Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Câte flori sunt pe pământ (II)


Radu Bobică

24.01.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi prima parte aici.

Polixenia tresări speriată. O durea trupul. Se uită la dulap, apoi la geam, scoase un ţipăt uşor. Chipul neberberit al tatălui său se dădu după sticlă. Leu lătra, iar Lupu lu' moş Vasile trăgea de lanţul de lângă uşă să-l rupă. Polixenia se duse la uşă, trase de ea, era încuiată. Se întoarse apoi şi scoase de sub pat baioneta de la arma bunicului. O aduse de la puşca pe care o folosise în primul război mondial. Rămase cu ea în mână până dimineaţă.

Ziua trece uşor, nor peste nor, soarele despărţitor, cald, senin, vânt şi frumos, soare sus şi soare jos. Acum plouă, acum stă şi cât ai clipi, făcând treabă prin curte, e noapte. Pe nesimţite întunericul se lasă şi strânse la piept satul. O dată, de două, de nouă de câte ori Cel de Sus a lăsat şi peste lume binecuvântat.

Polixenia aşeză strachina cu apă lângă gard şi-l lăsă pe Lupu să bea. Un picur de ploaie îi atinse fruntea. Se întoarse spre uşă. În minte îi tresări un gând. Să lase uşile deschise. Să lege câinii la grajd şi să fie singură. Era pregătită să-l vadă, sătulă să fugă de umbra lui. Dacă o fi el, atunci trebuie să-i vorbească. Nu ştie ce o să-l întrebe, dar măcar să-l vadă. O să lase uşile deschise în larg să bată vântul, să ude ploaia şi să vină la masa ei cu capul plecat. Grăbi pasul spre odaie. Aţâţase focul, puse de mămăligă, se întoarse spre dulap şi scoase toate cele ce să aşeze masa. Cerul se despica din când în când în două, luminând tot de primprejur. Dacă s-ar fi uitat mai atent, ar fi văzut prin despicătură Poarta Raiului. Îşi făcu o cruce, poate că nu-i de ea. Se aşeză pe scaun lângă plită aşa cum era mama ei în acea noapte. Dreaptă ca o cucoană, care stă la poză cu bărbatul ei zâmbind greoi cât să facă pe placul celui care plăteşte poza. Sfinţenia şi cuminţenia nu au fost însă de ajuns pentru Ion. A intrat fără să spună nimic. Polixenia a trecut nevăzută în camera cealaltă. Avea cămăşuţa albastră cu flori mici roşii şi fusta de pânză de in ţesută în casă. Îşi pus mâna la gură să nu scoată un sunet de spaimă şi îşi strânse ochii să nu plângă. Se ghemui lângă lada patului şi când nu mai auzi nimic trase aer în pieptul mic. Păşi uşor spre uşă, iar ochii ei verzi se înroşiră sub imaginea tatălui său care răsufla ca un taur. Îşi duse din nou mâna la gură şi fugi speriată. Odată cu ea plecă şi ultima gură de aer a mamei sale.

Polixenia avea să nu mai audă sudalmele lăsate în spatele său, însă primea vorbele spuse de oamenii din sat celor veniţi de la judeţ. Cuvinte pe care ea nu le mai auzise.
- O omorât-o de când o luat-o, şi-mi spunea, "Mamă Floareo, nu mai poci să trăiesc cu el că mă găteşte" o spus, "mai bine stau şi eu încă oleacă până e fata mare şi plec". Şi eu ce era să spun, "cum vrei mamă", am spus, "cum vrei". Şi acuma... Ţaţa Floarea, ştirbă, molfăind cuvintele, şi cu chipul senin povestea câte le ştia ea "domnilor procorori".
- Da' cum a fost? Ce s-a întâmplat, ştiţi? Interveni un tânăr în costumul cam strâmt pentru trupul lui.
- Ce o spus?
- Cum s-o întâmplat? interveni Maria lu' Pădureţ.
- A, da, continuă ţaţa Floarea, mestecând cuvintele cu gingiile ei roze. Da. Asară, ieri, s-o dus cu un om de aici, o băut, o făcut treaba şi asară la timpul doisprezece o vinit. Când o vinit, mai este şi Carmen martor, să spuie ea că ie m-o chemat aici. O vinit din sus, s-o dus acasă, o mai stat olecuţă, ei nu era beat numaidecât, nu ştiu, cu sticla de vin era, cu o steclă de vin... Şi apoi eu m-am dus în casă şi n-am mai ieşit afară parcă o dat un somn di moarti pi noi. Io-ti cu hărleţul şi de aici aşa subţire în coadă îl ţin. Nica mamă, nica n-am auzit, nimic n-am auzit. Şi când m-am sculat dimineaţă la ora cinci, că ea la ora cinci se scula, îşi făcea treaba, o văd jos, jos aşa lângă sobă. Auăleu, da' ce ai fata mea, Doamne te-ai culcat aşa jos... i-o fost căldură? Am început să săpăm, cu cel hârleţ, apoi o vinit fimeile astea de pe vale cu fata. Şi când m-am uitat sângele iaca 'şa curgea... Să ferească Dumnezeu şi Maica Domnului, că are sămânţa nebună care omoară fimeile. Di ci o omorât-o?... Di ci?... Cî luase alta în sat, cumnata sa, care se ţinea după el toată ziua în şir. Uite aşa, unde era el hop şi ea. Da' credea că nu-l vede lumea. Di aia, di aia o omorât-o, că era aceea.

