- Am obosit. Nu-mi mai simt picioarele. Şi ce foame îmi este...
Două alune şi vreo trei nuci fură aruncate spre ea de veveriţele din copacii ce mărgineau aleea.
- Sunt pentru mine oare?, se miră fetiţa.
- Da, da, da... numai şi numai pentru tine.
- Mulţumesc, şi desfăcu repede nucile, aruncând miezul în guriţa îngheţată.
- Ţi-ai pierdut bucuria vârstei tale. Unde îţi este zâmbetul?, întrebă curioasă o veveriţă.
- Nu mai pot zâmbi. Moş Crăciun nu a sosit la mine. Merg să-i duc personal scrisoarea.
- Micuţo, nu cred că ai procedat bine. E posibil să te rătăceşti.
- Părinţii tăi sigur se vor îngrijora.
- Ce ţi-ai dorit să primeşti?
- Mi-am dorit... să o văd pe mama zâmbind. Vreau să fie fericită.
- Priviţi. Un cadou sub bradul acela!, strigă o veveriţă.
- Copilă, deschide-l. Poate e pentru tine.
- Sunt sigură că Moş Crăciun l-a pierdut în grabă.
Cu mâinile roşii din cauza gerului aspru, copila a luat cadoul şi l-a strâns la piept. Ridică ochii spre cer, şi spuse zâmbind.
- Mulţumesc, mulţumesc Moş Crăciun.
- Mergi acasă. Părinţii îţi vor simţi lipsa.
Ajungând acasă, nici nu intră bine, şi mama o îmbrăţişă, zâmbind.
- Te-ai întors, draga mea. Ce emoţii mi-ai dat! Credeam că te-am pierdut.
- Mama, ai zâmbit.
- Da, copila mea. De săptămâna viitoare voi lucra într-un atelier de croitorie. Ne vom putea plăti datoriile.
- Mama, Moş Crăciun ţi-a oferit această slujbă.
- Sigur, micuţo, şi femeia îşi strânse fata la piept şi zâmbi.
- Mulţumesc şi pentru cadoul mamei, Moşule, şopti fetiţa.
Cadourile primite în viaţă au forme diferite... un prieten, un zâmbet, o scrisoare, o şansă... sau de ce nu, un înger...
*
Aşteptăm poveştile voastre de Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 decembrie 2014. Mai multe detalii aici.