Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Povestea valizei tăinuite


Doina Alexandru, un interviu cu Flavia Bălescu

19.12.2014
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Interviu inclus în volumul File dintr-un jurnal interzis, de Corneliu Coposu, ediţie îngrijită de Doina Alexandru, apărut la Editura Vremea, 2014. Flavia Bălescu este una dintre surorile lui Corneliu Coposu.

Doina Alexandru: Care este povestea valizei cu manuscrise?
Flavia Bălescu: Înainte să repovestesc istoria valizei cu manuscrise, aş vrea să-ţi aduc aminte o scenă: eram cu toţii la München, pe terasă, în grădina Galateii Ciorănescu. Cornel, Rodica, tu şi cu mine. În acea zi frumoasă de august, voi tocmai terminaserăţi înregistrările memoriilor pe care ţi le-a lăsat Cornel. Era bucuros şi a spus că ai o minte limpede şi că această limpezime te caracterizează. Apoi a adaugat: "Ce păcat că te-am cunoscut aşa de târziu şi nici măcar de atunci nu am avut răgaz să refac cu tine prăpăditul meu de jurnal pe care l-am ţinut ascuns de Securitate. Noi împreună am fi putut reface fotografia unei epoci. Tot prin înregistrare, fiindcă eu nu mai pot să rescriu sute de pagini." Tu ai răspuns că nu e prea târziu, că puteţi continua să lucraţi la Bucureşti. Cornel te-a privit cu tristeţe şi a zâmbit doar... Au fost ultimele zile senine, atunci, în Germania, la Galateea şi la Mişu Baican, un fel de compensaţie venită la sfârşit...
 
Dar acum să povestesc de valiză. Cum ţi-a spus şi el, Cornel nu a avut niciodată timp...
Cornel nu a avut niciodată timp să scrie ceva da capo al fine. A fost tot timpul ocupat, mai întâi cu Maniu, apoi, după '90, cu P.N.Ţ.-ul. El a vrut să scrie încă din tinereţe biografia lui Maniu - Istoria unui tribun. Legat de această carte, a început să întocmească nişte fişe, utilizând însemnările lui zilnice, pe care le făcuse cât timp a fost împreună cu Maniu. A terminat cartea, dar manuscrisul a fost confiscat la arestare. Fişele ei a reuşit să le marcheze cu o dată, o cifră, le-a făcut teanc şi le-a pus într-o valiză. Înainte să fie arestat, a reuşit să i-o dea în păstrare bunului său prieten Ioan Dumitru - zis Vagonel, un tehnician departe de politică. Vagonel locuia în Bucureşti, pe lângă Opera Română; după care s-a căsătorit şi s-a mutat la soţia lui, pe Calea Moşilor. Apoi, s-a mutat în cartierul Giuleşti, unde a şi murit. El a fost un foarte devotat prieten al lui Cornel; când i-a încredinţat valiza cu documente, Cornel i-a explicat că e vorba de nişte amintiri ce fuseseră folosite pentru Istoria unui tribun şi altele, ce urmau să se transforme într-un jurnal. Când l-a rugat să le păstreze, presimţea că vine arestarea. Erau toate semnele certe!
 
Vagonel a păstrat o bună bucată de vreme valiza la el acasă. Întâmplarea făcea însă ca, de foarte multe ori, ulterior, Securitatea cunoscând relaţiile noastre de prietenie cu Vagonel, aproape de fiecare dată când făcea cercetări la noi, făcea şi la el. După arestarea lui Cornel, veneau securiştii în casă la noi şi căutau acte, hârtii compromiţătoare, iar după două-trei zile se duceau şi la Vagonel şi răscoleau casa. Atunci, Vagonel a hotărât să trimită valiza la o soră de-ale lui, care trăia la Constanţa. A dat-o în păstrare cumnatului său, care a ascuns-o. Acesta era un muncitor fără nici o preocupare politică sau expus la vreo cercetare. Nici nu aflase nimeni de legătura dintre noi. Valiza a stat acolo, ascunsă, o bună, bună bucată de vreme, ani întregi.
 
D.A.: Unde ascunsese valiza?
F.B.: Avea o magherniţă cu porcul jos şi care, deasupra avea un fel de supraetajare, unde ţinea porumbul. Şi, acolo, deasupra coteţului, a ţinut valiza aceasta, că nu-i venea nimănui prin minte să caute acolo.
 
