01.12.2014
Noi avem o responsabilitate enormă, trebuie să fim atenţi!
Noi modelăm caractere!
Noi le făurim personalitatea!
Noi, profesorii!

Hai să ne iubim cît de puternici şi importanţi sîntem!
Hai să ne lăudăm cît de atenţi, generoşi, iubitori sîntem cu elevii noştri!
Hai să făurim un tablou imens în care să punem portretele celor ce "au reuşit în viaţă" pentru că ne-au ascultat sfaturile, au fost cuminţi şi nu ne-au pus la îndoială!
Hai să ne umflăm în pene şi să facem lumea să înţeleagă că premiile şi reuşitele elevilor noştri excelenţi sînt şi ale noastre!
Hai să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem că le răpim un pic de libertatea atunci cînd le "modelăm caractere".
Hai să fim cinstiţi şi să recunoaştem că nu făurim! Nu este vorba de CREAŢIE! Nici unul nu e Pygmalion şi profesorul nu e superstarul din My Fair Lady!

Să fim cinstiţi şi să dăm copilului ce este al copilului! Emoţiile, hotărîrea de a se educa, curiozitatea naturală şi faptul de necontestat că dacă sîntem profesori buni şi respectaţi este pentru că el a ales. Pentru că elevul îşi alege profesorul şi nu invers. Iar valoarea noastră nu este în sine ci doar prin el, cu el, alături de el - şi mereu cu un mic pas în urma lui, ca să-l ajutăm să înţeleagă ce alege, să ne oprim cînd nu înţelege şi să-l încurajăm cînd este obosit şi crede că e neputincios. Să-l ajutăm să se ridice cînd a căzut şi să-i spunem "Te-ai ridicat singur! Deci se poate!" şi să-l ajutăm cînd e obosit, rănit, îndrăgostit. Pentru că drumul este al lui şi doar al lui, al copilului care ne ascultă pentru că am trecut o probă de foc pe care nu o cunoaştem. Niciodată al nostru. El alege cînd mergem împreună, dacă mergem împreună. Noi doar îi arătăm răscrucile pentru că în graba lui s-ar putea să nu le vadă. E treaba noastră să-l ajutăm să le recunoască.
Să fim bucuroşi că descoperirea este a lui şi că ne-o dăruieşte cu toată inima şi atunci putem fi recunoscători că ne oferă şansa de a trăi o clipă din viaţa lor, că putem sfida timpul cu o nouă cucerire, cu un nou entuziasm.
Să fim recunoscători că ne fac să uităm de noi înşine şi că de fiecare dată, cu fiecare elev, putem descoperi o nouă lume, şi că putem crea noi moduri de a descoperi lumea, în funcţie de fiecare elev. Că noi putem crea sisteme în care axioma este fiecare elev în parte, în continuă schimbare, în continuă surpriză. Că fiecare profesor e o funcţie care tinde, astfel la infinit, odată cu fiecare elev care îi acordă îngăduinţa sa.
Să fim cinstiţi şi să acceptăm că sîntem doar trecători / episodici şi că superstarul este el, elevul, copilul, omul care ne ascultă - dacă vrea. Nu creăm, nu făurim, nu modelăm, nu. Nu sîntem creatori de oameni, este un orgoliu nemăsurat să credem asta. Noi sîntem cei care trebuie să se modeleze în funcţie de datele personale şi dorinţele elevului.
Să fim cuminţi şi să nu mai dăm sfaturi părinţilor despre cum să-şi petreacă timpul liber copilul lor şi să nu ne mai dăm cu părerea despre sufletul cuiva cu care ne întîlnim doar cîteva ore pe saptămînă din care doar cîteva minute sînt dedicate legăturii personale.
Să ne limităm la sarcina noastră - şi anume de a respecta libertatea individului, indiferent de vîrstă şi să admitem că atunci cînd sîntem contrazişi sau nu sîntem plăcuţi de către elevii noştri asta este exercitarea unui drept uman fundamental.