Ochii ţaţei Floarea se umplură de lacrimi şi fără să ştie continuă să vorbească. Bocea uşor printre picăturile mici care se scurgeau în barbă.
- Fata mamei, că harnică mai era, of mamă, of că harnică şi curată mai era şi o ninorocit-o a lui Chetroşcoanca, da, ca să se iubească cu bărbatul ei, şi el se potrivea la toate vorbe ei, iar fata săraca nu cuvânta măcar un cuvânt di rău. "Lasă să spuie mamă Floare că eu mă duc, umblu de aici colo să-mi cresc fata şi oi pleca"... sărăcuţa de ea.

Violeta lui moş Grigorie Bâlbâitu interveni arţăgoasă, se ţinea băţoasă să nu scape o lacrimă.
- Hoţu', criminalul, ţipa femeia cu vocea ascuţită, astupând vorbele mamei Floarea, care îngâna ceva despre bunătatea răposatei, dar numai ea ştia ce. N-am putut videa criminal de aista de când mama m-o făcut pe faţa pământului.
- Aşa o făcut, aşa, da..., mai primea aprobarea unor cască gură pripăşiţi în curte de pe ogoare, atraşi de vestea că venise "domnii de la oraş" să îl caute pe Ion.
- Şi-o bătut joc de ea o viaţă întreagă, i-o scos ochii, schinarea i-o stricat-o, gura i-o stricat-o ce fel de om, de criminal de aista, îi aista pe faţa pământului. Violeta izbucni violent în plâns. Numai eu am ştiut de durerea ei, de chinurile ei, şi-o rămas un copchil şi io-ti o rămas pe drumuri, o rămas. Da... Continua să plângă cu suspine, iar femeile din jur îi ţineau isonul. Da' ce frumoasă era, subţire şi gospodină, ah şi-o râs de ochii ei verzi şi de obrazul ei ca laptele de curat...
- Doamnă, interveni din nou bărbatul tânăr, cum credeţi că s-a ajuns aici? Ce credeţi?
- Cum s-o ajuns? se răsti Violeta uitând de plâns...
- Îi om nebun, sări ca arsă Catinca lu' Timofte, are cruce în sânge aista, nu trebuia să trăiască cu femeie. Să ia el femeie să trăiască cu ea? Nu trebuia să fie cu el. Îi om nebun, cum be un pahar gata; el nu ştia ce să facă, o omora nu alta, omorâtă o fost o viaţă întreagă şi nu i-o dat pace să crească copchila ceea, off...
- Şi-o bătut joc de un om, de un suflet de om. O bătea de stătea sub pat şi o mai scotea şi lumea. Di nebun ce-i în capul lui...

Serios, Nicu a lui moş Gavril îl trase deoparte pe procuror.
- Ar trebui să-i dăm foc, să-i punem paie roată roată şi să-i dăm foc. Dacă-l prindeţi ne lăsaţi să o facem? Dă-l în mama lui de om. Aista îi om? Eu am vrut să o iau de soaţă, da' s-a dus săraca după el, că se aveau dragi şi a zis că-s prea mic pentru ea. Cu doi ani domn' procuror. Apoi, după ce am auzit că o bate, m-am dus pe la ea să-i zis să vie la mine, da' nu a vrut. Nu ştiu de îl mai iubea, da' se temea de gura lumii şi îi era milă de copilă. Ca o sfântă era domn' procuror. Poi, ne lăsaţi? Foc să ardă, să curgă carnea de pe el.

Satul scotea la lumină ceea ce până atunci nu a avut curaj să vadă. Era prea târziu însă. Procurorii au venit, au constatat, s-au uitat la moartă şi au plecat. Dacă s-au dus să-l caute sau să stea acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nimeni nu ştie, şi pe nimeni nu interesa. Oamenii spre seară au coborât spre casele lor, împrăştiindu-se pe uliţi, fiecare povestind mai departe ce a înţeles că a văzut.
- Era aici, aşa la cap în dreapta lovită, da' cu săcurea o dat...
- Era în tot locul sânge. Apoi, dacă i-o dat două cu toporul...
- O dat în ea, o avut un par şi o tăiet-o apoi cu lama cuţitului, cică o dat şi cu barda...
- Ei, acum ce să faci, Dumnezeu să o ierte...