După ce a fost eliberat Cornel din închisoare în 1964, valiza a rămas în continuare la Constanţa. Securitatea începuse să facă din nou percheziţii la domiciliul nostru, în Bucureşti. Cornel era continuu supravegheat. Cu toate acestea, reuşea să-i încredinţeze pe furiş lui Vagonel diverse noi manuscrise referitoare la evenimente istorice din trecut sau prezent. În mod bizar, nu l-a preocupat niciodată să-şi scrie amintirile din detenţie. Despre această perioadă, a făcut doar câteva însemnări lapidare. Mai mult ţi-a povestit ţie în memoriile pe care ţi le-a încredinţat.
 
D.A.: Când a fost recuperată valiza cu documente de la Constanţa?
F.B.: După 1990, prin '93, împreună cu acest Vagonel - care încă mai trăia -, ne-am dus toată familia la cumnatul lui Ioan Dumitru şi am luat, în sfârşit, valiza cu pricina. Bineînţeles că era în stare degradată, după ce stătuse în acel coteţ al porcului, cu acoperişul spart, şi plouase peste ea. Am adus-o acasă; mirosea a mucegai. Cum spuneam, am fost atunci la Constanţa toată familia, împreună cu Cornel. Pe drum, am făcut şi nişte poze. Revista Caţavencu a scris că ne-am dus să ne recuperăm moşiile. Cornel văzuse un câmp de floarea soarelui şi de porumb care-i plăcuse şi a vrut să facem acolo o fotografie. Poza asta a apărut într-un ziar, iar revista Caţavencu a scris: "Aici s-a dus Coposu să-şi ia moşiile şi să facă pop-cornea"! Era în epoca în care Cornel era blamat de toate relele şi calomniat că a fost combinat cu Doina Cornea!
 
D.A.: După ce a recuperat manuscrisele, domnul Coposu le-a revăzut, a mai lucrat asupra lor?
F.B.: Nu ştiu dacă, după ce a recuperat manuscrisele de la Constanţa, a mai apucat să lucreze peste ele după 1993. Nu a fost timp, în cei doi ani după recuperarea valizei. Nu a apucat să le ordoneze, lupta împotriva detractorilor, apoi a venit boala, a venit moartea.
 
Valiza am aruncat-o atunci imediat, iar conţinutul ei a rămas în camera lui Cornel, neatins, ani de zile după moartea lui. Noi nu ne puteam orienta, ştiam că obişnuia să spună: "nimeni în afară de mine nu ar putea să le descifreze ori să se descurce prin ele". În cele din urmă, ţi le-am dat ţie.
 
D.A.: Toate documentele au stat ascunse din 1947 în acea valiză?
F.B.: O parte din aceste documente i-au fost date în păstrare lui Vagonel, în 1947, iar după ce a ieşit din închisoare, Cornel i-a mai dat ulterior în plus manuscrise, fişe ale unor evenimente refăcute din memorie, studii istorice etc. - pentru a le duce în aceeaşi ascunzătoare.
 
D.A.: Cum reuşea domnul Coposu să se documenteze pentru cercetările sale istorice?
F.B.: În urma unor împrejurări complicate, în anii '70, Cornel reuşise să obţină, cu ajutorul domnului Herlea, care era preşedintele Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, ADIRI, o legitimaţie de membru al acestei asociaţii. A fost invitat la mai multe şedinţe ADIRI, unde a şi luat cuvântul. Cu ajutorul acelei legitimaţii, reuşea să intre la Arhivele Statului şi la Biblioteca Academiei, pentru a face o serie de cercetări pentru a-şi completa notele sau a reface ceea ce i se confiscase la percheziţii. Aceasta este şi explicaţia unor versiuni multiple, relativ diferite, ale aceluiaşi eveniment din trecutul îndepărtat, esenţa rămânând aceeaşi. Bineînţeles că cele mai multe documente sunt cele scrise între 1936 (când era încă la Cluj) şi 1947 - data arestării. Atunci scria în libertate. În notaţiile şi fişele scrise după eliberarea din închisoare, era probabil veşnic preocupat să nu ofere probe spre a fi din nou încarcerat. El lucra la serviciu până târziu, iar noaptea citea sau scria. Unele pagini sunt dactilografiate în anii după eliberarea din puşcărie. Avea o maşină de scris înregistrată pe numele Rodicăi, ea fiind până mai târziu în câmpul muncii. Securiştii au fost mereu foarte atenţi la supravegherea lui şi a noastră. Aveam instalate în casă microfoane care înregistrau zi şi noapte toate mişcările şi discuţiile din casă. De altminteri ştii, doar am consultat împreună dosarele lui Cornel de la C.N.S.A.S., unde erau transcrise toate discuţiile din casă, noaptea scriau că "a fost linişte"! Acum, securiştii au d'autres chats à fouetter...!
 
