Adelina

1. Accidentul

În caz de nevoie centrul universului poate deveni orice punct. Acum este o maşină gri lăsată în mijlocul intersecţiei. Autovehiculul nu poate fi mişcat atunci când sunt victime.
Forma de pânză de păianjen a fost desenată de capul ei pe parbriz. Simetria acestei opere contrastează cu haosul ce a precedat accidentul. Epicentrul tabloului este mânjit de sânge, prin acel punct sufletul a părăsit trupul şi timpul. Am aflat de ce m-a depăşit maşina poliţiei urmată îndeaproape de ambulanţă şi de ce tramvaiele îmi blochează calea. Girofarele trec în fundal, simt că asurzesc, privirea nu mi-o pot dezlipi de la scenă, nu mai există nimic în jurul meu, timpul se dilată şi deşi sunt la volan văd totul îndelung. O văd destul cât să realizez că nu o să îmi mai părăsească mintea. Acum face parte din mine. Realismul situaţiei mă zdruncină. Am ajuns prea târziu. Deja este în ambulanţă, în drum spre spital.
Aceeaşi senzaţie am avut-o când a trântit uşa. Nu înjurătura, nu urletele, nu ura din voce şi din privire ci sunetul uşii lovindu-se de tocul metalic mi-a cicatrizat inima în deja familiara pânză de păianjen. Un sunet. Am rămas acolo ca o carcasă goală şi atemporală, în timp ce ea se îndepărta plângând. Ştiam că nu se mai întoarce. Ştiam că s-a terminat. M-a lăsat acolo nemişcat şi gri. Trezit din reverie am încercat să o urmăresc dar a fost prea târziu.
Amintindu-mi acea noapte totul pare doar o anamneză. Sau vreau să pară.

2. Planurile

Şi totuşi iată-ne cum ne facem planuri de nuntă. Nu dintr-o dragoste mistuitoare ci mai mult dintr-o obligativitate ritualică.
Posedăm banalitatea unui cuplu bătrân trecut prin cel puţin un război mondial. Nu avem nicio iniţiativă, lăsăm viaţa să ne scurgă. Ne scăldăm într-o letargie confortabilă blamând frigul şi zăpada. Comatoşii ar fi mândri de noi.
Singurele discuţii sunt despre detaliile de nuntă. Nu avem nicio divergenţă şi nici nu ne contrazicem. Doar ne complăcem şi ne acceptam în acelaşi pat.
Nu am mai băut nimic de mult timp.

3. Sexul

Toba tribală simte că ritualul s-a încheiat. Şi-a încetinit ritmul şi mai loveşte doar pentru a-mi ţine unisonul în experienţa ce o să urmeze. Şi chiar şi atunci când nu o să o mai aud nu este dispărută ci doar trece în fundal. Inima nu se opreşte, noi nu ne permitem astfel de momente de intimitate cu ea prea des.
Dansul sălbatic dintre noi s-a terminat. O cascadă de energie secată în câteva minute. Pârâuri de endorfină îmi inundă corpul. M-am volatizat într-o corabie care pluteşte lin deasupra trupului. Navighez într-un ocean de dopamină din Eden. Daca ne-ar fi privit un fetişist, ar jura că am atins Nirvana sau Moksha. Zac vlăguit, neputincios şi gol.
În argoul japonez există un termen pentru momentele când bărbatul este eliberat de dorinţe sexuale şi poate gândi liber. Când mintea se umple de cele mai lucide gânduri. Mă gândesc la cât de mult o iubesc.
Toamna e un anotimp minunat pentru astfel de experienţe.

4. Adelina

Mesajele către tine nu se mai opresc. Vreau să te cunosc, să te aflu toată, să te simt, să te am.
Vreau să ştiu ce ai făcut, unde eşti şi unde te duci. Vreau să ştiu ce impresie ţi-au făcut locurile unde ai fost. Vreau să fiu acolo tine.
Te cheamă Adelina şi vreau să îţi spun totul despre mine. Eşti ca o pânză de păianjen pe care pot să îmi aştern toate trăirile, fricile şi sentimentele ştiind că o să le preiei şi o să mă linişteşti ca un venin dulce ce mai întâi te amorţeşte.
Te iubesc mai mult ca oricând. Încercând să te descriu ţi-aş face o nedreptate. Cum un simplu muritor nu poate pătrunde în mintea unui zeu, nici eu nu pot să îţi redau frumuseţea. Mi-ar fi imposibil. Adeseori mă întrebam care e cel mai frumos lucru din lume: o mamă? un sân? Acum ştiu, eşti tu Adelina. Eşti nectarul din care se face ambrozia.
Te deranjează faptul că fizic eşti jumătate din mine, iar eu sunt uimit cum ceva aşa mic mă face să vreau să ţip prin toţi porii când mă atinge.
Aşa este fiecare început. Sunt mândru de mine şi aş vrea să te iau cu mine oriunde mă duc. Vreau să mă laud cu tine. Când sunt cu tine de braţ simt că oamenii mă plac mai mult. Probabil sunt tentaţi să creadă că sunt un om mai bun dacă am reuşit să te am lângă mine sau mă invidiază. Indiferent de situaţie simt că mă îmbunătăţeşti. Vreau să te am lângă mine pe stradă, să ne vadă trecătorii şi să ne facă loc. Vreau să mergem împreună cu metroul pentru a-i face pe ceilalţi călători să se întrebe cum te-a convins un sărman ca mine să îl însoţeşti. Vreau să te iau cu mine la muncă să te vadă colegii şi şeful care sigur m-ar promova dacă m-ar vedea cu tine.
Vreau sa te aşez pe un soclu şi în razele puternice ale soarelui să mă prosternez la baza lui privind spre plăcuţa aurie pe care stă scris: Adelina.

5. Întâlnirea

Mă întorc de la muncă şi înainte de a mă schimba îmi torn şi golesc primul pahar. Mi-a lipsit.
Când eşti gol dezvolţi o anumită afecţiune pentru alcool. Se dezvoltă o anumită legătură asemănătoare dragostei. Unii o numesc dependenţă, dar până la urmă nu asta este şi dragostea? Nu este o dependenţă, un joc de putere? Nu câştigă mereu cineva puterea, celălalt rămânând cu premiul de consolare - alcoolul? Şi chiar şi după ce tristeţea provocată de despărţire dispare alcoolul rămâne alături de tine. Bacchus ar trebui să fie încoronat şi zeul fidelităţii, al devotamentului către hedonism. Al dragostei compensatorii.
Zilele trec repetitiv pe lângă mine. Nu suntem niciodată mulţumiţi de starea actuală, mereu ne dorim altceva.
O seară minunată de primăvară. Mi-o petrec acasă alături de prieteni consumând alcool. La miezul nopţii se aude un sunet. Este soneria. Este semnalul că cineva o să intre în casă şi inopinat în viaţa mea. Însoţită de câţiva prieteni comuni este Adelina. A intrat în viaţa mea aşa cum a şi ieşit, cu sunet.