Mecanica inimii - Mathias Malzieu, editura Nemira
Nu e nimeni în jur, doar umbrele proiectate de el pe perete. Beat de singurătate, izbucnesc:
- Ce scrieţi acolo, domnule?
Omul tresare şi-şi ascunde faţa cu braţul stâng.
- V-am speriat?
- M-ai surprins, e altceva.
Am văzut acele umbre, le-am auzit vocile. Şi undeva, la marginea lumii, mi-am imaginat că îmi urmează paşii. Se ascunde ceva inefabil în această frântură de existenţă, învăluită în cuvinte, pentru că nu îmi pot da seama de ce timbrul vocilor mi-a rămas încă în minte...
Îmi întoarce spatele pentru totdeauna şi porneşte încet pe lângă zid. Ceasornicul atârnă sus, cu acele plecate spre pământ. Domnişoara Acacia se mai uită o dată înapoi, fără mânie; într-adevăr, nu mai exist. Privirea îi rămâne pierdută pe cutia de carton, ca o pasăre tristă, apoi se înalţă spre alte zări ale căror porţi îmi vor fi închise pentru eternitate. Tropotul paşilor ei se aude din ce în ce mai scăzut. (...) În curând, n-o să mai rămână din ea decât sunetul slab al paşilor. Silueta ei n-o să măsoare mai mult de zece centimetri. Nouă centimetri, şase, cât o cutie goală de chibrituri. Cinci, patru, trei, doi...
De acum, n-o s-o mai văd în vecii vecilor.
O singurătate prea zgomotoasă - Bohumil Hrabal, editura Art
... deşi niciodată nu sunt de fapt părăsit, sunt doar singur, ca să pot trăi în singurătatea populată de idei, pentru că eu sunt puţin lăudăros, un lăudăros al infinitului şi al eternităţii, iar Infinitul şi Eternitatea au poate o slăbiciune pentru cei asemeni mie.
Mi-e dor să mă caut, ca şi cum nu m-am găsit niciodată... Fiind singuri, devenim populaţi de gânduri, iar gândurile vin de undeva, din Eternitate, aducând odată cu ele o frântură de univers cu stele şi nefiinţe. Suntem singuri, nefiind niciodată părăsiţi.
... deschid înfricoşat ochii spre altă lume, alta decât cea în care fusesem până atunci, căci eu, când mă cufund în lectură, mă transpun, sunt în altă parte, sunt în interiorul textului, minunându-mă eu însumi, mărturisind vinovat că într-adevăr am fost în vis, într-o lume mai frumoasă, am fost în inima însingurată a adevărului. În fiecare zi, de zece ori, mă minunez de cum m-am putut îndepărta de mine însumi. (...) Astfel păşesc pe străzile zgomotoase, niciodată pe roşu, ştiu să merg într-o inconştientă subconştienţă.
