21.04.2015

Nea Marine,

Dacă tot trecurăm dincolo de toate fusele, ţi-oi spune şi io ce-am avut pe suflet, ca om. În timpul cât ai stat pe-aci, prin lume, n-avui cum să-ţi zic, să te deranjez din ale scrisului. De aia mă pornii acu', că poate o interesa pe careva.

Totul a-nceput de când te-a apucat pe matale să dai drumu' la motorul inspiraţiei, cum parc'ai zis la gazetă. Cum ţ-o fi venit să ne scrii şi pe noi ăştia mai amărâţi!? Cică aşa-i bine, să treci ca gâsca prin apă prin curente şi vârste, ca să ne arăţi şi pe noi lumii. Deh, o fi. Iote, aşa ajunsei io, Păun Umblatul, pân' pe coasta Americii, să râdă ai de citesc. Pe vremuri râdeau şi curcile, dar acu-s congelate. Să-ţi aduc aminte cum o luarăm spre Franţa, cu Nae al lui Urezanu, Florea al mic, de făcurăm echipă şi poze la E Fă-l. Ce să zic, am fi putut să trăim ca-n sânul lui Avram jucând căluşarii, da' se puseră să bată clopotele din Notredam, şi-i asurziră pe francezi. Jucam într-un cerc, pe-afară. Ăl mic s-a şi-mpiedicat, când dădea să strige i-a sărit un căţel de usturoi în ochiul unei babe de-a sărit aia ca arsă şi-a luat-o la fugă drept în otel sau cum zic ei, francezii, altarului, Doamne iartă-mă! S-a pus şi ploaia. După vreo două zile, de forţă majoră, io, Păun, m-am decis să plec la americani, şi ţin-te pân'la ocean, ca să iau vaporul să trec pe parte-ailaltă a globului. Întortocheate drumuri, era să-mi cânte ştirica pe Loara lor, că tot un Jiu e şi pe-acolo. Mă săturasem să dau din cap şi să zic toată ziua bonjur, silvulpe şi mersi. Nu te-nţelegea niminea altfel.

Şi trecui oceanul cu vaporul. Muică, ce de Jii! Stam colo la pupă şi vedeam numa' apă. Ăi din Ungureasca ar fi crăpat de necaz, că ei ziceau că oceanul e totuna cu coceanul. Râdeau tot ei. Aşa că începui să-mi caut rostul vieţii prin America. Taim izmanii! Nu ştiu cum se făcu, da' nimerii s-o văd pe Maia West. Dacă ştiam ce-o să paţ, închideam oichii de-atunci, că nici pe lumea ailaltă iote că nu-mi trecu. Mai întâi, poza. Pe Brodu Ei. Sta şi fuma dintr-un ăla lung, cu ţigara-n vârf. Ce femeie, nea Marine! Pe la noi nu s-a văzut aşa ceva de când e lumea. Noroc că mă-ntâlnii cu Radu Ţiganu, prin Niuiork, hai bă Păune, zice, să te iau la umblat, şi m-a dus s-o văd vie. Da din umeri. Ba-napoi, ba-nainte. Pieptu-i se umfla ca la curcan, când cloncăne. Dansa şimi. N-am mai adurmit vreo săptămână, fir-ai cutăruia de viaţă, rămâneam cu ochii zgâiaţi pân' la zi. Cum sta ea cu buzele întredeschise, că nici nu gemea, doar cânta. Mare America asta, nea Marine, nu ne punem noi, ai din Bulzeşti, cu ei, geaba ai zis matale că dacă ne nimeream unsprezece pe-acolo şi-un mut ager America era a noastră, a Bulzeştiului. Neam de neamul nostru n-are cum s-ajungă la nasul ei. Nici mai jos. E rea pasiunea asta distrugătoare, mă nene. Când îţi vine orbu' găinii pe oichi, gata, nu mai ai scăpare, te dejghină, te scofâlceşte, zici c-ai dat şi-n gălbeaza vacii, caşti din oichi şi mori de doru' dracului.

