persoane, fără a se înghesui. După ce i-a mulţumit, femeia s-a aşezat, trăgând căruciorul lângă bancă ca să-i fie la îndemână, dacă va fi nevoie să-l leagăne. A mai aruncat o privire în cărucior, a mai aranjat un pic păturica, mânată de perfecţionismul matern. Întotdeauna este loc pentru mai bine când este vorba de primul născut... A mai trimis un zâmbet către odrasla ei, apoi s-a rezemat cu spatele de bancă, lăsând razele de soare să-i încălzească faţa. Aşa a stat o vreme, dar după ce a mai aruncat o privire în cărucior, a simţit nevoia să se uite către "colegul de bancă", între degetele căruia tocmai s-a scurs o lacrimă. Bărbatul, de parcă ar fi simţit că cineva-l priveşte, a oftat, trăgând adânc aer în piept.

Femeia, cu toate că a făcut eforturi să-şi redirecţioneze propria atenţie, aranjând încă o dată păturica bebeluşului, sau încercând să-şi continue baia de soare, nu putea scăpa de imaginea inedită a omului care plângea în public. Ce-l face să se expună, de ce nu se ascunde cu durerea proprie în locuinţa sa? Sau de ce nu-i mai pasă să fie văzut într-o asemenea postură nedemnă pentru un bărbat? Doliu? Ar plânge probabil în cimitir, nu aici. Ruşine, din cauza căreia nu îndrăzneşte să se ducă acasă? Nu, nu s-ar expune în public, ar simţi acuzele în ochi tuturora. Acest om mai degrabă emană durerea celui care a pierdut totul: locul de muncă, apoi casa a cărui rate nu le mai poate plăti, poate chiar mai mult... N-a mai rezistat tentaţiei şi l-a întrebat:
- V-a părăsit?

Bărbatul şi-a lăsat jos mâna, ca un cavaler învins scutul, permiţând să i se vadă ochii înroşiţi de lacrimi. Arăta ca un copil rămas orfan. Nici acum n-a scos o vorbă, doar a făcut cu capul, un gest firav afirmativ.
- Aţi iubit-o foarte mult...
- A fost marea dragoste a vieţii mele. Practic unica. Aş fi fost în stare să fac orice sacrificiu pentru ea... - a oftat el îndurerat cu privirea ţintită în jos.
- Bărbaţii spun asemenea cuvinte mari doar dacă vor să obţină sau să păstreze ceva. Niciodată nu gândesc serios, când pronunţă asemenea vorbe goale! - a devenit acuzator tonul femeii, care până la acel moment părea foarte empatică. Vizibil, cuvintele bărbatului i-au trezit amintiri neplăcute. - Dar când vine timpul punerii în aplicaţie a promisiunilor femeia descoperă, că multe nu încap în acest "aş face orice sacrificiu pentru tine". Bărbaţii nu sunt dispuşi să renunţe la blonde, la fumat, la băut, la meciul de fotbal, la întâlnirile cu amicii de mai multe ori pe săptămână, la citit ziarul, la obiceiurile proaste, la... şi şirul poate continua la infinit! - a adăugat cu voce amară.

Bărbatul, surprins de tonul acuzator, şi-a întors încet capul spre ea, de parcă voia să se convingă că o zână rea nu a schimbat-o cu Baba Cloanţa.
- O singură dată am depăşit măsura la consumul de alcool. Am promis, că nu o să se repete, şi m-am ţinut de cuvânt. Nu am înşelat-o, nici cu gândul, mai mult, când am văzut-o frustrată, că sunt înconjurat la serviciu de femei, mi-am schimbat locul de muncă. În studenţie eram nelipsit la meciurile lui Poli Timişoara, de când ne-am căsătorit, nu mai ştiu, cum arată un stadion. Am lăsat-o şi să aleagă ea programul preferat la televizor. Ei nu-i plăcea fotbalul, nici pe prietenii mei nu-i simpatiza. Nu-mi mai las pantofii în mijlocul holului, şi nu uit să las capacul WC-ului, cu toate că maică-mea nu a reuşit să mă dezobişnuiască. Nu am lovit-o niciodată şi am lăsat-o să aibă ultimul cuvânt. La ce mai trebuia să renunţ?

Glasul bărbatului era mai degrabă disperat, decât acuzator. Femeia l-a privit îndelung în ochi, el se uita la ea de parcă ar aştepta un răspuns la întrebarea: "Ce am greşit?"
- Aşa-i că nu credeţi?

