Jurnal în fărâme - Eugène Ionesco, editura Humanitas, 2010
E întrebat: "N-ai trăit întotdeauna, ce erai înainte, unde erai înainte? Erai oare în nesfârşirea timpurilor? Universul o ducea bine fără tine."
Juliette spune: "O duceai bine netrăind, o duceai pe-atunci mai bine."
I se spune: "Îţi aminteşti de abis, de întuneric, de neant, de nepătruns? Îţi aduci aminte?
Numai viii îşi închipuie că moartea, că neantul e un soi de noapte.
Neantul nu e greu. Nimic nu e mai uşor ca neantul. E uşurinţa întruchipată... Şi poftim, Domnul abia ce se naşte, şi peste zece minute nu mai vrea să moară niciodată."
Tăcerea de dincolo rosteşte răcoarea unui nevăzut. Mi-e teamă de neant. Abisul norilor, Sinele, apusul cuvintelor, amintirea. Am găsit cartea pe un raft acoperit de veacuri. Îmi aduc aminte că atunci era întuneric.
Lecţia - Eugène Ionesco, editura Humanitas, 2014
Profesorul: Nu, nici vorbă, fiindcă "trandafiri" e traducerea în orientală a cuvântului nostru "trandafiri", în spaniolă "trandafiri", pricepi? În sardanapali "trandafiri"...
Eleva: Iertaţi-mă, domnule, dar... nu văd diferenţa.
Profesorul: Dar e foarte simplu! Foarte simplu! Cu condiţia să ai ceva experienţă, o experienţă tehnică şi o practică a acestor limbi diferite, atât de diferite în ciuda faptului că nu prezintă decât caracteristici absolut identice. (...) Ceea ce deosebeşte aceste limbi nu sunt nici cuvintele, care sunt absolut aceleaşi, nici structura frazei, care este peste tot aceeaşi, nici intonaţia, care nu prezintă nici o diferenţă, şi nici ritmul vorbirii. (...) Ceea ce le deosebeşte unele de altele (...) e...
Eleva, strâmbându-se: Ce e?
Profesorul: E-un lucru inefabil. Un inefabil pe care n-ajungi să-l simţi decât după foarte multă vreme...
Atunci când necuvintele devin limbajul trăirilor noastre. Mă întreb cum se spune "iubire" în limbajul norilor. Fără cuvinte. Fără ritm. Privesc desprinderea norilor, care niciodată nu e aceeaşi. În limba lor, "iubire" şi "vis" se pronunţă la fel...