Mi-am luat ceas cu lănţug, barem să fi ştiut ora când m-oi duce, să dau fusu ba-napoi, ba-nainte, ca umerii ei... Maia morţii ei de viaţă! Iote de aia nu mai putui să stau coloşa şi mă-ntorsei aci, la noi. Ce să mai fac pe-acolo. Că şi matale, ce ţ'o fi venit să te-ntorci? Nu puteai să te fi făcut american să-mi zici mister Picoc în loc de Păun? Aveam şi eu, poate, şansa vieţii, să mă revendice muierea aia. Acuma, s-a dus totul, am ajuns iar la Lilieci, printre bălării şi morminte. Mă mai fac moroi, când mă plictisesc. Biata Lisaveta a tânără, ce s-a mai speriat când i s-a năzărit că mă vede prin bătătură, s-a stricat la cap, că i-a zis unu, al lui Tunsulica, mă fată, ia vezi că ăla-i tac-tu,ce-a mai iubit-o pe mă-ta! Ei, am iubit-o pe mă-sa... E drept, că nici pe Mitra Baloţancăi, nevasta-mea, n-am iubit-o. Doar mi s-a părut. Era femeie cu mintea odihnită, nu da din umeri, n-avea din ăla cu ţigară-n vârf, ca Maia, făcea tărăboi, m-am înfundat lângă ea ca baba pe mormânt. Eu, om cu ceas adus din America. Că mai bine o strângeam cu el de gât, da' era prea scurt lănţugu'. Bine că fie-mea, Grigorina, mi-a semănat. Ceasul i l-am lăsat ei. Am învăţat-o şi cum să-l întoarcă. După fus. Alta era treaba dacă o făceam pe fată, pe Grigorina, cu Maia West, păi ia gândeşte şi matale unde eram noi acu'! S-a dus viaţa, nea Marine, te pomeneşti că se duce şi moartea, om lua-o iar de la cap.

Să-ţi fie cu pacea Domnului,
Păun Umblatul

1 comentariu

  • Paun Umblatul
    Adrian Vasiu, 19.11.2016, 00:32

    Păun Umblatul

    Păun, Păun s-a dus în America.
    El era tat’-al Grigorinii a lu’ Mărin a lu’ Apostu...
    Cum a ajuns el așa, la vale? Pă, cu Călușu’... Păn’ la Paris... D-acolo, cu vr-un vapor, ceva, a mai întâlnit pe vr-unu’ ca el...
    Lumea zica c-ar fi pus mâna pe marginea lumii...
    Și s-a-ntors de-acolo cu un ceas. Îl ținea legat d-ici, de vestă, băgat în pozânar.
    Atunci toți purtau așa: care știa, care nu știa c escrie pe el, da’ceau că au și ei ceas...
    Pe-atunci lâna era la putere. Și toate femeile torceau...
    De câte ori întâlnea câte-o femeie torcând, Păun, “Americanu’”, scotea ceasu’ și umbla la el.
    - Ce faci, mă, acolo?
    - Ete-l potrivesc să meargă odată cu fusu’, că, ete, intai în alt fus.
    Mai la vale întâlnea alta răsucind. Iar scotea ceasu’, iar umbla la el...
    - Bă, acu tre’ să fiu io cu trei ore mai înainte decât la Gura Racului și cu două mai în urmă față de Săculești... Băăă, ce mare-i lumea, băăă! Cum dracu te mai descurci între atâtea fuse?!
    Lumea nu știa ce vrea să zică el. Zicea că asta e damblaua lui: că s-a dus în America să-nvețe să spuie cât e ceasu’.
    Dar de ce n-a rămas, domnule,-acolo? De ce-a venit aci, unde pe nimeni nu interesează cât e ceasul?
    Fiindcă sunt la fel de preciși și cocoșii du’pe gard.
    Și-a adus din America scule, el era tâmplar, făcea la căși cu frate-su, cu Preda. Și-a adus de acolo scule, ca nimenea, cu vaporu’. Scule... bardă, chisăr... alea trebuiau, alea le-a adus, alea trebuiau...
    Asta a fost toată averea lu făcută în America: un ceas și-o papornișă cu scule.
    S-a-ntors, bătrân, s-a-nsurat cu Mitra Baloțanca, stă la ea, în Cioarecu.
    Călușari mai erau Naia lu’ Urezeanu, Florea ăl Mic... Și-au făcut ei o echipă și s-au dus aci, la Paris... Bă, când ne-a văzut ăia colo pe noi așa,-mbracați frumoși, cu plantici pe din-nainte, cu fețe de perini frumos cusute pe colea, mă, mă, și cu... și cu... clopoței la picioare... Pă când făceam așa o dată... un ceas răsuna cioaia, un ceas răsuna Parisu’. Pă, să punea ei cu Bulzeștiu’?!...
    La... la Paris și-au făcut poze și le-au bătut,... le țineau acasă, bătute-n cuie-n perete, ca pe icoane, de le boteza popa când venea cu Botezu’ ca pe Sfântu’ Gheorghe, de parcă fiecare ar fi fost Sfântu’ Gheorghe și-ar fi omorât op arte di balaur dansând Hără-hăp-hăp-Șarl în jurul Turnului E’făl.
    În America, Păun n-a mai jucat în Căluș... Că-cea că nu știa limba,... n-avea cum să le explice ălora... Fără mut și făra vătaf... Cică-acolo nu s-ar fi-ntrunit niciodată numărul de români talentați – iuți de picior. Domnule, un’șpe să fi fost... și-un mut bun, ager,... America era a noastră, a Boluzeștiului.
    Așa că s-a întors, s-a-nsurat cu Mitra Baloțanca... să trăiască după fusu’ ei... aci, în Cioarecu, la ea...
    MARIN SORESCU


Publicitate

Sus