Tonul acestei întrebări a convins-o pe femeie că bărbatul este sincer, cel mult înfrumuseţează un pic istoria. Sau este convins că aşa s-a întâmplat totul.
- Nu sunteţi un bărbat ca majoritatea.
- Nu ştiu s-o iau ca laudă sau din contră... Dar nu mi-aţi răspuns la întrebare... Spuneţi-mi, ce-şi doreşte o femeie, când îşi caută un partener de viaţă?
- Delicateţe. Iubire. Onestitate. Un partener atent, care va fi înţelegător şi în momentele ei capricioase, un bărbat pe care se poate baza, lângă cine se simte în siguranţă, care va fi un bun tată...

Bărbatul iar şi-a ascuns faţa după mâini, de parcă nu suporta privirea ei în timpul acestei mărturisiri.
- La început a fost ca în poveste. Am trăit multe decepţii înainte de a o cunoaşte. Decepţii? Poate acele relaţii au existat doar în visurile mele. Nu au fost reciproce. Dar ea m-a învăţat ce înseamnă dragostea... Atunci am spus prima dată acea frază, pentru care aţi ridicat tonul... Îmi pare rău, dacă...
- Da, mi-a trezit amintiri neplăcute, dar să rămânem la problema dumneavoastră. Continuaţi... - a răspuns femeia, sesizând, că acest bărbat chiar măcinat de durere a fost în stare să observe schimbarea ei de atitudine. În timp ce îl asculta a încercat să testeze în ce măsură corespundea partenerul său de discuţii criteriilor enumerate de ea. A dovedit chiar aici, că poate fi atent cu o parteneră. Chiar dacă este doar jumătate adevărat din ceea ce a povestit, este înţelegător, tandru şi în stare să facă sacrificii. Sinceritatea este o problemă spinoasă, acum pare că este, dar dorinţa de a fi acceptat, de multe ori împinge omul să joace teatru, să pară "mai perfect" decât este. Poate şi închide totul în sine pentru pacea în familie... Copii nu are, dar totuşi pare a fi un familist. Nu are obiceiuri proaste, nu este afemeiat...
- Să nu credeţi, că a venit totul ca un fulger din cerul senin... - a continuat el fără să-şi descopere faţa. - În ultimul timp am avut destul de multe controverse. Am crescut într-o familie, în care exista muncă de femeie şi de bărbat, în care bărbatul sub papuc era ţinta dispreţului. Am trecut peste aceste prejudecăţi. Locuind într-un apartament în condiţiile în care şi femeia lucrează tot opt ore pe zi, un bărbat trebuie să preia o parte din treburile gospodăreşti. La început am preluat doar activităţile mai grele, cumpărăturile, curăţenia, apoi am început s-o ajut şi la spălatul vaselor şi la gătit, mai ales dacă soseam eu mai repede acasă - a oftat îndelung, plin de durere. - Dar cu cât o ajutam mai mult, cu atât primeam mai multe critici. Cu cât mă străduiam mai mult, cu atât mai aspre.
- Poate încă nu este pierdut totul... - a încercat femeia să-i dea speranţă, dar bărbatul a întrerupt-o, privind-o direct în ochi.
- Nu există poate. A plecat, şi nu se mai întoarce. Nu m-a înşelat, ci m-a părăsit. Şi-a luat toate lucrurile, s-a mutat la un alt bărbat şi a înaintat divorţul.

Pruncul s-a mişcat un pic în cărucior, dar fără a se trezi. A fost o ocazie pentru mamă, să se ridice de pe bancă, şi să aranjeze din nou păturica. A câştigat un pic de timp de gândire.
- Încercaţi să vă prezentaţi ca "Bărbatul Perfect", care a dat totul soţiei sale, şi doriţi să ştiţi de ce v-a părăsit totuşi - s-a aşezat la loc. - Îl cunoaşteţi pe bărbatul pentru care v-a părăsit? Poate personalitatea lui vă dă răspunsul, ce dorea de la dumneavoastră, şi nu a primit.
- Da. Îl cunosc. Este... a fost prietenul meu cel mai bun. - a oftat el din nou. Vorbea parcă pentru trotuar, dar nu s-a mai ascuns după mâini. - Fumează ca un turc, chiar două pachete pe zi. Este mare băutor de bere, uneori nu se abţine nici când conduce maşina. Nevasta l-a părăsit, când a altoit-o. Este un mare microbist, şi nu ar face pentru nimic în lume muncă de femeie. El nu este sub papuc. O femeie să nu-i facă observaţii, că... Este suficient, sau să continui? - s-a uitat din nou la partenera de discuţii