Să fim curaţi şi să admitem că atunci cînd un copil reuşeşte să-şi depăşească limitele este rezultatul exclusiv al voinţei sale, al eului său propriu.
Să fim corecţi şi să spunem că victoriile sînt ale lor şi doar ale lor şi să ne atribuim doar insuccesele.
Să fim obiectivi şi să vedem cu ochii limpezi, cu mintea clară şi cu inima curată că nu avem voie să influenţăm viitorul copiilor şi nu avem voie să-i facem să creadă că am influenţat viitorul lor ci să-i facem constant să înţeleagă că a fost o alegere personală clară şi determinată de alte condiţii (obiective sau subiective) care nu ne privesc în mod direct.
Să fim curajoşi si să acceptăm momentul în care, dacă eşti cinstit de la început, îţi dai seama că nu mai contează cine e profesorul şi cine e elevul, că rolurile s-au schimbat şi că învăţarea a devenit un flux, o undă care învăluie pe amîndoi deopotrivă. Ceea ce împărtăşeşti se întoarce înapoi înzecit şi că eşti mai bogat dacă accepţi învăţarea de la el. Şi că asta s-a întîmplat dacă i-ai dat ocazia să se provoace pe sine. Atunci l-ai provocat să fie profesorul tău şi abia dacă acest lucru se întîmplă este o reuşită cu care ai voie să te mîndreşti, pentru că aţi învăţat ÎMPREUNĂ.
Se opresc din drumul lor, ne ascultă şi, dacă le place sau îi inspiră ceea ce le comunicăm, ne ascultă. Şi hotărăsc. Ei hotărăsc. Pentru asta trebuie să le fim recunoscători, că vorbele noastre capătă suflet pentru că rezonează cu sufletele lor deschise spre noi.
Să fim profesori adevăraţi şi să-i ajutăm să-şi făurească libertatea de alegere. Şi capacitatea de a-şi alege şi profesorii ce vor urma după noi. Pentru că trebuie să urmeze profesori mai buni şi mai captivanţi decît noi.
Sîntem trecători. Trebuie să le dăruim şi libertatea de a ne uita după o vreme. Şi să hotărască doar ei dacă o vor face sau nu. Sîntem aproape de condiţia de sclav, dar asta nu ne înjoseşte pentru că o înţelegem.
Pentru că sîntem profesori şi, înainte de toate, ştim cel mai bine să dăruim fără să cerem ceva în schimb. Şi facem asta pentru asta ne e vocaţia. Şi pentru că asta ne face fericiţi.
Un simplu "Mulţumesc" din partea lui ar trebui să fie de ajuns - şi chiar dacă nu vine pentru că este prea mare graba vieţii ce urmează de trăit / cucerit şi / sau pentru că el nu şi-a dat seama ajutorul meu, asta nu înseamnă că nu mi-am făcut treaba. Pot să mă întristez doar pentru că nu-am avut ocazia să-i spun un "Mulţumesc pentru încredere" la rîndul meu.
Un elegant "La revedere" ar trebui să fie de ajuns - şi chiar dacă nu vine, asta nu înseamnă că nu mi-am îndeplinit menirea. Pot doar să mă întristez că nu am avut ocazia să-mi iau la revedere de la un tînăr care mi-a dăruit o bucăţică din copilăria sa, să-mi întipăresc în suflet scînteia nouă din privirea lui şi să-mi spun: Iată caracterul, iată personalitatea. Fără modelări, fără făuriri ci doar cu un simplu "împreună". Mulţumesc pentru încredere.

Sînt profesor, deci dăruiesc. Nimic mai puţin.

2 comentarii

  • Totuși
    Radu P., 02.12.2014, 07:31

    Totuși, deși în genere sunt de accord cu cele spuse mai sus, pot spune că am avut profi în liceu (liceu de pe vremea lui Ceașcă), care m-au modelat. În bine, cred. Dacă ne lăsăm numai în voia spiritului de libertate, mmm...

    • RE: Totuși
      Lenus, 02.12.2014, 11:41

      De ce ne e frică de libertate? am luptat pentru ea. e paradisul însuși

Publicitate

Sus