Pe atunci, îi confiscau orice scripte găseau la percheziţii. În primul rând agenda telefonică şi apoi tot ce exista scris. Multe note erau despre 23 August, fiindcă la fiecare aniversare el auzea istoria falsificată şi simţea nevoia să consemneze adevărul, aşa cum îl trăise. De altfel, şi conflictul de la ADIRI, în urma căruia nu a mai fost primit acolo, s-a datorat tot lui 23 August. La o şedinţă dedicată acestei zile, mai mulţi membri au vorbit despre "insurecţia armată" de la 23 August. Atunci, domnul Fotino, directorul de atunci al asociaţiei, a propus să ia cuvântul Coposu, în calitate de martor al acelor evenimente. Cornel a declarat că actul de la 23 August a fost, de fapt, o "lovitură de palat" şi a povestit detaliile reale. Atunci, istoricul Dan Berindei s-a ridicat şi l-a întrebat pe Cornel cum îndrăzneşte să-l contrazică pe tovarăşul Ceauşescu, care afirmă că a fost o insurecţie armată. Cornel a replicat că Ceauşescu a fost greşit informat. După această şedinţă, lui Cornel i s-a comunicat în scris să nu mai apară la ADIRI decât cu invitaţie personală. Bineînţeles că nu i-au mai trimis niciodată vreo invitaţie, eliminându-l de facto, în felul acesta, din asociaţie. Comuniştii înşişi se îndoiau de veridicitatea anumitor mărturii din tabăra proprie. La un moment dat, a venit la Cornel Walter Roman şi i-a citit unele declaraţii făcute de pretinşi martori ai actului de la 23 August, întrebându-l ce părere are despre aceste mărturii. "Toate sunt contrafăcute", a răspuns Cornel. Atunci Roman i-a cerut să scrie versiunea personală, adevărată despre 23 August. Cornel a cerut asigurări că dacă scrie adevărul nu va suporta consecinţe. Roman i-a dat asigurări că nu i se va întâmpla nimic.
 
Odată, Rodica citind o carte a lui Ilie Ceauşescu intitulată Cu 200 de zile înainte a recunoscut pasaje din relatările lui Cornel. În subsolul paginii era marcat doar atât: "material din Arhivele Statului", fără a se menţiona autorul, Corneliu Coposu. Prin urmare, o serie de texte confiscate sau depuse de Cornel la Arhivele Statului au fost utilizate de Ilie Ceauşescu şi poate şi de alţi istorici comunişti.
 
D.A.: Ce credeţi că s-a întâmplat cu monografia Istoria unui tribun?
F.B.: Manuscrisul Istoriei unui tribun a fost ars. Cel puţin aşa i s-a comunicat fratelui nostru când a cerut, după 1990, să i se restituie manuscrisul. I s-a răspuns că a fost ars deoarece a fost considerat a fi "incendiar"! Cât de multe valori documentare s-au distrus din cauza regimului comunist de cenzură! De pildă corespondenţa dintre tatăl lui Maniu şi Simion Bărnuţiu, pe care Cornel o luase de la Bădăcin şi o depusese spre păstrare la Biblioteca Diecezană din Blaj. Culmea ghinionului, biblioteca a ars incendiată de ruşi după intrarea în ţară. Ei au furat din bibliotecă obiectele de preţ, colanul de aur[1] al lui Maniu şi toate decoraţiile găsite. Apoi au dat foc. Prin anii '50, ţigăncile din Blaj vindeau seminţe în cornete din foile corespondenţei dintre Simion Bărnuţiu şi tatăl lui Maniu.
 
O parte dintre manuscrisele lui Cornel conţinând mărturii personale redactate de el pentru cercetătorul viitor dornic să afle adevărul istoric au fost depuse, aşa cum am spus, la Arhivele Statului din Zalău, care se pare că le-au predat la C.N.S.A.S. Noi, surorile, am fost împreună cu tine la C.N.S.A.S. pentru a studia dosarele privindu-l pe fratele nostru, şi la Zalău, dar ni s-a spus să nu găsiseră în arhivele lor manuscrisele pe care le căutam noi. În 2005, ziaristul Tudor Călin Zarojanu a găsit şi publicat fragmente inedite referitoare la moartea lui Virgil Madgearu şi actul de la 23 August în cartea sa, Viaţa lui Corneliu Coposu în documente din arhiva fostei Securităţi. Recent, cercetătorul Marin Pop din Zalău a descoperit, între miile de pagini din dosarele C.N.S.A.S. ce fac referire la C. Coposu, un material pe care l-a publicat în Caiete silvane sub titlul Jurnal din vremuri de război.
 
(Septembrie 2014)


[1] Decoraţie primită de la regele Ferdinand pentru rolul său major în unirea Transilvaniei cu România.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer