21.12.2014
Fesul roşu era pata de culoare ce se vedea printre nămeţi. Un ghemotoc de fetiţă înainta cu greu. Pantalonaşii îi erau uzi. Cu mănuşile mari, îşi ridică fesul ce alunecase pe frunte.
- Am obosit. Nu-mi mai simt picioarele. Şi ce foame îmi este...

Două alune şi vreo trei nuci fură aruncate spre ea de veveriţele din copacii ce mărgineau aleea.
- Sunt pentru mine oare?, se miră fetiţa.
- Da, da, da... numai şi numai pentru tine.
- Mulţumesc, şi desfăcu repede nucile, aruncând miezul în guriţa îngheţată.
- Ţi-ai pierdut bucuria vârstei tale. Unde îţi este zâmbetul?, întrebă curioasă o veveriţă.
- Nu mai pot zâmbi. Moş Crăciun nu a sosit la mine. Merg să-i duc personal scrisoarea.
- Micuţo, nu cred că ai procedat bine. E posibil să te rătăceşti.
- Părinţii tăi sigur se vor îngrijora.
- Ce ţi-ai dorit să primeşti?
- Mi-am dorit... să o văd pe mama zâmbind. Vreau să fie fericită.
- Priviţi. Un cadou sub bradul acela!, strigă o veveriţă.
- Copilă, deschide-l. Poate e pentru tine.
- Sunt sigură că Moş Crăciun l-a pierdut în grabă.

Cu mâinile roşii din cauza gerului aspru, copila a luat cadoul şi l-a strâns la piept. Ridică ochii spre cer, şi spuse zâmbind.
- Mulţumesc, mulţumesc Moş Crăciun.
- Mergi acasă. Părinţii îţi vor simţi lipsa.

Ajungând acasă, nici nu intră bine, şi mama o îmbrăţişă, zâmbind.
- Te-ai întors, draga mea. Ce emoţii mi-ai dat! Credeam că te-am pierdut.
- Mama, ai zâmbit.
- Da, copila mea. De săptămâna viitoare voi lucra într-un atelier de croitorie. Ne vom putea plăti datoriile.
- Mama, Moş Crăciun ţi-a oferit această slujbă.
- Sigur, micuţo, şi femeia îşi strânse fata la piept şi zâmbi.
- Mulţumesc şi pentru cadoul mamei, Moşule, şopti fetiţa.

Cadourile primite în viaţă au forme diferite... un prieten, un zâmbet, o scrisoare, o şansă... sau de ce nu, un înger...
*
Aşteptăm poveştile voastre de Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 decembrie 2014. Mai multe detalii aici.

0 comentarii

Publicitate

Sus