Baladistule,
Îmi pare rău, nu pot să mă exprim ca-n baladă, sunt abrupt aritmic, dar, dacă am ochi şi urechi din cele mai vechi timpuri, nu înţeleg de ce n-aş avea şi gură. Uite că m-a apucat şi pe mine înfiorarea cultă şi te-ntreb ce ţi-a venit să te iei după nu ştiu ce poveste exaltată, parcă de pe la sârbi, să zideşti o femeie-n mine. Urlă continuu, sărmana! Îl face în toate felurile pe bietul Manole, acest artist zbuciumat sufleteşte, simbol al sacrificiului uman, bărbat legendă, soţ cu aripi de şindrilă mort mai la vale şi preschimbat în fântână cu apă sărată. Potabilă. Sunt zile când turiştii îl văd cum urcă spre cer sub formă de vapori, cu şindrile. Ana, nevastă-sa, nu-l mai vede. Chiar dacă, să zic, aş avea vreun orificiu prin care să privească outside the wall, femeia nu poate să priceapă revelaţia bărbatului, nu poate să descifreze sensul ascuns, nu are acces la preindoeuropean, nu ştie ce e excepţionalul, Unicul. Ea se pricepe doar la devotament, geme. De altfel, Manole, bărbat tandru, o sacrifică lent, o sărută, o ia-n braţe, o urcă de-a joaca pe schele, nu te speria că vrem să glumim şi să te zidim... Femeia nu înţelege. Asta-l şi distruge pe Manole, cum frumos ai descris: Manea se pierdea, Ochii-i se-nvelea, Lumea se-ntorcea, Norii se-nvârtea, Şi de pe grindiş, De pe coperiş, Mort bietul cădea! Horror, baladistule! Iar ea, Ana, mă chinuie acum pe mine.
Ca zid, nu pricep chestia asta cu sacrificiul nici în ruptul cărămizii. Adică de ce să mă umfle cu pulpişoare, costişoare, ţâţişoare, buzişoare, ochişori ca să rezist, când totul e relativ? Când o apucă plânsul, mai fac şi igrasie din cauza ei. Pune-te-n locul meu. M-a căpiat. Se mai face şi stafie, de mă sperie până şi pe mine, eu, element de construcţie vertical. Am auzit că aşa fac toate astea de prin ziduri. E una, prin Europa, când o apucă provoacă accidente pe autostrăzi, îi înnebuneşte pe şoferi crezând că au percutat-o între faruri, îi răstoarnă, dau cu maşinile-n şanţ sau se izbesc de ziduri şi mor. Bine că de asta m-a ferit Dumnezeu, sunt un zid ocrotit. Totuşi, sunt plin de leziuni cutanate. Mi-au apărut macule şi papule. Dac-ajung la cangrenă? Ar trebui să fiu îmbrăcat cu vegetaţii, sau măcar cu nişte rămurele subţiri de sălăţica zidului. Dar asta nu le e pe plac turiştilor, mi le-ar smulge. Din pricina urletelor ce li se năzare că le-aud, vor să vadă cu exactitate locul unde e-nzidită Ana lui Manole. M-au însemnat până şi cu vopsea roşie. A, da, alta ar fi fost viaţa mea dacă se punea o plăcuţă cu Aici e Ana dumneavoastră!
Sunt un zid tulburat. Viaţa trece prea repede. N-apuci să te-nalţi şi gata. Nu mi-a fost dat să fiu piramidă. Când mă gândesc câte ziduri părăsite şi neisprăvite mai există, mă ia cu clătinare. Să fi fost zid la Berlin, cădeam şi eu istoric.
Baladistule, de ce nu te-ai luat şi tu după Shakespeare? Ăla da, constructor. Bea whisky în port cu marinarii, nu-ngropa femeile ca să le facă mit! Păi, cît de frumoasă era povestea aia cu Pyram şi Thisbeea, cei doi îndrăgostiţi care-şi sorbeau vorbele printr-o crăpătură! Numai marii actori sunt distribuiţi să joace rolul zidului. Se mânjeau cu puţin ipsos, cu humă, sau cu tencuială ca să pară zid sadea, îşi răsfirau degetele uite-aşa... Măcar dacă ai fi ascultat Pink Floyd, ţi-ai fi dat seama cât de tragic e another brick in the wall. Că nimeni nu are nevoie de educaţie, de thought control, ci de LOVE. Of!
wally