Cărţi de referinţă

Am prezentat data trecută Bienala de arhitectură, zisă naţională. Ei bine, iată că, fix în ziua de închidere a ei, după multe discursuri destul de lungi şi festivisme destul de impalatabile, care aminteau de vremuri pe care le credeam revolute, am primit şi catalogul care reţine, pentru când va fi de citat ceva despre această bienală, sau despre vreunul din autorii ei, ceea ce este de reţinut şi de citat. Este un document sec, care consemnează document cu document expoziţia, pe autorii reţinuţi, unde găsiţi citate şi motivaţiile membrilor juriilor (motivaţii care, în festivităţi, de atâta vorbit despre orice altceva, nu avuseseră loc). Mi se pare un document serios, bine articulat, bine editat şi, pe deasupra, cum sunt cărţile pentru arhitecţi, plin cu fotografii. Când o astfel de carte dă seama despre starea la momentul 2014 a arhitecturii din România pe care arhitecţii au găsit-o expozabilă, mi se pare că este, în plus, un document îmbucurător, care pare să marcheze o ieşire din adolescenţă (una întârziată). Când, însă, alăturăm acestui document arhitectura care NU este destinată expunerii de către arhitecţii ei, lucrurile sunt ceva mai triste: această din urmă cantitate de construcţii nu este neapărat mult mai slabă decât prima, fiind, evident, mai tărcată valoric. În plus, este copleşitoare cantitativ faţă de cealaltă şi, în plus, mi se pare că ea ocupă cele mai vizibile locuri urbane. Sau, ca să reformulez: arhitectura expusă şi, mai ales, cea nominalizată şi premiată, nu produce efecte urbane fie datorită scării (reduse), fie datorită poziţiei (în margini rezidenţiale de oraş, pe câte vreun loc important peri- sau extra-urban), fie datorită materialelor mai degrabă paupere. În aceste condiţii, să nu ne mirăm dacă de imitat se imită banalul sau chiar infra-esteticul.

Dar mi-am propus să vorbesc astăzi şi despre lucruri de calitate. Primul discurs este cel despre două serii de prea-frumoase cărţi, scoase de Editura Paideia care, ca să nu moară, produce în valuri obiecte frumoase, cărţi pe hârtie manuală şi multe, multe alte lucruri nu departe de arta cărţii (www.paideia.ro, www.cadouriculturale.ro, www.cadourialese.ro). Iată, de pildă, seria Mănăstiri ortodoxe româneşti, pe un format aproape de buzunar, foarte zvelt, cu fundal negru şi imagini de copertă extrem de elegante şi un tiraj aparte. Cu o privire istorică, în texte scrise de Radu Lungu, ţara - pe provincii istorice - şi prezenţa românească la Muntele Athos sunt elocvent povestite. Înăuntru găsim doar ilustraţie alb-negru, ilustraţii-document, care acompaniază discursul. Recomand eleganta colecţie tuturor celor care, arhitecţi sau nu (în fond, nimeni nu e perfect!), vor să îşi amintească strict componenta istorică a facerii acestor mănăstiri istorice româneşti şi, mai ales, relaţia ei cu istoria mai amplă a acestor provincii şi a ţării, în ansamblu. Evul Mediu autohton iese consolidat la proba istoricităţii sale tocmai prin descrierea facerii, uneori şi a desfacerilor succesive, de lăcaşuri sacre. Dar, repet, accentul cade pe monumentul istoric, nu pe lăcaşul de cult.

Fără legătură cu arhitectura, o altă colecţie, mai veche, de la Paideia, cea de studii şi eseuri de critică, istorie şi teorie literară. Aceasta, la numărul 58, are, de fapt, un text din şase cărţulii, fiecare găzduind o conferinţă de Jorge Luis Borges. E o poveste cu aceste charlas, taclale superioare, care sunt inedite şi în limba spaniolă şi care se salvează prin mijlocirea unui diplomat român care, prezent la ele, le stenografiază, le confruntă cu o ediţie parţial apărută într-un jurnal argentinian care dă faliment şi iată că, astfel, Editura Paideia redă culturii universale un capitol minor, poate, dar capitol totuşi (textele nu au apărut în ediţia Borges, dar sunt disponibile în România şi în spaniolă şi, iată, şi în română). Poezia sau frumuseţea ca senzaţie fizică, O mie şi una de nopţi, Cărţile şi noaptea, Divina comedie, şi încă două: una despre Buddha şi una despre Torah sunt cele şase broşuri, cu toatele la numărul 58 al colecţiei deja amintite.

În fine, am primit un colet masiv de la dl. Mircea Paşca, istoric al arhitecturii, care trăieşte şi lucrează îndârjit la istoria urbei d-sale: Oradea. Am mai menţionat, cred, una din multele cărţi pe care ni le propune dar care, cumva, reuşesc să nu ajungă nici în bibliografiile de cercetare şi de doctorat ale arhitecţilor. Mircea Paşca face deopotrivă monografii de autori de odinioară ai arhitecţilor care au lucrat (şi) la Oradea, înainte şi după 1918, fără nicio umbră de naţionalism, şi lucrări de sinteză cu privire la etape istorice şi stilistice prezente în urbea, presupun, natală. L-am cunoscut în persoană pe dl. Paşca, în sfârşit, la Bienala de arhitectură şi, într-adevăr, s-a ţinut de promisiunea făcută atunci, aceea de a-mi trimite consistenta şi relevanta d-sale operă de restituire istorică a unui oraş, în perioada sa de trecere la modernitate. Îi mulţumesc pentru darul primit şi promit că voi dărui, mai departe, semnificativa sa donaţie la biblioteca UAUIM, ca să aibă parte şi studenţii, prezenţi şi viitori, de aceste lucrări de referinţă.