Auzind caracterizarea, femeia a făcut ochi mari. Apoi a recunoscut în sine: un asemenea bărbat nu i-ar trebui...
- Aţi încercat să fiţi "Bărbatul Perfect", pe care şi-l doreşte fiecare femeie, dar pe care nici una nu l-ar suporta. Spuneţi-mi, de ce vă doare că o asemenea femeie nerecunoscătoare v-a părăsit? Ar trebui să vă bucuraţi că aţi scăpat de cea care nu vă merita dragostea. De ce aţi ţinut totuşi la ea? De ce nu aţi părăsit-o dumneavoastră? Vă spun. Din egoism. Cu cât era mai greu de cucerit, cu atât o doreaţi mai mult. Altruismul dumneavoastră nemărginit a fost ca un târg. Orice aţi fi dat pentru dragostea ei, ar fi avut valoare neglijabilă pe lângă ceea ce aţi fi putut primi. Ar fi fost un târg bun... Aţi afirmat că i-aţi dat tot ce v-a cerut. Da, astfel aţi încercaţi s-o mituiţi ca să vă iubească. Dar oare i-aţi dat şi ceea ce şi-a dorit?
- Ce credeţi că nu i-am oferit? Ce îşi dorea?
- Dragostea nu se rezumă la a da, a oferi ceva, ci este o relaţie care fără reciprocitate degenerează în egoism. Este necesar să şi ceri şi să şi primeşti. Aparent i-aţi oferit totul, şi luna de pe cer, dar în acelaşi timp aţi privat-o de cea mai mare bucurie a femeii, să vă ofere ceva, să facă pentru dumneavoastră sacrificii, să-şi poată exprima dragostea pentru dumneavoastră. Probabil a devenit atât de critică din disperarea de a găsi acea limită, pe care încălcând-o, dumneavoastră i-aţi fi spus: "Până aici, dar nu mai departe!" Atunci ea v-ar fi putut da ceva, ar fi putut renunţa la ceva, ar fi putut să dovedească, că vă iubeşte. Dragostea neexprimată a degenerat în ură. Detesta tot ceea ce o priva să-şi exprime şi să simtă dragostea pentru bărbatul pe care o dorea pe un piedestal, ca să-l poată admira şi iubi ca pe un sfânt. Altruismul dumneavoastră îl percepea mai degrabă ca pe un asediu decât ca dragoste. Probabil din această cauză a fugit cu un bărbat, care era opusul dumneavoastră.

În timp ce bărbatul şocat de cuvintele femeii încerca să digere cele auzite, femeia s-a ridicat de pe bancă, a împins căruciorul pe trotuar, apoi cu o privire nehotărâtă s-a uitat spre bancă. Ar trebui să-şi ia rămas bun, dar cum? Privirea celor doi s-au întâlnit. Din a ei emana dilema: cum să-şi ia rămas bun de la acest necunoscut? A lui arăta disperare, dorinţa de a o ţine pe loc. El a spart tăcerea, ridicându-se de pe bancă, făcând un pas în direcţia ei.
- Vă rog să nu plecaţi încă...

Femeia i-a zâmbit.
- Nu-i rău pentru început. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce am învăţat de la dumneavoastră în această după masă.
- Poftiiim? - a făcut ochi mari bărbatul.
- Da, aţi înţeles bine. Vă mulţumesc, că m-aţi ajutat să formulez tot ceea ce v-am spus. Fără a vă asculta povestea, nu reuşeam să trag aceste concluzii. Nu vă supăraţi, dar trebuie să plec. Trebuie să pun în aplicare tot ceea ce am învăţat azi de la dumneavoastră.
- Cum?
- Până ce ajungem acasă, se va trezi. Îi dau să mănânce, apoi mă machiez, şi mă aranjez. Când soţul meu soseşte acasă de la muncă, îi arăt unde este prânzul, pe care poate să şi-l încălzească singur, îi pun odrasla în braţe, doar este şi al lui, apoi plec la prietenele mele la o cleveteală. Nu am fost de când am născut... Credeţi că numai dumneavoastră comiteţi asemenea gafe?