Scrisori către un tânăr poet - Rainer Maria Rilke, Editura Facla, 1977
Zugrăviţi-vă tristeţile şi dorinţele, gândurile trecătoare şi credinţa într-o frumuseţe - oricare ar fi ea - zugrăviţi toate acestea cu o sinceritate profundă, tainică şi smerită şi folosiţi spre a vă exprima obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră şi obiectele aducerii aminte.
Încercaţi să ridicaţi senzaţiile cufundate în adâncul acestui trecut îndepărtat ; personalitatea vi se va întări, singurătatea vi se va lărgi şi va deveni o încăpere în amurg, de care va rămâne departe zgomotul celorlalţi. Şi dacă vor apărea din această îndreptare spre interior, din această adâncire în propria lume versuri , atunci nu vă veţi gândi să întrebaţi pe cineva dacă sunt versuri bune.
Mereu m-am întrebat de unde vin cuvintele, dacă vibraţia lor vine din lumină sau din întunericul lăuntric şi adânc al spiritului. Poate că vin din întuneric, din universul singur şi rece al fiinţei, unde muzica poate naşte un vis.
Totul trebuie să se pârguie până la capăt şi apoi să fie cules. Trebuie să laşi să se desăvârşească orice impresie, orice sâmbure de sentiment, în sinea ta, în întuneric, în necuvânt, în inconştient, în sfera ce n-o poate atinge conştiinţa, şi să aştepţi cu adâncă smerenie şi răbdare ora de naştere a unei noi clarităţi; asta, doar asta înseamnă a trăi ca artist: în înţelegere şi creaţie.
Aici nu se măsoară cu timpul, nu există anul, şi zece ani nu reprezintă nimic; a fi artist înseamnă: a nu face calcule şi a nu număra, a te dezvolta ca şi copacul, care nu-şi grăbeşte sevele şi care stă consolat în furtunile de primăvară, fără spaima că ar putea să nu vină vara după asta. Vine. Dar nu vine decât la cei răbdători care stau ca şi cum ar avea veşnicia în faţă... O învăţ în fiecare zi, o învăţ cu suferinţe cărora le sunt recunoscător: Răbdarea e totul.
Nu cercetaţi acum după răspunsuri care nu vă pot fi date, pentru că nu le-aţi putea trăi. Trebuie să trăiţi totul. Trăiţi acum în întrebări. Poate că aşa o să trăiţi cu timpul, fără să observaţi, într-o zi îndepărtată, spre miezul răspunsului.
Farmecul de a pune întrebări, fără speranţa de a primi răspunsuri... Este ca o epistolă adresată eternităţii. Cuvintele plutesc, fără putinţa de a se mai întoarce vreodată.
Dar tot ceea ce oarecând, probabil va fi posibil pentru mulţi, solitarul poate pregăti de acum şi clădi cu mâinile sale care se înşeală mai puţin. De aceea, dragă domnule, iubiţi-vă singurătatea şi purtaţi durerea pe care vi-o cauzează cu jale frumos tânguitoare. Căci cei care vă sunt apropiaţi sunt departe, spuneţi, şi asta arată că începe să fie larg în jurul dumneavoastră. Şi dacă apropierea vă e departe, atunci depărtarea vă e deja printre stele şi foarte mare; bucuraţi-vă de creşterea dumneavoastră, în care nu puteţi lua pe nimeni cu dumneavoastră, să fiţi bun faţă de cei care rămân în urmă, să fiţi sigur şi liniştit faţă de ei, şi nu-i chinuiţi cu îndoielile dumneavoastră şi să nu-i speriaţi cu încrederea dumneavoastră sau cu bucuria pe care nu le pot înţelege.... iubiţi în ei viaţa într-o formă străină şi fiţi îngăduitor cu oamenii care îmbătrânesc şi care se tem de singurătatea faţă de care dumneavoastră aveţi încredere.
A fi singur, tăcut şi trist. A privi prin jurul tău şi a-ţi da seama că ţi-e dor de tine însuţi. A fi învăluit de oameni şi a plânge de dorul propriului vid de tăceri...
Şi atunci mă apasă o suferinţă atât de tulbure
ca gri-ul nopţilor de vară lipsite de strălucire,
pe care le străbate o stea-din când în când.
( Franz Kappus - Sonet)
Cenuşa unui vis, întunericul unui gând, lumina difuză a unei stele şi penumbra. Este liniştea stelară a înaltului pe care cuvintele o nasc din lacrimi...
Şi dacă e să va mai spun ceva, atunci asta ar fi: să nu credeţi că cel care încearcă să vă consoleze trăieşte lipsit de grijă sub cuvintele simple şi liniştite care vă fac bine uneori. Viaţa lui are multă trudă şi tristeţe şi rămâne mult în urma dumneavoastră. Dacă ar fi altfel, n-ar fi putut găsi cuvintele acelea niciodată.
Al dumneavoastră,
Rainer Maria Rilke
