Darling Dali,
Nu te-aşteptai să dai peste mine chiar şi-n eternitate. N-ai înţeles că sunt perspectiva unică, saltul cuantic dar şi erotic al cosmosului. Ce râs feroce m-a apucat în faţa mustăţilor tale la New York.
Remember? M-ai privit avid. Sărutul cu ochii larg deschişi gustându-mă forever a devenit eleganta ta obsesie. Gala a leşinat. Enamorata, ziceai. Ce eroare extremă să vii cu nevasta la Mae West. Ai tot încercat de-a lungul vieţii s-o prăbuşeşti în cer prin desene danteşti, oarecum acrobatice, solemn, octogonal, ţi-ai consumat creierul modelând emoţii antiromantice de vulpe-femeie spaţială. Horror.
Dali gol la şase ani ţi-a reuşit din plin. Mi-a plăcut seducţia ludică a copilului care ridică un colţ de mare, andante, mă regăseai tenderly, after Duke Ellington, ori de câte ori salivai abundent după vreun vis. Am rămas în penumbra vieţii tale, darling Dali, râzând ca şi tine de mulţimile groteşti care ne adulau. Râs sinucigaş. Râs de disperare. Autolinşaj. Râs de propriul naufragiu omenesc. Nici eu şi nici tu nu ne-am lăsat pradă acelor contrabarrero, cum ziceai ţâcnit, sărind într-un picior prin Cotton Club.
În schimb, te-ai lăsat devorat de muşte. Bâzâitul lor se amesteca fonetic în subconştientul tău. Ce spectacole am fi făcut împreună, atomul Dali şi eu, divina Mae, nici serioasă, nici misterioasă, mişcându-mi braţele şi coapsele în iluzia unui swing. De la egal la egal. Gala s-ar fi dus în Siberia, la o fermă de domesticire a vulpilor argintii. Eu, pretutindeni cu tine, am fi făcut lungi plimbări nestingherite pe mese. Ne-am fi transformat amândoi în muşte rătăcitoare înnoptând ziua în amiaza mare pînă-n fundul inimii. Tu mi-ai povestit fabula cu femeia prefăcută-n muscă de geloasa Lună, do you remember? Cu ce cruzime te-aş fi muşcat. Cu ce plăcere ai fi strigat: kikiriki. Erotismul e, într-un sens, să mori de râs cu limba scoasă, cum făcea un lover boy de-al meu, Einstein.
Lăsându-te să-mi priveşti cele două fese, când coboram pe o scară monumentală dintr-o revistă imaginară, ţi s-a declanşat inspiraţia daliniană, viziunea despre cosmos, culmea geniului tău. Brusc, ţi s-au lungit mustăţile şi-au început să se-nvârtă ca radarul. Arta buzelor mele te-a metamorfozat în divinul Dali. Mi le-ai mărit la maximum, le-ai sculptat din saten şi esenţă de lemn sângerând, extatic pat, sau canapea, dacă nu sofa. Mă visai steaua căzătoare pe care ai adunat-o într-o noapte de septembrie, de pe jos, ai aşezat-o sub un pahar cu gura în jos, un vierme ţi-a ronţăit-o şi, gata, n-aveai mai mult de şase ani. Dali gol. Cu vârful mustăţilor aprinse. Ca lumina din vârful pensulei tale. Când se-nsera. Ciufulit. Melancolic. Cu corn de rinocer. În erecţie cosmică. Puternic şi pulsatoriu.
Te tulbur, Salvador? My old flame se cântă şi-n cer, printre petele alb lăptoase de Vermeer. M-ai sărutat de trei ori, atunci, la New York. Ca să fii sigur. De aia am râs şi am spus feroce: a man's kiss is his signature.
Gala rest, but Mae West!
Best regards,
M.W.