Dragul de Silviu

Pe Profesorul Silviu Lupaşcu (o să folosesc această sintagmă generală în sensul de învăţător al cuiva, nu în cel de titlu de apogeu al parcursului academic unde, nu am nici o îndoială, Silviu va ajunge în curând, deşi cred că trebuia să fi ajuns demult) l-am cunoscut la Colegiul Noua Europă, aflând cu această ocazie că, deja, crescusem în destine paralele până atunci. Şi dânsul şi eu vom fi beneficiat, la data întâlnirii noastre, de bursa de cercetare de la Oxford University, dar, de asemenea, şi dânsul şi eu beneficiasem de o bursă Fulbright în Statele Unite. Ca unul care sunt, uneori, invitat să mă implic în acest proces de acordare a burselor Fulbright de către comisia din România, pot să îi asigur pe cei care nu ştiu deja acest lucru că acordarea acestei rare, deci cu atât mai preţioase burse nu a fost şi nu e, încă, lucru deloc uşor.

Perioada colegială de la NEC ne-a apropiat şi mai mult. Îmi amintesc, de pildă, că în 1999 a suplinit o vreme cursul dlui Profesor Andrei Pleşu la Facultatea de filosofie a Universităţii Bucureşti, aşa că, student fiind acolo la a doua facultate (şi, ulterior, la al doilea doctorat, terminat în 2002), am avut privilegiul de a fi eu însumi, cum ar veni, studentul dlui Lupaşcu. Aşa se face că, pornind eu colecţia Spaţii Imaginate a Editurii Paideia în 1999, l-am rugat pe dl. Lupaşcu să ne dea un manuscris, ceea ce dânsul a şi făcut. Cartea Pelerinajul senzual a apărut, mă bucur că este menţionată printre multele şi interesantele volume scrise de cercetătorul şi scriitorul Silviu Lupaşcu şi a rămas până astăzi una dintre cele mai stranii apariţii ale colecţiei (alături, poate, de Vegheaţi de mister a lui David Walsh, de la Catholic University of America). Nu o spun doar eu: ştiu că şi directorul editurii, profesorul Ion Bănşoiu, crede la fel.

Aşa încât a fost natural să-l fi invitat pe dl. Profesor Lupaşcu să le predea studenţilor noştri de la Masterul de Antropologie a spaţiului sacru de la UAUIM, master pe care l-am coordonat între 2001 şi 2009. Fascinaţia mai tinerilor mei colegi faţă de cursurile dlui Pofesor Lupaşcu era vizibilă şi durabilă. Acest lucru se datora în egală măsură cursurilor pe care domnia sa le ţinea masteranzilor, cât şi modului în care o făcea, care schimba subiectele pe care le aborda în lucruri deopotrivă dezvăluite, dar şi, pe mai departe, misterioase. Cât timp masterul a funcţionat, am beneficiat de prezenţa discretă - poate prea discretă public - a dlui Profesor Lupaşcu şi îi mulţumesc şi aici pentru aceasta.

Mai adaug, de asemenea, episodul şcolilor de vară ale Fundaţiei HAR, de la Râmnicu Vâlcea. Combinând predarea de cursuri de către personalităţi din ţară şi din străinătate cu activitatea practică legată de înţelegerea naturii materialelor de construcţie (şi din arta plastică) în relaţie cu focul, cu apa, cu aerul, în formă edificată, aceste şcoli de vară au pus studenţii în contact nemijlocit cu tradiţia Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni / Râmnicu Vâlcea. Şcolile s-au desfăşurat sub egida Tradiţie şi (post)Modernitate, iar motorul programului a fost prietenul nostru comun, sculptorul Alexandru Nancu. Din nefericire, Sandu ne-a părăsit de aproape doi ani şi, fără el, această mirabilă formă de întâlnire a dispărut şi ea. Dar cred că această sintagmă-titlu descrie, într-un fel de ecou îndepărtat, chiar tipul de relaţie temporală sub arcul căreia, tensionat, stă activitatea de cercetare, de predare şi de publicare a dlui Silviu Lupaşcu. Înţeleg, pesemne, foarte bine această tensiune, pentru că şi eu, la rândul meu, i mă supun în ceea ce fac, spun şi scriu.

Sunt, deci, un privilegiat.

Nu doar că ştiu relativ îndeaproape devenirea intelectuală a dlui Silviu Lupaşcu, dar am avut onoarea de a mă bucura şi de prietenia domniei sale. Din nefericire, timpul şi geografia - diferite - ale vieţilor noastre nu ne permit să ne întâlnim pe cât de des mi-aş dori. Acesta, însă, este un moment binecuvântat, în care am bucuria de a mărturisi public admiraţia intelectuală şi personală pe care o am pentru cadrul didactic, pentru cercetătorul, pentru autorul Silviu Lupaşcu: complexitatea destinului său este în sine impresionantă şi, fireşte, dânsul nu face nimic pentru a o simplifica. Dar asta face parte din şarmul dânsului, care potenţează, augmentând-o, calitatea cu totul specială a operei pe care deja ne-a propus-o.