Lumea însă a vorbit, dar nu a venit la înmormântare. Nici cei ce o plângeau, nici cei ce îi erau neam. Polixenia s-a trezit după o vreme cu două bătrâne care au spălat moarta după datină, au strâns de prin casă şi au lăsat-o. Popa a trimis dascălul să-i citească stâlpii, iar la groapă au dus-o pe drumul cel mai scurt. Până şi crucea cea dreaptă au uitat să o poarte înainte. Nu avea nici cine, dar nici lemn din ce să o facă. Polixenia s-a uitat în jur şi era singură. Nu înţelegea de ce, şi nu avea să înţeleagă vreodată.

Singură. Aşa a petrecut nopţile una după alta, cu foc în sobă, cu uşa închisă, apoi deschisă. Zilele au trecut cu sapa prin grădină, cu vita la păscut, cu paşii prin ogradă. Aşteptarea e lungă. Soarele se stinse asemeni unui chibrit lăsând stelele ca un candelabru să se aprindă una câte una. Greierii cântau muzica lor liniştitoare. Acompaniau câte o pasăre care se foia zgomotos în cuib. Leu şi Lupu începură a mârâii, apoi a lătra. Trăgeau din lanţ să-l rupă. Polixenia închise uşa de la odaia care dădea în celelalte camere ale casei şi se aplecă deasupra plitei, mestecând mămăliga.
- Bună seara, Polixenia!
- Bună seara! răspunse sec şi fără să se întoarcă, continuând să mestece în mămăligă.
- Mă-i primi în casa ta?
- E şi a matale. Intră, ia loc, îndată ce răstorn mămăliguţa.

Cu mişcări controlate, aproape mecanice, Polixenia luă melesteul, scutură de marginile ceaunului, îl apucă de sârmă şi de o margine, se întoarse şi răsuci mămăliga pe fundul de lemn ce trona în mijlocul mesei. Printre aburi îl zări preţ de câteva secunde. Îmbătrânise. Părul lui în culori schimbătoare era acum alb, barba neagră şi deasă avea fire de zăpadă. Nu-l văzuse niciodată cu barbă. Se împuţinase la trup, iar hainele îi erau zdrenţe; degetele ca nişte căngi subţiri, ascuţite. Nimic din ceea ce era în faţa ei nu aducea cu sângele care îi curgea prin vene şi pe care îl ştia. Au mâncat fără să îşi spună o vorbă, împărţind aceiaşi bucată, sorbind aceiaşi zeamă. Se furau din priviri, dar nici unul nu îndrăznea să ridice ochii din strachina sa. Când au terminat şi-au făcut cruce, iar Polixenia s-a ridicat să strângă.
- Poţi să te întinzi. Ai fi ostenit. Mergi dincolo de te spală, schimbă-te. În ladă ai hainele matale. Fii pe pace. Rupse Polixenia tăcerea şi sparse privirile pe care le simţi în spatele său.

Greierii se auzeau cântându-şi muzica tot mai departe. Polixenia se ridică de pe scaun şi aşeză patul. Îndreptă prostirea şi se opri aşezată la marginea lui, uitându-se în noapte. Nu mai auzi nimic din sat. Era mut. Doar sforăitul din camera de curat îi aminti că nu e singură. Păşi uşor în odaie şi ajunse la marginea patului, unde visa aşteptarea ei. Razele moi ale lunii de dimineaţă luminară scurt lama care tăia aerul în căutarea cărnii. Pentru prima dată după război, baioneta bunicului îşi făcu din nou treaba. Polixenia hotărî atunci când îşi căra crucea că fără mama ei viaţa nu mai este la fel, şi trebuie să rămână orfană. Brăzdă puternic aerul şi îşi duse aşteptarea ei visată la capăt, de mai multe ori.

La prânz a scos afară cearşafuri albe şi le-a întins sub razele de soare. Sârmele se umpleau de rufe. Apoi a scos baniţi, ciuvee, butoaie, un fund de sac de sare şi alte oale care mai erau în beci. A tras capacul, l-a închis cu o lacată, a deşertat câteva roabe de gunoi strâns de la vite, a întins pe bagdadie iarbă secerată cu o zi înainte, a întors spatele şi a plecat la treburile ei. Nopţile aveau să fie de acum înainte pentru ea aşa cum erau pentru toţi din sat, pline cu grijile de peste zi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe când ele plângeau (IV), Vlad Bălan (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ceasornicarul, Diana Cuzic (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Recesiune, Crenguța Sandu (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Diateza pasivă / Uşa, Mihaela Scânteie (2.6/5 - 5 voturi)
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer